Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Copilăria, clipa de vis!


Simţindu-mă oarecum cu sufletul rupt în bucăţi, m-am aşezat în pat încercând să adorm. Oboseala de peste zi îşi pusese adânc amprenta asupra mea aşa că în câteva minute mă cufundasem într-un somn adânc … În vis, aud o muzică ritmată, dar blândă, venită de foarte departe: nu mă deranjează, e chiar suavă, îmi amintește de ceva aproape uitat, atât de îndepărtat și de uitat, încât îmi dau lacrimile. Totuși, nu-mi amintesc de ce-mi aduce aminte, mă las legănat de ea, cu ochii umezi de vis. Mă simţeam tot mai atrasă şi nedumerită de provenienţa acelei muzici care făcea ca fiecare bucăţică din sufletul meu să vibreze … Parcă avea o legătură cu mine, cu ce trăisem până acum dar nu-mi puteam aminti nimic … de fiecare dată când încercam să-mi amintesc, lacrimile începeau iar să alunece pe faţa mea de „proaspăt” adult nedumerit… cu o oarecare teamă, am încercat să mă apropiu de locul din care simţeam că vine dar … sincer… începeam să cred că e o iluzie. Părea a fi doar un gen de miraj. Cu cât mă apropiam mai mult de ea, cu atât simţeam ca e mai departe … când totul era mai intens şi muzica aceea începea să mă răscolească într-atât de tare încât simţeam că fiecare respiraţie îmi îngreunează şi mai mult sufletul.

A urmat un moment de linişte deplină … Nu ştiam ce o să se mai întâmple. În câteva secunde, acea muzică suavă a fost înlocuită de alta … Era alarma ceasului meu care voia să-mi spună că trebuie, ca orice adult, să mă trezesc ca să plec la serviciu. Era ora 5:30.

În câteva minute m-am pregătit şi am plecat spre locul în care munceam. Bezna de afară mă făcea să mă simt tot mai nesigură pe ce urmează să fac … încă mă mai gândeam la acea muzică din vis … oare despre ce voia să-mi amintească ?

Când în sfârşit mi se împlinise dorinţa de a deveni adult nu mă mai puteam bucura. Începeam să simt cu adevărat ce e viaţa … Nu mai era totul aşa de simplu ca pe vremea în care eram pe „banii părinţilor” cum s-ar spune …

O idee părea să mă fi luminat. Oare acea suavă melodie să fie legată de copilărie? Ştiu că-n momentele în care nu puteam să adorm, copil fiind, mama îmi cânta o melodie foarte frumoasă, care era uşor tristă, dar care pe mine mă ambiţiona mult … Atunci îmi oferea liniştea de care aveam nevoie …

Dar acum de ce nu mai e la fel ?  Ce s-a întâmplat ? Parcă sunt alt om, după ce am trecut pragul vârstei mult dorite, de 18 ani?

În loc să mă bucur de viaţă, am început, în orice, să văd doar partea negativă a lucrurilor …

Ceea ce cândva, în trecut mă liniştea, acum mă răscoleşte şi mă nelinişteşte în aşa fel încât am ajuns să simt că vreau să mă întorc în trecut dar nu mai pot …

Nu era mai bine când eram copii ? Când simţeam soarele care ne lumina inimioarele chiar şi din spatele norilor, iar acum chiar de-ar fi lângă noi, parcă tot o umbră continuă ar fi în inimile noastre … Regret nespus că nu am ştiut să preţuiesc copilăria.

După cum se şi spune „Copil eşti doar într-o perioada a vieţii, pe când adult eşti în toate celelalte”…  Acum nu pot să înţeleg de ce mi-am dorit cu atâta ardoare să dau o viaţă uşoară pe una complicată… Cugetând eu aşa, nu mi-am dat seama cum a trecut timpul şi am întârziat la serviciu …

De frica şefului meu aprig am considerat că e mai bine mă întorc acasă…

Totuşi, „plimbarea” asta m-a ajutat să-mi fac o oarecare ordine printre gânduri, cu mintea plecată în toate direcţiile nici nu mi-am dat seama când ziua a trecut și noaptea s-a reîntors să domnească peste o parte din lume, dar nu ştiu de ce începuse să mi se facă frică să mă culc…

Simţeam că muzica aceea va reveni, parcă încercând să-mi pună stăpânire peste raţiune voiam să stau trează, dar când m-am aşezat puţin în pat, în câteva secunde am adormit. Parcă eram cu un picior în vis şi cu unul în realitate… Chiar dacă visam, începusem din nou să caut acea muzică, dar de data asta , când a apărut linia sonoră a muzicii, cu ochii întredeschişi şi sufletul oarecum sfâşiat, am decis să încerc să mă apropiu tot mai mult de acel loc din care simţeam că vine … cu toate că părea că se îndepărtează, tot n-am renunţat, am continuat acea plimbare care părea a fi fără de sfârşit…

La un moment dat intensitatea muzicii a crescut tot mai mult, semn care vestea faptul că am ajuns unde voiam …

Dintr-o dată, în faţa mea a apărut un perete mare şi o uşă care era întredeschisă… Hmm… De acolo se auzea muzica! Oare să intru ?

Până la urmă, mi-am luat inima-n dinţi şi am intrat…

Acolo, oarecum se afla toată copilăria mea care-mi spunea adio, dar, parcă susţinându-mă să-mi trăiesc în continuare viaţa creând amintiri noi și spunându-mi că mă va însoţi mereu, întipărită în inima mea.

În câteva clipe prin faţa ochilor mi s-au derulat toate amintirile din copilărie pe acea melodie suavă… După asta, la fel ca în ziua precedentă, m-am trezit, când frumoasa melodie a fost înlocuită cu soneria alarmei mele … Dar parcă acum eram mai liniştită.

Ştiiam că am o mulţime de amintiri frumoase care-mi păstrează vie în interior, mult regretata copilărie …

Am decis că azi trebuie să merg la serviciu, să ajung la timp şi să încerc să mă pun pe „propriile picioare” dar nu înainte de a-mi promite mie însămi, ca după ce voi avea copii, să le povestesc aceste întâmplări şi să-i învăț să-şi trăiască la maxim viața cât sunt copii, pentru că după ce vor creşte vor apărea mai multe responsabilităţi care o să le răpească timp şi fericire…

Nu uitaţi, chiar şi voi care citiţi aceste rânduri, dacă sunteţi copii, bucuraţi-vă din plin de această perioadă a vieţii! „Copilăria este o clipă de vis”.

 

Andreea Ioana Neag, elevă la Școala Gimnazială ”Horea”

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *