Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

”Illuminatti”, casta ocultă care vrea să domine lumea


”Illuminati” vor să răstoarne Ordinea Mondială și încearcă de secole să preia puterea absolută asupra tuturor țărilor puternice. Sunt acuzați că se închină Diavolului și că urmăresc să subjuge lumea prin promovarea falsă a științelor și progresului, în detrimentul credinței în Dumnezeu.

Iluminații, după cum arată unele izvoare istorice, se trag din casta privilegiată a șamanilor din vechea Mesopotamie, deținători ai unor secrete care le confereau puterea absolută. Ulterior, denumirea de Illuminati a fost folosită pentru mai multe grupări, reale sau fictive, care aveau drept obiectiv iluminarea spirituală prin cunoaștere. Prima grupare de acest gen a apărut în Bavaria, Germania. Ordinul Iluminaților a fost fondat la 1 mai 1776 de către Adam Weishaupt, primul profesor de drept canonic de la Universitatea din Ingolstaldt. El și-a recrutat adepții din lojile masonice din Germania, scriitori, filosofi, oameni de știință cu vederi progresiste, dar interesați de fenomene paranormale și misticism. De-a lungul timpului, gruparea a fost acuzată că vrea să destabilizeze monarhiile și guvernele promonarhice din Europa. Un decret din 1785 a interzis organizația, care s-a dizolvat, deși mulți istorici ai fenomenului susțin că Illuminati bavarezi au supraviețuit secolelor și s-au infiltrat în cele mai importante structuri de conducere până în zilele noastre. Se spune că ei manipulează comerțul la nivel mondial și se joacă cu banii lumii. Cu timpul, au devenit incredibil de bogați și influenți, iar printre ei se pot număra familiile Astor, Collins, DuPont, Freeman, Kennedy, Li (China), Onassis (Grecia), Rockefeller, Rothschild sau van Duyn (Olanda). Iată câteva dintre simbolurile lor misterioase, aflate la vedere, dar a căror forță energetică numai ei știu să o folosească.

Piramida cu 13 trepte, structura Illuminati

Este structura de comandă a grupării, în vârf aflându-se elita, la mijloc membrii care o protejează și care pot fi sacrificați, iar la baza ei marea masă a oamenilor. Se spune că cele 13 trepte ale piramidei reprezintă cele 13 familii puternice care deja conduc lumea.

Ochiul clarvăzător

Se crede că acest simbol a apărut în Egiptul antic și că este Ochiul lui Horus, simbol al puterii divine care veghea asupra faraonului. În realitate, ochiul clarvăzător poate avea rădăcini mult mai vechi, fiind asociat cu forțele întunecate ale Diavolului. Ochiul Cunoașterii apare în multe culturi, nu doar în America sau Europa și, în general, este asociat cu forțele oculte. Este adesea întâlnit pe zidurile templelor antice, pe diverse clădiri din Evul Mediu, dar și pe bancnotele americanilor.

Pentagrama

Steaua cu cinci colțuri, folosită inițial pentru protejarea sufletului împotriva demonilor, a căpătat o semnificație nouă în Evul Mediu, fiind asociată cu invocarea Diavolului. În vremurile moderne, George Washington și Thomas Jefferson, amândoi suspectați că fac parte din elita Iluminaților, au folosit pentagrama drept simbol al supremației cunoașterii asupra credinței.

Crucea inversată

Împăratul roman Nero a folosit prima dată crucea inversată pentru distrugerea creștinismului. El l-a arestat pe Sf. Petru și a dat ordin să fie torturat și ucis prin crucificare, precum Iisus. Dar Sf. Petru s-ar fi rugat de călăii săi să întoarcă vârful crucii în jos, pentru că nu se simțea demn să moară precum Hristos răstignit în Ierusalim. Crucea inversată apare pe unele morminte ale unor personalități Illuminati care au colaborat cu naziștii.

666, numărul Fiarei

Mulți cred că 666 este simbolul Antihristului care controlează Illuminati în misiunea lor de a  distruge lumea. În Biblie, se spune că, în anul în care regele Solomon a primit 666 de talanți de aur, el a întors spatele credinței și lui Dumnezeu și s-a dedat plăcerilor. Pe de altă parte, 6 este simbolul Omului, deoarece el a fost creat în cea de a șasea zi. Tot în Biblie stă scris că toți cei care doreau să vândă sau să cumpere ceva, adică să facă comerț, erau însemnați cu numărul 666.

Obeliscul

obeliscul

Se presupune că este un simbol falic, moștenit din Egiptul Antic, unde simboliza puterea zeului Ra. În culturile pagânde, obeliscul reprezenta puterea regelui asupra supușilor săi. Obeliscul din Washington se pare că a fost ridicat la ordinul Iluminaților din America. Astfel de monumente există și în alte orașe puternice din lume precum New York sau Londra.

Flacăra Eternă

Este simbolul Iluminării, dar și al Diavolului, iar Statuia Libertății, realizată de masonul Frederic Bartholdi, reprezintă distrugerea lumii vechi pentru contrucția uneia noi. Mulți cred că flăcările reprezintă tocmai esența mișcării Iluminaților și că este cel mai puternic simbol al puterii lor asupra lumii.

Coarnele diavolului

coarnele diavolului

Gestul pe care îl facem și noi azi, când vrem să punem coarne cuiva, a apărut inițial în India, unde era folosit de preoți pentru alungarea spiritelor necurate. Cu toate acestea, semnificația lui s-a schimbat între timp și azi are conotații negative. Sataniștii îl folosesc, considerând că reprezintă Coarnele lui Lucifer, iar mulți cântăreți îl folosesc pe scenă, să fie în asentimentul fanilor heavy metal.

Salutul ”Heil Hitler”

Celebrul salut nazist, interzis prin lege în Germania, Austria sau Cehia, a fost adoptat de liderii hitleriști pentru a-și arăta supunerea deplină față de comandant. De fapt, acest salut se folosea în Antichitate la Jocurile Olimpice. El a fost reînviat de socialistul american Francis Bellamy care a propus, în 1892, ca toți americanii să salute astfel steagul în semn de prețuire și respect față de simbolul lor național. Salutul american a fost, însă, interzis în 1942, la trei ani după ce a fost furat de Hitler. În schimbul lui, președintele Roosevelt a propus o nouă formulă de salut, cu mâna pe inimă.

Adina Stănilă, ”Libertatea pentru femei”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *