Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Doi urmăriţi general depistaţi la frontiera de vest a României


Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliţiei de Frontieră Borş şi Nădlac II –Csanadpalota au depistat două persoane, căutate de autorităţile române şi belgiene pentru infracţiuni contra proprietăţii şi pentru furt.
* În data de 25.01.2017, în jurul orei 15.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Borş, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor specifice trecerii frontierei, cetăţeanul român Costel C., în vârstă de 25 de ani, din judeţul Iaşi.
În momentul efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis, de către autorităţile române şi belgiene, un mandat de arestare preventivă, pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietăţii, acesta având de executat o pedeapsă cu închisoarea de 3 ani şi o lună.
* Tot ieri, în jurul orei 7.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II –Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor specifice trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român Mihai U., în vârstă de 34 de ani, din municipiul Bucureşti.
Cu ocazia verificărilor, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis, de către autorităţile române, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru săvârşirea infracţiunii de furt, acesta având de executat o pedeapsă cu închisoarea de 1 an şi 2 luni de zile.
În ambele cazuri, persoanele au fost predate unor echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor şi Arad, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *