Dragă prietene,  Pentru un vajnic bihorean de 56 de ani, e mare lucru să-şi lase ţărişoara lui şi să plece în bejenie prin “străinătăţuri ” la vârsta asta. Dar o fost musai, cum zic bihorenii, că am poftit să trăiesc şi eu ca occidentalii, într-o ţară normală, cu ani mulţi de bunăstare în spate şi cu respect faţă de cetăţenii ei şi, nu în ultimul rând, faţă de profesioniştii ei, printre care se numără şi medicii. Eu sunt un modest medic generalist, devenit ulterior medic de familie şi apoi, prin grija guvernanţilor, când contractant cu Casa de Asigurări, când furnizor de servicii de sănătate, reprezentant legal al propriului cabinet sau prestator de servicii. Ajuns în pragul limitei de subzistenţă, cu toate titulaturile, mai puţin cea de doctor, cum sunt cunoscut şi recunoscut pe plaiurile galice, am socotit că am înghiţit destul de la oficiali şi că ar fi timpul să mă gândesc să-mi fac meseria liber ca să apuc o pensie fără griji şi lipsuri.

            Până acum, după 1 an şi jumătate socoteala mea de acasă s-a potrivit, chiar peste aşteptări, cu cea din târgul unde-mi duc traiul. Nu a fost chiar uşor, dar se pare că totul merge bine şi spre foarte bine! Păcat că nu se poate adopta şi la noi ceva care merge bine de ani şi ani în alta parte, trebuind să experimentăm tot felul de « originalisme » în funcţie de toanele mai-marilor. Dar despre frustrările mele  am să scriu altădată.

            Până atunci am să povestesc câte ceva despre Biarritz.

            Nu credeam vreodată că am să pot vedea Atlanticul, dar uite că s-a întâmplat! Nu ştiu dacă a mai călcat picior de “ficior” din Bihor prin Biarritz, dar eu l-am văzut de câteva ori şi nu mă pot sătura!

            Este o staţiune luxoasă din sud-vestul Franţei dezvoltată pe locul unor sate de pescari, având nu mai putin de 6 plaje şi fiind un adevărat paradis pentru « surferi » (amatori de sporturi extreme care folosind forţa mării schiază cu o placă pe coama valurilor). Împărăteasa Eugenia, soţia lui Napoleon al III-lea, a construit aici un palat superb, devenit astăzi un hotel de lux. Am vizitat curtea şi una din terasele palatului, fără să mă oprească nimeni, deşi nu arătam ca un rezident al hotelului sau ca vreun tip capabil să dea 120 de Euro pe un meniu de prânz, fără băuturile de rigoare taxate separat! Clădirile sunt impresionante, parcurile şi aleile sunt impecabile, iar magazinele, restaurantele şi cele 10 terenuri de golf, fantastice.

            « Muzeul Mării» un obiectiv turistic de mare atracţie în zonă adăposteşte peste 150 de specii, încă nu l-am vizitat, din cauza timpului care întotdeauna este prea scurt. Promit să sacrific câteva ore de recreere cu bere, pentru a putea să povestesc despre rechini, foci, anemone şi alte creaturi comestibile sau nu!

            Lângă muzeu se găseşte un impresionant monument dedicat eroilor căzuti în cele două războaie mondiale, iar puţin mai departe este statuia Sfintei Fecioare, aşezată pe o stâncă unită cu ţărmul, printr-un pod metalic. Tot litoralul staţiunii este plin de stânci care sunt luminate feeric noaptea. Biserica Saint Eugenie şi cea Ortodoxă rusă sunt remarcabile, la cea din urmă activând un vorbitor de limbă românească din tărâmurile Transnistriei (ce mică e lumea asta mare!) care ne-a povestit multe, multe… dar aici nu facem politichie, că ne-a ajuns până peste cap!

            Ca o concluzie, Biarritzul văzut de un român neobişnuit cu prea multe călătorii, pare o staţiune cultă, elegantă, aristocratică, fără fiţe de doi bani ca pe la noi şi foarte liniştită, plină cu afişe de concerte de muzică clasică, balet sau expoziţii diverse. Nimeni nu epatează, nimeni nu zbiară, nimeni nu face scandal (nu ştiu ce se întâmplă pe la meciurile de rugby, Biarritzul având o echipă de elită, din spusele localnicilor) şi nimeni nu deranjează pe nimeni. Pentru un fiţos din România cred că ar fi un concediu ratat din toate punctele de vedere! Data viitoare o să mai povestesc despre această minune numită Biarritz, dacă nu cumva foloseşti scrierera mea pe post de somnifer!

            Toate cele bune să se adune! Bunul tău prieten devenit un pic francez.

 Dr. Mircea Dumitrescu – jurnalist