Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

C.S.S „LPS Bihorul” Oradea, bilanț al anului competiţional


La sfârșit de lună iunie, când marea majoritate a ramurilor sportive se află în pauză competițională, conducerea Clubului Sportiv Şcolar LPS Bihorul Oradea și-a făcut bilanțul și a prezentat performanţele obținute de sportivii clubului în prima jumătate a acestui an.
Astfel, din bilanțul prezentat de directorul adjunct Lucian Stance, reiese faptul că sportivii de la LPS Bihorul au cucerit în primele şase luni ale lui 2016 un număr de 73 de medalii la întrecerile de la campionatele naţionale.

medalii2

Palmaresul este impresionant dacă ținem cont că în întreg anul 2015 au obținut 85 de medalii în aceste competiții.
Aceste medalii din primele șase luni ale acestui an în marea lor majoritate au fost cucerite în competițiile de judo, atletism, gimnastică ritmică şi lupte.
Dacă pe plan intern rezultatele sunt foarte bune, în schimb cele pe plan internaţional, cel puțin deocamdată acestea sunt mai puţine.

Cea mai importantă performanță din prima jumătate a acestui an în competițiile internaționale o reprezintă medalia de aur cucerită de echipa masculină de beach-volley a României la Festivalul olimpic de tineret, care a avut loc în Bulgaria, formaţie care este alcătuită din trei jucători de la CSŞ LPS Bihorul. Este vorba despre Andrei Crişan, Valentin Pantea şi Cristian Maier. Aceștia sunt antrenați de Kovacs Zoltan.

Florin Mihalca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *