Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Delegație bihoreană la Forum-ul Regional al „Inițiativei celor trei mări”


În 3 iulie 2018 a avut loc în Rzeszow, voievodatul Podkarpackie forum-ul anual al Inițiativei Celor Trei Mări (I3M), pentru prima dată fiind invitate și autorități publice locale din România. Fondată în anul 2015 ca urmare a demersurilor de cooperare dintre Polonia și Croația, obiectivul principal al acestei structuri este de a coagula interesele și strategiile de dezvoltare majore ale regiunii Europei Centrale sub aceeași cupolă. Printre acestea se distinge infrastructura rutieră de la Marea Baltică până în Grecia, trecând și prin România, asigurarea securității energetice printr-o infrastructură de gaz adecvată și nu în ultimul rând un accent pregnant pe securitatea digitală.

Importanța evenimentului este evidențiată de prezența mai multor lideri ai structurilor regionale din cele 12 țări, cât mai ales prin patronajul asigurat acestui forum de președinția poloneză, șeful de stat Andrzej Duda susținând un discurs în cadrul deschiderii lucrărilor. Acesta a precizat că, menirea Inițiativei este de a pune în practică politici publice prin care să se dezvolte această parte a Europei, de a umple golurile și a dispersa ideea unei ”Europe cu două viteze”. Toate statele acestei structuri, cu excepția Austriei, au fost parte a blocului comunist, intensificându-se din acest motiv deficiențe în aceste decenii, dar ”vrem și trebuie să unificăm eforturile pentru a planifica în țările noastre o dimensiune de colaborare transfrontalieră. Pentru că se impune ca regiunile de la granițe să nu rămână `periferie`, iar în ultimii ani acestea au făcut un progres vizibil în cadrul procesului de integrare europeană.” Făcând referire la drumul Via Carpatia, un prim proiect de anvergură al Inițiativei, Președintele a precizat că proiectul de infrastructură rutieră Via Carpatia este unul nu doar cu conotații de dezvoltare economică între state, ci și un amplificator de colaborare între regiuni, asigurând posibilitatea administrațiilor publice locale pentru o cooperare sporită și durabilă.  Duda a încheiat cu ideea că ”în ultimii 30 de ani ne-am concentrat pe cooperare politică `la centru`, nu și pe proiecte ce dezvoltă periferiile. Timpul a arătat că a fost o greșeală, trebuie de acum să ne concentrăm pe dezvoltarea de căi rutiere moderne, pe porturi, pentru a acoperi golurile din relațiile de afaceri și turism spre exemplu”

Au urmat două grupuri de discuție unde accentul a fost pus pe necesitatea schimbării paradigmei ”de la est spre vest”, pe un sistem care funcționează cu centrul de greutate pe Nord-Sud. În cadrul celui de-al doilea grup, în care au fost prezenți lideri ai autorităților publice locale din Slovacia (Kosice), Ungaria (județul Borsod) și Polonia (voievodatul Podkarpackie),  punctele de plecare au fost date de cele prezentate de ministrul Infrastructurii, Andrzei Adamczyk. Acesta a subliniat că țara sa va proiecta și finaliza execuția a 700 km de autostradă în estul Poloniei, proiectul strategic Via Carpatia, contribuind la redefinirea rolului acestui stat și a întregii regiuni în Europa.

Prezența Bihorului la forum a fost o consecință directă a succesului marcat în martie 2018 prin semnarea la Oradea a Protocolului de susținere a proiectului Via Carpatia de către patru președinți de consilii județene și prefecți din județele de graniță cu Ungaria, beneficiari direcți ai rutei transnaționale. Delegația a fost compusă din două persoane, Adrian Simon – Cabinetul președintelui CJ Bihor și Răzvan Puia – Cancelaria Prefectului jud. Bihor. În cadrul celui de-al doilea panel, Adrian Simon a prezentat un scurt istoric al semnării protocolului, etapele preconizate pentru continuitate, precum și interesul declarat de liderii autorităților publice județene pentru susținerea și implementarea acestui atât de necesar proiect. În acest scop se întrevede în cursul următoarelor două luni o primă ședință de lucru, la Timișoara, vizând elemente aplicate și detalii tehnico-economice pentru concretizarea etapelor de inițiere și implementare. Agenda acestei ședințe de lucru va fi cu atât mai importantă cu cât la mijlocul lunii septembrie este programat summit-ul Inițiativei celor Trei Mări la București.

 

Adrian Simon, Purtător de cuvânt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *