Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Donează un strop de viaţă !


 

În perioada 10-24 noiembrie, Rotaract Club Oradea organizează proiectul Donează un strop de viaţă!

Orădenii sunt aşteptaţi la Centrul de transfuzie sanguină Oradea de pe strada Louis Pasteur, nr. 30, de luni până vineri între orele 07,30-11,30 pentru a dona sânge. Odată ajuns la Centrul de transfuzie sanguină, spune că donezi un strop de viaţă şi vei primi un voucher din partea clubului. În data de 24 noiembrie, donatorii vor fi recompensaţi cu un party pe măsură în Green Pub Oradea.

Este important ca potenţialii donatori să fie conştienţi şi de avantajele donării de sânge care pe lângă protocolul medical necesar (analize, controlul periodic, monitorizarea stării de sănătate) presupun şi satisfacţia gestului altruist sau inducerea unei stări fizice şi mentale cu totul aparte.

Proiectul a fost inspirat de identificarea  nevoii acestei resurse importante, sângele, precum şi de încercarea de a atrage de partea donatorilor pe cei mai în măsură să devină donatori frecvenţi.

Condiţiile de admisibilitate la donarea de sânge, avantajele donării, precum şi  condiţiile de excludere sau alte informaţii necesare sunt disponibile pe pagina de internet şi de facebook a Centrului de transfuzie sanguină Oradea sau a proiectului Donează un strop de viaţă.

Fiecare picătură din ocean contează!

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Centrul de transfuzie sanguină Oradea, Asociaţia Studenţilor Stomatologi din Oradea, Asociaţia Studenţilor Medicinişti din Oradea, Green Pub Oradea şi Geoprint Oradea.

Anda Tămășanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *