Sociale
Administraţia Domeniului Public (ADP) a anunţat că în 10 septembrie, de la ora 10, orădenii se vor putea scălda în noile bazine ale celui mai modern Aquapark din vestul României, după finalizarea verificărilor şi optimizarea fluxului vizitatorilor. Deschiderea fusese anunţată iniţial în luna decembrie 2015, martie şi iulie 2016. După finalizarea verificărilor şi optimizarea fluxului
Primăria Oradea a început montarea incintelor suterane pentru depozitarea deșeurilor Primele trei incinte au fost montate pe str. Aluminei colț cu str. Carpați; str. Aluminei colț cu str. Sf. Apostol Andrei (lângă biserică) și zona Xenopol – str. D. Pompiliu. Finanţarea acestei investiţii se face din fondurile proprii ale operatorului de salubritate – S.C RER
Ca urmare a faptului că pasajele subterane pietonale din municipiu se află într-o stare avansată de degradare și necesită reparații, Primăria a hotărât să le reabiliteze. Amânate de mai multe ori, din lipsă de bani, lucrările de reparaţii capitale la trecerile subterane a unui foarte circulat bulevard de la gară până la podul de la
Atragerea de fonduri europene rămâne o prioritate a actualei administraţii, în vederea realizării proiectelor de dezvoltare a oraşului, a afirmat viceprimarul Mircea Mălan în deschiderea conferinței de presă în care a prezentat Planul de Mobilitate Urbană Durabilă a Municipiului Oradea. Planul de Mobilitate Urbană Durabilă Oradea (PMUD) este un document de planificare strategică în mobilitate
Construcţii Bihor a început montarea plăcilor prefabricate pentru realizarea pasajului care va face legătura între parcarea subterană D+P şi Piaţa Rogerius. Pasajul subteran va avea o lungime de 26,3 metri, constructorul estimând că, în funcție de condițiile meteo, montarea plăcilor se va finaliza în curs de o săptămână. Totodată, se lucrează și la sensul giratoriu
În cadrul ședinței de lucru a Comitetului Director, Admistrațiea Națională ”Apele Române” a prezentat rezultatele primului exercițiu interbazinal de simulare intervenții în caz de inundații. Exercițiul de simulare s-a desfășurat în perioada 16-18 august, pe malul drept al râului Mureș, în localitatea Vințu de Jos, județul Alba, și a avut ca obiectiv verificarea modului de
Aproape toţi adulţii îşi amintesc cu nostalgie perioada copilăriei dar unul dintre lucrurile care le rămâne în minte este durata foarte mare a unei zile. Potrivit site-ului descoperă.ro, care preia o informaţie apărută în iflscience.com, există câteva teorii care încearcă să explice de ce adulţii percep că timpul trece mai repede. Rapiditatea cu care trece
Începând cu anul 175 după Hristos, stindardul dac s-a impus ca stindard al majorităţilor legiunilor romane, triumfând şi în a doua jumătate a secolului al IV-lea, cu prilejul vizitei la Roma a împăratului Flavius Iulius Constantinus, fiul împăratului Constantin I (după istoricul Ammien Marcellius). Ce-i interesant, de abia de acum apare: Potrivit datelor cuprinse în
În data de 12 august 2016, personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor a trăit un moment de o însemnătate istorică deosebită : ceremonia de acordare – prin Decret al Preşedintelui României, domnul Klaus-Werner Iohannis, a Drapelului de luptă al unităţii! În Piaţa Unirii din Oradea, în faţa statuii lui Mihai Viteazul,
Primăria municipiului Oradea, Asociaţia pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune (APTOR), Fundația Episcopia Bihor, Teatrul Regina Maria și Teatrul Szigligeti Ede organizează în data de 21 august o nouă ediție a evenimentului „Carnavalul Florilor”, în cadrul căruia mai multe care alegorice, însoţite de majorete și de alaiul dansatorilor populari, vor defila în municipiu. Detalii
Older Posts››
‹‹Newer Posts