Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

După 5 decenii de presă scrisă, Dumitru Negruț se odihnește printre stele


La o lună, până la împlinirea vârstei de 85 de ani, veteranul presei bihorene, Dumitru Negruț, a pus condeiul și ochelarii pe masa de lucru și a plecat să se odihnească puțin printre stele, lăsând în urma sa nenumărate evenimente ale viețuirii umane pe aceste meleaguri, pe care le-a îndrăgit din tot sufletul.

A marcat 5 decenii de muncă jurnalistică cotidiană, la ziarele Crișana, unde a funcționat ca redactor șef-adjunct și Bihorul unde a fost redactor șef.

Încă în urmă cu o lună, când l-am vizitat acasă, îmi cerea opinia legată de un material critic pe care să-l publice pe site-ul nostru, despre lipsa de civism a unor concetățeni, certați cu bunul simț și legea. Apoi brusc starea sănătății s-a alterat, lăsându-le jurnaliștilor tineri misiunea de a continua ceea ce începuse, el, omul, devenit din aceste zile, istorie.

Dumitru Negruț, născut în 1934, a urmat studiile primare și gimnaziale la Tileagd, liceul, la Salonta, activând  în domeniul agricol, în care s-a pregătit. Având chemare spre presa timpului a urmat facultatea de ziaristică, iar din 1968, an când l-am cunoscut la redacția Crișana, să urce treptele profesiei, fiind dedicat creșterii calității ziarului unde lucra, ziua, în redacție, sau pe teren, noaptea în tipografie, alături de zețarii și culegătorii paginilor cotidianului bihorean amintit. După pensionare, în 1994 și-a continuat vocația, devenită pasiune, cu tenacitate și sacrificii față de familie, încă un deceniu, la proaspătul ziar Bihorul, editat de Consiliul Județean.

A fost membru fondator al filialei Bihor a Uniunii Ziariștilor Profesioniști, ca urmare a pasiunii pentru jurnalism.

Un om blând, cu verticalitate morală și profesională, care a acumulat multă experiență de viață, era mereu dornic să-i îndrume pe cei mai tineri.

Adresăm familiei condoleanțe, îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să-i așeze sufletul de-a dreapta sa și să-l odihnească în pace. Procesiunea înhumării are loc luni 23 septembrie, la ora 12, la Capela Hașaș.

Adio drag coleg și prieten, ai fost o stea care a stălucit ca o scânteie în Universul Nemărgit al Sufletelor celor ce au creat și gândit, alături de alți slujitori ai cuvântului scris.

Dinicu Braghină și colegii jurnaliști, membri UZP România, filiala Bihor

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *