Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Concurs local de discursuri umoristice și improvizate ”Toastmasters”, ed. a II-a


Clubul Oradea -Toastmasters organizează miercuri, 20 septembrie 2017, la ora 19,15, la Hotelul Ramada, concursul local de discursuri umoristice și improvizate în limba română și engleză “Funmasters Ed. a II-a”. 

“În cadrul acestui concurs, participanții își testează abilitățile dobândite pe parcursul anului. Pentru public este o ocazie să se destindă cu puțin umor și improvizație. Totodată, spectatorii pot să descopere că nu doar oratorii de meserie sunt carismatici și spontani.”, spune Florentina Lăzău, Președintele clubului Oradea, Toastmasters.

Cele patru probe de concurs se vor desfășura în limba română și engleză.

  • În prima parte, ne vom amuza cu discursuri pline de haz la Concursul de discursuri umoristice.
  • În cea de-a doua parte, vom aprecia spontaneitatea concurenților la probele de discursuri improvizate.

Concurenţii clasaţi pe locurile I şi II din fiecare secțiune de concurs vor reprezenta clubul Oradea Toastmasters la următorul nivel, Concursul Ariei H2 (Timiș, Arad, Bihor), care va avea loc la Oradea, în 7 octombrie 2017.

Înfiinţat în anul 2010, clubul Oradea Toastmasters funcționează ca un atelier de practică, în cadrul căruia atât membrii clubului, cât și invitații au ocazia de a-și dezvolta abilitatea nr. 1 necesară în carieră: comunicarea – într-o atmosferă extrem de pozitivă și de prietenoasă. La întâlnirile noastre participă persoane care conștientizează cât este de important să îți exprimi ideile și propunerile într-un mod coerent, ușor de urmărit și înțeles de orice tip de public.

Întâlnirile clubului au loc săptămânal, în fiecare miercuri, de la ora 19,15, la Hotelul Ramada.

Emilia Bradea, Vicepreședinte cu Relații Publice, Oradea Toastmasters

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *