Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Cine-a tras în noi după 22?


Este întrebarea care încă mai umbreşte şi după 30 de ani, minţile românilor care au ieşit pe străzi în acele zile fierbinţi de decembrie, în speranţa că acest popor va scăpa de jugul comunist, care i-a înrobit 45 de ani. Din păcate, vieţile celor 1.104 de morţi şi sacrificiul altor 3.352 de răniţi pare să fi fost în zadar, atât timp cât puterea a fost preluată de eşalonul doi de nomenclaturişti, care nu au făcut decât să-şi conserve privilegiile şi să şteargă, discret, petele de sânge care au umplut străzile de la Timişoara, Bucureşti, Cluj etc, în decembrie 1989.

Oraşul de pe Criş a fost la un pas de anarhie civică. Faptul că orădenii nu s-au manifestat cu tancuri şi mitraliere pe străzi nu poate minimaliza importanţa adusă la câştigarea democraţiei. Oradea s-a declarat oraş liber, înainte ca Ceauşescu să plece cu elicopterul! Nu este nici o glorie să ai morţi prin pieţele publice. Anarhia ce era pe punctul de a se instaura pe străzi, degringolada, dezorganizarea, încercările de destabilizare au fost câteva din aspectele pe care primii membri ai “Comitetului civil”, devenit ulterior “Comitetul cetăţenesc din Bihor”, au trebuit să le facă faţă cu maximă responsabilitate, imediat ce au preluat conducerea judeţului şi coordonarea tuturor acţiunilor de apărare a cetăţenilor săi.

Ziua de 22 decembrie este cea în care Oradea s-a declarat oraş liber.  Pe acest fundal generalizat de spaimă, revoltă şi speranţă, orădenii pornesc, dimineaţa , spre Piaţa Victoriei de atunci, Unirii de azi. Staţia de amplificare era montată în balconul Primăriei, cu o zi înainte pentru mitingul ce urma să aibă loc, încercarea primarului, Gheorghe Groza, de a calma spiritele eşuând. Incepând cu ora 10, clădirea este luată cu asalt şi vandalizată. „Ajung la Primărie. „Înăuntru e dezastru. Fură tot …”, îmi spune Lucaci Kovacs. Împreună cu rugbistul Dan Vâlceanu şi un alt sportiv, Pavăl, intrăm în clădire şi rămânem uluiţi: bărbaţi, femei, pruncime, strigăte, uşi trântite. Se înfăşurau covoare, se duceau scaune, orice spre intrarea din spatele clădirii. Acolo, o căruţă plină cu de toate, de parcă se salva Primăria de foc. In antecamera cabinetului edilului, doi duceau în braţe acvariul primarului”, povesteşte Mircea Bradu, despre haosul găsit în Primărie. Pentru a evita vandalizarea birourilor şi distrugerea tuturor actelor de stare civilă, se ia decizia închiderii uşilor Primăriei.

În jurul orei 10.30, cei prezenţi încep să de organizeze. Până la ora 12, se constituie „Comitetul civic”, format din cinci membri (cu Mircea Bradu, presedinte), devenit ulterior „Comitetul cetăţenesc din Bihor”. Încă de la ora 11.30, Florian Bar, un adolescent, aproape un copil, a fluturat tricolorul găurit în balcon.

Oamenii pătrund valuri, valuri în Primărie, unde se impunea cu stringenţă o rapidă asumare a controlului ordinii. „În stradă începea scandalul. Eu, Pavel Negruţ, am hotărât să-l propun primar pe domnul Bradu. Am mers la balcon, am luat microfonul şi am propus în faţa poporului din stradă, cu acceptul lor, ca primar al Oradiei pe directorul Teatrului de Stat, pe domnul Mircea Bradu”, povesteşte Pavel Negruţ.

Era ora 12, cu opt minute înainte ca Ceauşescu să decoleze cu elicopterul, când Mircea Bradu iese pe balcon şi anunţă „La cumpăna acestei zile declarăm Oradea oraş liber”. Pentru a preveni furturile, vandalizările, violurile şi alte fapte de anarhie, în noua structură de conducere au fost cooptaţi şi reprezentanţi ai ţiganilor, care, de la balcon au transmis în ţigăneşte şi maghiară mesaje clare.

În jurul orei 14, la Primărie s-a prezentat generalul Şchiopu, cel care a asigurat populaţia, de la microfon, că Armata este de partea populaţiei. Astfel, pe străzile Oradiei au patrulat gărzi cetăţeneşti mixte, revoluţionari, soldaţi şi ţigani, asigurand liniştea oraşului. „Cu toate acestea, în mulţime era freamăt, neîncredere, apăruseră îndoieli. Atunci, văzându-l pe părintele Megheşan, l-am rugat să spună ceva mulţimii. Acesta s-a concentrat o clipă, apoi împreunându-şi mâinile a început să rostească „Tatăl nostru care eşti în ceruri”… Lumea a îngenunchiat dintr-o dată şi s-a făcut o biserică în tot oraşul”, relatează Mircea Bradu.

Dezinformării şi degringoladei generalizate, Comitetul Revoluţionar a trebuit să le facă faţă cu mult calm. Exista un mecanism voit de dezinformare menit să destabilizeze şi să creeze panică: atac iminent al Armatei maghiare, atac terorist la Înfrăţirea, deversarea unei mari cantităţi de substanţe toxice la fabrica Sinteza, minarea barajelor Leş şi Tileagd, atac cu 13 elicoptere de luptă, etc. Totodată, Radu Davidescu povesteşte că, în seara zilei de 22 decembrie, a dat un interviu, în limba franceză, cerut de doi reporteri de la Radio Toulouse. „Reporterii respectivi erau de fapt doi luptători antitero francezi. La graniţă, în Ungaria, se afla un detaşament antitero format din 90 de luptători, care ar fi intervenit dacă li s-ar fi cerut acest lucru şi dacă situaţia ar fi impus-o. Conducerea de la Bucureşti a refuzat însă oferta lor, făcută prin Ambasada Franţei (o ştiu de la Sergiu Nicolăescu)”, relatează Radu Davidescu.

Un singur incident sângeros a fost înregistrat la Aeroport. Un TIR nu a oprit la filtru, iar soldaţii au tras crezând că acesta transportă terorişti. Soţia şoferului a fost împuşcată mortal, şoferul rănit, la fel şi un soldat. TIR-ul transporta carcase de porc.

Grija principală a noii structuri a fost asigurarea apei potabile, a hranei pentru populaţie, apărarea ordinii şi liniştii pe străzi şi paza instituţiilor publice. Mulţi dintre cei care au participat în acele prime zile la asigurarea unui climat de stabilitate, la scurt timp au asistat, cu tristeţe, la un transfer de putere către eşalonul doi de nomenclaturişti. “Prezenţa necomuniştilor în primele rânduri a încurcat socotelile nomenclaturiştilor, care însă s-au descurcat foarte bine şi au rămas tot la putere”, mărturiseşte cu amărăciune profesorul Radu Davidescu.

Cristina Liana Pușcaș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *