Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

La 9 martie, Ziua foștilor deținuți politici, parastas și depuneri de flori


Asociația Foștilor Deținuți Politici din România – Filiala Bihor şi Asociaţia „Cei 40 de Mucenici” vă invită să participaţi joi, 9 martie 2017, de la ora 9, la Biserica “Sf. Treime” din Parcul Traian, la parastasul pentru cei care au murit în închisorile comuniste.
După parastas se vor depune flori la Troiţa ridicată în amintirea celor care au luptat împotriva comunismului.
Ziua de 9 martie a fost declarată ca Ziua Foștilor Deținuți Politic, zi consacrată în calendarul ortodox și ca sărbătoare a celor 40 de mucenici din Sevastia.
Potrivit tradiție, acești mucenici au trăit în vremea împăratului Licinius (308-324), prigonitor al creștinilor. Sfinții 40 de Mucenici erau soldați creștini și făceau parte din Legiunea a XII-a Fulminata din Armenia.
Aflând despre credința lor, guvernatorul Armeniei, Agricola, i-a silit să se închine idolilor. Deoarece au refuzat, au fost condamnați la moarte prin înghețare, în lacul Sevastiei. La miezul nopții, unul dintre soldați, a ieșit din apa înghețată, dar a murit. Cei rămași au început să se roage, iar apa lacului s-a încălzit, gheața s-a topit și 40 de cununi strălucitoare au pogorât asupra soldaților. Aceștia au fost scoși vii din lac, după care, însă, li s-au zdrobit picioarele cu ciocanele, murind ca niște martiri.
Astfel, și foștii deținuți politici din România pot fi asemuiți acestor mucenici, îndurând și ei, în perioada comunistă, cumplite suplicii, torturi și schinjuiri în lungul lor periplu prin închisorile Gulagului românesc în care au fost aruncați pentru că au luptat împotriva regimului ateist de sorginte sovietică.
Lucian Claudiu Silaghi, președintele A.F.D.P.R. – Filiala Bihor

Cristina Liana Pușcaș, vicepreședintele Asociației ”Cei 40 de Mucenici”  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *