Sociale
Imediat după Paşti, încep lucrările de montare a pavajului în pasajul Vulturul Negru, care va înlocui mozaicul cu motive florale, realizat necorespunzător de firma Marconst în 2013 şi nerecepţionat de Primăria Oradea din cauza viciilor de execuţie. Acesta a fost scos integral, urmând să fie înlocuit cu un pavaj din marmură şi granit. În paralel,
Un număr de telefon unic 0722 533 816 pentru salvarea animalelor sălbatice rănite, o rețea de veterinari oricând gata să intervină în situații de urgență, peste o sută de animale tratate în cadrul Centrului de reabilitare din Tîrgu – Mureș și Sînsimion, dar și o infrastructură amplă pentru reabilitarea și eliberarea animalelor. Acestea sunt principalele
Biroul de Evidenţă a Persoanelor Oradea aduce la cunoştinţa cetăţenilor faptul că, în perioada sărbătorilor pascale, programul de lucru cu publicul se va desfăşura după cum urmează: joi, 28 şi vineri, 29 aprilie 2016 între orele 8-18 este program normal. Luni 2 mai 2016 – ÎNCHIS. De marţi 3 şi până vineri 6 mai inclusiv, între
În perioada cu zile libere ale Sărbătorii Pascale (între 30 aprilie şi 2 mai 2016), asistenţa medicală şi farmaceutică din judeţul Bihor va fi asigurată de unităţi cu program de activitate permanent (similar zilelor de sfârşit de săptămână): Centre de permanenţă al medicilor de familie (CP) sunt următoarele: C.P. „Gh. Doja” Oradea: Oradea, str. Gh.
Direcţia de Patrimoniu a Primăriei Oradea, a introdus noi aplicaţii informatice de plată, pentru utilizatorii parcărilor, care pot fi utilizate din aprilie. Acestea sunt: aplicaţia „amparcat.ro” pentru plata parcării cu cardul de pe telefonul mobil, „15 minute de parcare gratuită” cu bip la 0359.710.139 pe baza sistemului TPARK pentru plata parcării cu telefonul mobil pe
Parcul „Salca II” prinde contur Dacă prima etapă a amenajării Parcului Salca I, era gata în iunie 2014, acum Primăria Oradea continuă lucrările şi la Parcul Salca II, care vine în continuarea Parcului Salca I. Pe perioada iernii, lucrările au fost sistate, dar de luna trecută acestea au fost reluate. Parcul Salca II are o suprafaţă
Primăria municipiului Oradea informează cetăţenii că, pe perioada Sfintelor Sărbători Pascale, pe perioada 30 aprilie – 03 mai 2016 se va deschide accesul pietonal, pe podul Sf. Ladislau, semnalizat corespunzător. Între 04 – 15 mai 2016 se va închide din nou accesul pietonal, pentru continuarea lucrărilor. Primăria Oradea cere scuze pentru disconfortul creat, rugând totodată
în perioada 24.04-02.05.2016, credincioşii ortodocşi vor sărbători Floriile şi Învierea Domnului, în punctele de trecere a frontierei de la graniţa cu Ungaria, se preconizează o creştere a traficului de persoane şi mijloace de transport. În acest sens, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea a luat toate măsurile necesare astfel încât traficul de persoane şi
”Nu ascultați pe nimeni, nici pe noi, nici pe adversarii noștri, ci ascultați numai faptele, și ale unora, și ale altora, căci ele nu vă pot spune decât adevărul și numai adevărul” – Ion.I.C.Brătianu. Programul pentru dezvoltare izvorăște din necesitățile Bihorului, așa cum au reieșit acestea din sute de discuții pe care le-am avut cu
Continuându-și turneul de promovare a noului concept al Uniunii Naționale a Patronatului Român (UNPR), președintele Ioan Lucian a efectuat o vizită în județul Bacău, în superbul Centru de Afaceri al municipiului Bacău. Participând la conferința „Soluții în 2016 pentru dezvoltarea IMM-urilor în perspectivă” împreună cu vicepreședintele UNPR, Corneliu Pricope și președintele Comisiei de Construcții a
Older Posts››
‹‹Newer Posts