Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

DASO: Prioritatea noastră – bunicii și părinții noștri


Având în vedere Ordonanța Militară nr.2 din 2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19 “, Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să identifice şi să ţină evidenţa persoanelor în vârstă de peste 65 de ani, fără susţinători sau altă formă de ajutor, şi să asigure sprijin acestora în vederea minimalizării expunerii lor în afara locuinţelor” conform art.8 “al. (1).

Primăria Municipiului Oradea, prin Direcția de Asistență Socială Oradea, anticipând această nevoie, a pus la dispoziția comunității locale începând cu data de 18.03.2020 Tel Verde: 0800/410430, pentru persoanele vârstnice ( peste 65 de ani).

Reamintim faptul că la sediul DAS Oradea funcționează în continuare sistemul call center, în cadrul căruia, personalul din cadrul Direcției de Asistență Socială Oradea identifică și contactează telefonic persoanele vârstnice, pentru a-i consilia și pentru a le întocmi fișa de intervenție.

Până în prezent au fost contactate în jur de 1000 de persoane cu vârsta de peste 65 de ani, dintre care, unui număr depeste 50 de persoane vârstnice, fără susținători sau fără altă formă de ajutor, li s-a cumpărat produse alimentare, medicamente, sau au primit serviciile de care aveau nevoie. În perioada imediat următoare urmează să identificăm această categorie vulnerabilă, persoane peste 65 de ani din municipiul Oradea, pentru a le veni în sprijin.

În acest sens, revenim cu solicitarea noastră și rugăm orădenii care au cunoștință despre vârstnici lipsiți de grija familiei să ne sesizeze la Tel Verde 0800/410430, asistenții sociali urmând să ia toate măsurile care se impun pentru fiecare caz în parte, pentru a trece mai ușor peste această perioadă.

Totodată, vă comunicăm faptul că accesul în instituție este limitat, toate informațiile necesare putând fi luate de pe site-ul nostru: www.daso-oradea.ro, care este actualizat periodic sau la telefon 0259/441677.

De asemenea, toate documentele adresate DAS Oradea vor fi trimise instituției, prin mijloace electronice, pe adresa de e-mail: www.daso@rdsor.ro sau prin servicii poștale.

Dorim să facem următoarea precizare și să țineți cont că se menține valabilitatea documentelor eliberate de autoritățile publice, care expiră în perioada stării de urgență, conform art.14 din Decretul nr.195/16.03.2020.

In această perioadă grea prin care trecem toți este important să ne sprijinim, să îi rugăm pe părinții și bunicii noștri să stea acasă, sănătatea lor şi sănătatea comunităţii noastre fiind extrem de importantă.

Dorina URSENTE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *