Cu doar trei zile în urmă aflam că poliţiştii părăsesc masiv poliţia suedeză (se estimează că vor pleca peste 80%), că serviciile de protecţie şi investigaţie ale poliţiei, cele de paramedici şi de pompieri sunt atacate în anumite zone şi nu-şi mai pot îndeplini misiunea, că 57 de zone ale unor oraşe mari, locuite majoritar sau exclusiv de migratori (musulmani în proporţie masivă), dar nu numai, au devenit „nefrecventabile” pentru autorităţile suedeze (aşa-numitele „zone interzise”), că legile statului nu se mai aplică în aceste zone şi că statele vecine sunt foarte îngrijorate de situaţia din Suedia.

Nu aş aminti aici decât declaraţia primului ministru norvegian Erna Solberg: În cazul că Suedia se prăbuşeşte, Norvegia este gata să abandoneze Convenţia de la Geneva privind refugiaţii, să închidă graniţa cu armata, iar refugiaţii care vin dinspre Suedia să fie trimişi înapoi fără nicio posibilitate de a solicita azil. Ne pregătim pentru ce poate fi mai rău. Desigur, pentru mulţi cititori alăturarea dintre Suedia şi sintagma „stat falit” este de neconceput. Dar dacă avem în vedere că definiţia oficială a unui stat falit, făcută de Fondul pentru Pace, se referă la o incapacitate relativă de a asigura ordinea, de a garanta securitatea populaţiei, de a canaliza solicitările acesteia şi de a-i câştiga loialitatea, deci de a  normaliza relaţiile sociale şi dacă veţi reciti paragraful de deasupra şi veţi accesa şi alte date privind situaţia din Suedia nu veţi mai avea nedumeriri.

Sunt tot mai multe probleme cu migratorii musulmani. Tensiunea creşte în toată ţara. Malmo, un oraş cu majoritate migratorie, devine centrul unei „Intifade” similare cu „Zilele mâniei” din teritoriile palestiniene. Suedezele sunt violate pe stradă, bărbaţii suedezi sunt atacaţi frecvent. Poliţia este gata să piardă controlul. Comunităţile de migratori au scăpat complet controlului guvernamental, ai căror reprezentanţi nu mai pot pătrunde decât în formaţiuni cu trupe numeroase şi vehicule militare. Albii părăsesc Malmo şi zonele învecinate. Oraşul rămâne fără personalul necesar funcţionării. Cad sistemul de educaţie, medical, pompierii, sistemul judiciar. Se înmulţesc semnele războiului de generaţia a patra: răpirile şi taxele pentru traversarea anumitor zone.

Pe fondul haosului începe să se manifeste autoapărarea suedezilor nativi. Sporeşte numărul musulmanilor omorâţi, fie din motive de autoapărare, fie din alte motive: politice sau rasiale. Sunt incendiate restaurante cu specificul Orientului Mijlociu. Guvernul suedez, tot mai izolat, într-o ţară şi societate destabilizate, trece la represiunea totală a liberei exprimări. Sunt interzise şi atacate grupurile de dreapta, aşa-zisul „discurs al urii” este sever pedepsit. În faţa haosului din Suedia şi apelurilor la violenţă ale musulmanilor din intreaga Europă, Danemarca închide complet frontiera cu Suedia şi restrânge drepturile musulmanilor. La fel Norvegia şi Finlanda.