DEBUT JURNALISTIC.

Afară, frigul domneşte… Prin fereastra îngheţată se vede o lumină neobișnuită… Ceva simt că mă atrage dar nu ştiu ce… În casă domneşte o totală linişte, care pur şi simplu îmi conferă o stare de nelinişte… Inima-mi bate cu o putere incredibilă… Lumina se apropie tot mai tare, iar eu mă simt tot mai atrasă de ea…
Se vede o siluetă. Are ochi mari, gura mică, obrajii albi şi palizi, iar pe cap poartă o coroană din cristale de gheaţă…Inima mi se pare tot mai grea… Lumina este tot mai puternică şi un fior rece mi se scurge prin vene. Dintr-o dată se aude o voce pătrunzătoare şi înfiorătoare : – Vino, hai vino! Apropie-te!
Mă cuprinde frica. Inima-mi e cât un purece ! Mă ascund sub pătură.
Într-o clipă… noaptea a trecut! Se poate aşa ceva? Ca-ntr-o clipă să treacă şi noaptea şi ziua? E foarte straniu. Din nou, prin geam, a început să se vadă lumina. Tot mai intensă, tot mai aproape. Şi din nou s-a auzit aceeaşi voce stranie, cu acelaşi mesaj.
Mi-am făcut curaj şi am ieşit.
Afară mă aştepta acea siluetă care părea a fi „Zâna Iernii”. Respiraţia ei îmi îngheţă sângele-n vene. Mai auzisem poveşti despre ea şi spuneam că nu cred în ele, dar în adâncul sufletului credeam.
Am intrebat-o ce vrea de la mine ? Mi-a spus că vrea să o insoţesc. Am refuzat vehement. Atunci a suflat spre mine şi am uitat totul. Mă hipnotizase. M-a dus în palatul ei. Eram singură şi departe de casă. M-a apucat plânsul.
Brusc m-am trezit. Eram acasă şi plângeam. Fusese doar un vis. M-am bucurat foarte mult că totul a fost doar un vis, un coşmar de fapt.
Niciodată nu trebuie să credem în superstitii şi vrăji. Astea ar putea să ne provoace temeri şi coşmaruri.
Părerea mea este că, ce nu vezi, nu te afectează, deci în ce nu vedem trebuie să nu credem.

Andreea Ioana Neag, 2016, elevă la Școala Gimnazială din localitatea Horea