Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Femeile din viaţa lui Brâncuşi


Scandalul ”sexual” in care a fost implicată Prinţesa X

Românii din păcate nu ştiu nici acum, cât de important este Constantin Brâncuşi pentru cultura noastră. Îşi spun cuvântul aici, anii de comunism în care subiectul Brâncuşi era ocolit. Francezii însă l-au adoptat, de fapt nu doar că l-au adoptat, ei spun sus şi tare că sculptorul este al lor, sculptor francez de origine română, punct.

Este foarte adevărat că cea mai mare parte a operelor au fost făcute la Paris, acolo unde a trăit şi a murit.

A murit cu dorul de ţară în suflet însă a trăit profund româneşte acolo departe în capitala Franţei.

La Paris expune prima oară în anul 1906, la Societatea Naţională de Arte Frumoase şi  la Salonul Artiştilor Independenţi.

Brâncuşi expune regulat şi la Paris şi la Bucureşti, însă marea consacrare şi confortul financiar vin odată cu expoziţia de la New York.

http://jurnalul.ro/thumbs/int/2015/06/11/femeile-din-viata-lui-brancusi-au-ajuns-statui-18507291.jpg

Domnişoara Pogany

Iubitele lui Brâncuşi fac parte din arta lui. Pictoriţa unguroaică Margit Pogany a fost modelul mai multe busturi. Cu unul din ele a şi făcut furori la expoziţia de la New York. Pe Margit a cunoscut-o la Paris în 1911, foarte multe detalii despre relaţia dintre cei doi nu există, însă toate cele 19 sculpturi care poartă numele Domnişoara Pogany stau mărturie a iubirii pe care Brâncuşi i-au purtat-o pictoriţei.

A doua femeie importantă din viaţa lui Brâncuşi a fost fiica Prinţului Roland Bonaparte, Marie Bonaparte. Prinţesa i-a fost şi ea model şi muză pentru creaţiile sculptorului. Se pune că relaţia dintre cei doi a fost una destul de complicată din cauza frigidităţii prinţesei, care trebuia tot timpul încurajată şi asigurată în priviţa fizicului ei.

http://jurnalul.ro/thumbs/int/2015/06/11/femeile-din-viata-lui-brancusi-au-ajuns-statui-18507290.jpg

Prinţesa X

Lucrarea care Marie l-a înspirat pe Brâncuşi să o creeze, se numeşte Prinţesa X. Sculptura a fost expusă în 1920 la Salonul Artiştilor Independenţi de la Paris. Stelian Tănase spune pe blogul său că Matisse (o variantă spune că de fapt Picasso ar fi făcut remarca), când a văzut lucrarea lui Brâncuşi a exclamat: „Iată un falus”. Prinţesa X a fost eliminată din expoziţie iar un ordin al prefectului a scos lucrarea definitiv din Salon. După reacţia pudibondă a organizatorilor Salonului au apărut protestele vehemente ale artiştilor cu nume grele, Cocteau, Braque, Picasso, etc. iar cei de la Salonul Artiştilor Independenti s-au văzut nevoiţi să readucă în expoziţie lucrarea lui Brâncuşi.

Al treilea amor al lui Brâncuşi a fost cel cu americanca de origine irlandeză Eileen Lane. Femeia venise în Europa ca să uite de o iubire sfârşita prost şi din dorinţa de a-l cunoaşte pe Brâncuşi de care era fascinată. Lane, o irlandeză profund catolică, îşi dorea probabil să încheie o căsătorie cu artistul, chiar dacă diferenţa de vârstă dintre cei doi era de 20 de ani. Brâncuşi a adus-o pe Eileen în România unde a plimbat-o prin Peştişani dar nu avea de gând să se însoare.

Americanca l-a părăsit posibil dezamăgită că nu l-a putut convinge să se căsătorească cu ea. Cert este că şi Eileen Lane l-a inspirat pe Brâncuşi pentru că a creat o lucrare care poartă numele femeii.

http://jurnalul.ro/thumbs/int/2015/06/11/femeile-din-viata-lui-brancusi-au-ajuns-statui-18507292.jpg

Eileen Lane

Constantin Brâncuşi – în ipostaze inedite: la chefuri, cu câinele la teatru, dansând ca un urs

Autor: Cristinel C. Popa

Constantin Brâncuşi – în ipostaze inedite: la chefuri, cu câinele la teatru, dansând ca un urs, Sorana Georgescu – Gorjan

În 19 februarie 2013, s-au implinit 137 de ani de la naşterea marelui artist român Constantin Brâncuşi. Cu această ocazie vă prezentăm una din laturile sale mai puţin cunoscute, nu departe de aceea a omului de rând. Părintelui sculpturii moderne îi plăcea să bea deseori câte un pahar de vin, în special alături de compozitorul francez Erik Satie, care îl vizita în repetate rânduri. Satie era de altfel singurul muzician pe care marele sculptor îl preţuia. “Am luat deseori cina împreună cu Satie la Brâncuşi. Nici într-un caz nu vorbeam despre artă…Le plăcea muzica. Eu îmi aduceam vioara – mai eram violinist pe vremea aceea – şi cântam melodii româneşti. Şi Brâncuşi îmi spunea: hai, Cipică, ţine-mi hangul! Atunci improvizam un fel de bas, aşa, ca un acompaniament de pedală şi el cânta, tot la vioară. Pe urmă îmi spunea: acum cântă tu, şi eu dansez. Şi se apuca să danseze în faţa lui Satie, ca un urs juca, dar şi cu graţie în acelaşi timp. Era fermecător!…Îmi amintesc cum într-o seară Brâncuşi pregătise o cină somptuoasă – era un bucătar prodigios…”, povesteşte Marcel Mihalovici, căruia Brâncuşi îi zicea Cipică. Mihalovici a fost un muzician român cu o carieră impresionantă desfăşurată peste hotare şi care a trăit aproape patruzeci de ani în apropierea maestrului.

Au băut cantităţi demenţiale de alcool

Alături de invitaţi, Brâncuşi  bea deseori vin de Beaurjolais. Însă sculptorul pronunţa – bem nişte “borjolie”. “Cipică, vino să iei masa la mine astă-seară. Astă-seară împlinesc o jumătate de secol…Odată m-a invitat să tragem un chef împreună. Am băut în neştire. Eu eram foarte tânăr, el era încă tânăr, să fi avut vreo 45 de ani, şi se ţinea foarte bine…Se făcuse între timp 5 dimineaţă. Eu îi spun: nu mai pot, trebuie să mă întorc acasă! El răspunde: bine, te întovărăşesc. Când ajungem în colţul străzii Monsieur le Prince, îmi spune: ia întinde braţul! Ştiţi, mi-era rău, mi-era chiar foarte rău…M-a  apucat de mână şi a început să mă învârtă în jurul unui copac, dar cu ce putere! Mă roteam ca un titirez. Dă-mi şi mâna cealaltă!, mi-a spus. Îmi ia şi mâna cealaltă şi începe să mă învârtă în sens invers. Ei, cum te simţi acum? Mă simt de minune! Ne-am întors din drum şi ne-am apucat iarăşi de băut. Era formidabil! Un om cu totul extraordinar!”, povesteşte Mihalovici în interviul acordat lui Nicolae Argintescu-Amza.

Cu ficat de gâscă, pelin şi murături până la trei dimineaţa într-o cârciumă ordinară din Bucureşti

Cu o altă ocazie au petrecut împreună o noapte întreagă la un birt din capitală. “În anul când a înălţat Coloana fără sfârşit de la Tg. Jiu, mă aflam la Bucureşti vara, el sosea de la Paris şi imediat m-a chemat la telefon. Era ora cinci. Acasă i s-a spus că luam masa cu unchii mei într-un restaurant pe care mama, care a răspuns la telefon, nu-l putea preciza. Atunci Brâncuşi a telefonat la vreo zece restaurante bucureştene, până ce a dat de mine la acela al Hotelului Continental. Era cu pictorul Steriadi. M-au obligat să las unchii şi să merg cu ei într-un birt lângă biserica Şelari…La acel birt specializat în ficat de gâscă şi murături. Îmi vine şi acum după 40 de ani apa la gură când mă gândesc la acele timpuri…Am stat cu Brâncuşi şi Steriadi până la trei noaptea cu pelin”, mai spune Marcel Mihalovici. Compozitorul român Mihalovici a povestit toate acestea criticului, eseistului şi traducătorului român Nicolae Argintescu – Amza, care a înregistrat cu această ocazie una dintre cele mai importante mărturii despre artist.

Pe drum, asemenea lui Kerouac, cu Brâncuşi şi Radiguet

Mihalovici evocă un episod interesant în care partener maestrului avea să-i fie sculptorul Raymond Radiguet. Petrecea într-un timp cu Radiguet, cu Man Ray şi alţii la un fel de cabaret. L-a întâlnit şi pe Modigliani. Într-o zi, Radiguet a poposit la el acasă. Numai ce i-a spus: “Ce-aş mânca o buiabesă de la Marsilia!”. Imediat Brâncuşi i-a răspuns. “Mă prind, hai la Marsilia!”.  “Au petrecut acolo câteva zile minunate. Pe urmă, Radiguet îi zice: Ah, de-am merge în Corsica!. “În Corsica? Mergem îndată!”. S-au dus în Corsica după care s-au întors la Paris. Era prin 1923-1924, căci Radiguet a murit în 1925, aproape în acelaşi timp cu Satie…”, scrie N. Argintescu-Amza în evocarea sa despre Brâncuşi.

Gelos pentru iubita sa până şi pe patul de moarte

Se ştie că Brâncuşi adora femeile. Era curtenitor, galant, extrem de drăguţ cu ele. “O femeie n-ai voie să o loveşti nici cu o floare”, obişnuia el să spună. Lui Brâncuşi îi plăcea să le “boteze” pe cele pe care le avea ca ucenice în ale artei. Le dădea nume bărbăteşti, ca să le poată înjura sau ocărî cum se cuvine. Erau Irina Codreanu, Miliţa Petraşcu, Sanda Kessel, Margareta Cosăceanu. Uneia îi zicea Mihăiţă, alteia Costică şi aşa mai departe. Nicolae Argintescu-Amza spune că Sydney Geist vorbeşte la un moment dat despre o femeie care a jucat un rol major în viaţa lui Constantin Brâncuşi. Mihalovici spune: “este o femeie de o frumuseţe excepţională, iar Brâncuşi, care avea o slăbiciune pentru tot ceea ce era frumos, inclusiv femeile , avea şi pentru ea un fel de adoraţie, un fel de respect nemărginit. Ea a avut rolul pe care nu l-a avut multe alte femei în viaţa unui bărbat. Era un fel de obiect de adoraţie”. Era vorba despre Florence Meyer, artist şi fotograf american. O demonstraţie a admiraţiei pe care o purta Brâncuşi acesteia este dovedită prin grija cu care geniul român o filmează, vezi pelicula ataşată la articol, la minutele 28.32, dar în special în porţiunea de la min. 33.18, până la min. 36.50.

Mihalovici mai spune că între femeile cu care  Brâncuşi avea relaţii foarte des se număra artista Irina Codreanu, pe care a întâlnit-o în atelierul maestrului. “A lucrat cu ea o perioadă lungă de timp.…pe urmă au fost relaţiile pe care le-a avut cu alţi doi artişti români, Natalia Dumitrescu şi Alexandru Istrati. Nu ştiu în ce măsură erau pe plan artistic sau nu”…Brâncuşi nu prea vorbea de felul lui despre astfel de lucruri. … Însă Mihalovici a rămas suprins de atitudinea artistului pe patul de moarte. “L-am văzut pe Brâncuşi chiar în ajunul morţii sale, era culcat într-unul din atelierele de jos, unde se afla şi forja: lungit pe patul său, pântecul îi era umflat, sărmanul, şi ne aflam acolo împreună cu surorile Codreanu  – şi Istrati”. La un moment dat, sculptorul a spus: “De ce îi faci curte Martei?”. “Îi răspund: dar e atât de frumoasă Marta!, Marta fusese un fel de flirt al lui, foarte pur, o dansatoare elveţiană cu un păr blond minunat în cozi, căreia eu nu-i făcusem niciodată curte. Dar îşi închipuise poate…şi acum, 40 de ani mai târziu, mă certa mânios. De ce îi faci curte Martei?”…

Taifas la teatru, venea la spectacol însoţit cu “căţaua” căreia îi rezerva un loc special în loja principală

Îm vremea când Mihalovici trăia din cântatul la teatre şi cinematografe, îl avea drept invitat special pe Brâncuşi care venea în special sâmbăta seara. Îi poruncea să-i reţină locuri speciale pentru el, dar şi pentru câinele său iubit, căţeaua Polaire. “Să-mi iei un loc pentru mine şi pentru căţa, cumîi spunea”, spunea el. Veneau alături de el şi alţi artişti renumiţi din Montparnasse. Sculptorul român se distra atât de grozav, că uneori devia bunul mers la piesei. Era în scenariu un bărbat cu barbă care cânta cu voce de femeie. Brâncuşi şi Mihalovici l-au bisat de atâtea ori, că a venit la un moment dat directorul teatrului şi i-a dat afară. Ce se întâmplase? Actorul care pleca şi revenea, chemat de cei doi spectatori veseli, îi încurca pe ceilalţi artişti care nu-şi mai puteau continua continua programul. La Paris, cum era de aşteptat, Brâncuşi i-a întâlnit pe Fernand Leger, pe James Joyce, pe Tristan Tzara, Cocteau şi mulţi alţii.

Spirit tehnic extraordinar, totul construit şi reparat de Brâncuşi în atelier. Eşti un imbecil, îl “alinta” pe Mihalovici atehnicul

Marele român se pricepea la toate. Amicul său muzician l-a văzut făcând de toate în atelierul său. La un moment dat şi-a instalat singur o sală de baie, cu canale de scurgere, cu sifon şi toate componentele. Compozitorul îl întreba cum de ştie să facă toate lucrurile acelea, la care el răspundea: ”…dar e foarte simplu…vino şi vezi”. Tot ce se afla în atelier era făcut de mâna lui, mese, scaune, canapea…Ba chiar şi soba. Mihalovici a fost rugat chiar să-l ajute la construirea ei. Pentru că nu se pricepea să pună cărămizile cum trebuie, sculptorul se răstea la el şi spunea: “nu vezi că eşti un imbecil…cum naiba aşezi cărămizile astea?” Brâncuşi şi-a croit singur chiar şi un pardesiu. De asemenea, a realizat şi viori, viori la care cânta el însuşi. Însă de multe ori era şi superstiţios. Spunea că sunt unele opere de artă care pot să poarte ghinion. Tocmai din acest motiv nu a terminat câteva lucrări. În ochii lui Mihalovici şi nu numai ai lui, Brâncuşi era un amestec de om primitiv şi de om sensibil, chiar unul extrem de rafinat. “Avea sentimente de un rafinament, de o graţie extraordinară…Dar nu ştia nimic”. Nu era foarte citit pentru că era pasionat de arta sa. De altfel, nu iubea nimic în afară de sculptura sa. La un moment dat l-a rugat pe muzician să-i cumpere un Larousse. Îi plăcea să citească dicţionare.…Nu prea-i plăceau multe lucruri, nici scriitorii, în afară de Blaise Cendrars. Era un om închis faţă de tot ce era în afara lucrului său. Însă îi plăcea să facă lucruri frumoase…”Creez frumuseţe. Nu vreau ca o statuie să strivească, vreau ca să inspire dorinţa de a fi mângâiată…”.

Artistul român a fost la un moment dat şi dascăl de biserică, dând dovadă încă de pe atunci de inventivitate tehnică

Mihalovici consideră că maestrul Constantin Brâncuşi era prodigios, pentru că lucra şi se interesa de foarte multe lucruri. Din punct de vedere spiritual însă era o fire religioasă. “Era religios fără să fie propriu-zis credincios. Ştiţi că fusese dascăl la biserica românească. Păstrase chiar un antifonar pe care mi l-a dăruit şi în care notase o gamă inventată de el. Neştiind să citească o partitură, născocise nişte semne după care cânta”.

Motivul Coloanei fără sfârşit nu e de la porţile şi casele ţărăneşti ci de la un şurub de teasc, însuşi Brâncuşi i-a spus lui Mahalovici

Compozitorul, muzicianul ce s-a destăinuit lui Argintescu Amza, combate teza conform căreia ideea Coloanei fără sfârşit vine de la unele porţi ţănăneşti sau că are ca bază motive de la casele din mediul rural. ”Ştiţi de unde i-a venit ideea? Chiar el mi-a spus-o. Avea un şurub de tească în atelierul lui, şi asta îl interesase, să reproducă o anumită mişcare infinită, ca şurubul….Îi plăcea folclorul muzical negru mai mult decât cel românesc. De altfel, Constantin Brăiloiu a fost cel care l-a pus în temă şi care îi era un foarte bun prieten. Însă în atelierul său a avut o frumoasă discotecă, care acum se găseşte la muzeul parizian Pompidour. Avea şi jazz, dar în special muzică populară românescă şi africană”. Revenind la firea lui Brâncuşi, se poate spune că genialul artist era un ghiduş. Vesel şi bun cu cei care meritau. Se ştie că nu dădea drumul la oricine la uşă, mai ales dacă sosea neanunţat şi au fost cazuri când a dat afară din casă invitaţii dacă aceştia au întrecut măsură, au avut un comportament jignitor în ce îl priveşte, sau, în cazul unui reporter, pentru că a anunţat că vrea să scrie o carte despre el. El considera acest lucru o ofensă şi spunea că un volum se scrie abia după ce subiectul cărţii trece în nefiinţă. Pe unul dintre cei mai buni prieteni ai săi, pictor, s-a supărat pentru că i-a propus să-i sculpteze o ramă la unul dintre tablourile sale. Nu e lucrul meu ăsta,  i-a spus. De asemenea, pe Cocteau nu l-a mai putut suferi după ce a auzit că glumea spunând: “ce să mai facă Brâncuşi decât un ou!” De asemenea, dacă te laudai cu ce bucate alese te-a omenit, nu te mai invita a doua oară la masă. Chiar şi din recentul film ce circulă pe Internet se vede că Brâncuşi era un om dintr-o bucată, ursuz şi dur. În imaginea unei întâlniri cu fetele şi cu alţi artişti, printre care şi Man Ray, evită să dea mâna sănătos cu bărbaţii iar pe una din fete o trage în glumă de păr. Asta în timp că fumează mai tot timpul (ca şi în majoritatea celorlalte scene) şi cinsteşte ghiduş un pahar cu vin.

De fapt, Constantin Brâncuşi era un argint viu. O coloană nesfârşită a talentului şi a inventivităţii româneşti.

Pentru realizarea reportajului am folosit fragmentele din interviul acordat de Marcel Mihalovici lui Nicolae Argintescu-Amza.

Conversatie cu o femeie inteligenta!

Pentru barbati inteligenti într-o scurta conversatie, un barbat intreaba o femeie:

– Ce tip de barbat cauti?

Ea ramase un moment tacuta, il privi in ochi si ii zise:

– Vrei sa stii intr-adevar?

El raspuse: Da!

Atunci ea incepu sa zica:

– Fiind femeie sunt in pozitia de a-i cere barbatului ceea ce eu nu pot face pentru mine.

Platesc facturile, ma ocup de casa, merg la supermarket, fac cumparaturi si totul fara ajutorul unui barbat…Imi pun intrebarea: Ce poti tu sa aduci in viata mea?

Barbatul ramase privind. Gandea cu siguranta ca este vorba de bani.

Ea, stiind ce gandeste el, spuse:

– Nu ma refer la bani. Am nevoie de mai mult. Am nevoie de un om care sa lupte pentru perfectiune in toate aspectele vietii.

El isi incrucisa bratele, se aseza in fotoliu si privind-o ii ceru sa explice mai in detaliu.

Ea zise:

– Caut pe cineva care sa lupte pentru perfectiune mentala, pentru ca am nevoie de cineva cu care sa conversez si care sa ma stimuleze din punct de vedere intelectual.

Eu nu am nevoie de cineva simplu din punct de vedere mental. Am nevoie de cineva suficient de sensibil ca sa inteleaga prin ce trec eu ca femeie, dar suficient de puternic ca sa ma incurajeze si sa nu ma lase sa cad. Caut pe cineva pe care sa il respect ca sa pot sa fiu “ascultatoare”.

Nu pot sa fiu asa cu cineva care nu poate sa isi rezolve singur problemele. Eu caut un barbat care se poate ajuta pe sine insusi pentru a ne ajuta reciproc.

Caut un barbat care sa inteleaga ca sexul are importanta lui intr-un cuplu dar ca nu determina existenta cuplului care se vrea cu adevarat fericit.  Si o femeie adevarata nu va accepta niciodata langa ea un barbat care este extraordinar … dar numai o ora ! Pentru simplul motiv ca ziua are 24 de ore !

Cand termina se uita la el si il vedea foarte derutat si intrebator.

El ii zise: – Ceri mult?

Ea raspunse: – Valorez mult!

Filozofie consumistă dar morala e utilă…..

Un prieten de-al meu a deschis dulapul sotiei lui si a scos un pachetel infasurat in matase fina. Cu lacrimi in ochi, s-a asezat in genunchi, s-a uitat in ochii mei si mi-a spus:

“Acesta… nu este un pachet obisnuit.”

El a deschis cutia si s-a uitat la o rochie de noapte din satin.

A strans-o puternic la pieptul lui.

“Ea si-a cumparat aceasta lenjerie cand a fost la New York pentru prima data, acum noua ani. Nu a folosit-o niciodata. Imi spunea ca o pastreaza pentru o ocazie deosebita…

Cred ca aceasta este ocazia.”

S-a ridicat in picioare si s-a apropiat de pat; a asezat rochita langa celelalte haine pe care urma sa le duca la pompele funebre.

Sotia lui tocmai murise.

S-a intors catre mine si mi-a spus:

“Nu pastra nimic pentru o ocazie deosebita… fiecare zi traita este o ocazie deosebita.

Tine minte lucrul asta.”

Au trecut cateva saptamani de la discutia cu el… si eu inca ma mai gandesc la aceste cuvinte.

Ele mi-au schimbat viata. Acum citesc mai mult si fac curat mai putin.

Ma asez pe scaunul din curtea casei si admir privelistea fara sa fiu deranjat de buruienile din gradina. Incerc sa petrec mai mult timp cu familia si prietenii si mai putin la birou.

Acum am inteles ca viata trebuie sa fie un cumul de experiente de care sa te bucuri, nu o lupta pentru a supravietui. Nu mai pastrez nimic, ma bucur de tot ce am.

Folosesc paharele de cristal la fiecare masa. Imi pun paltonul nou chiar si cand merg la cumparaturi.

Nu mai pastrez cel mai bun parfum pentru ocaziile speciale, il folosesc oricand am chef.

Cuvintele “Intr-o zi…” si “In una din aceste zile…” au disparut din vocabularul meu.

Daca ceva merita vazut, auzit sau facut… eu vreu sa vad sau aud sau sa fac ACUM.

Nu sunt sigur ce ar fi facut sotia prietenului meu daca ar fi stiut ca nu va mai apuca ziua de maine, zi pe care toti am ajuns sa o ignoram intr-o masura destul de mare.

Cred ca si-ar fi sunat toata familia si prietenii apropiati.

Poate ca si-ar fi sunat si cativa prieteni vechi pentru a isi cere scuze pentru certurile si supararile din trecut… poate ca ar fi vrut sa vorbeasca cu toata lumea.

Mi-ar placea sa cred ca ar fi iesit in oras, la restaurant si ar fi comandat mancarea ei preferata.

Este vorba despre aceste lucruri mici pe care regreti ca nu le faci…

Fiecare zi, fiecare ora, fiecare minut, fiecare secunda… totul este special.

Traieste pentru azi, maine este posibil sa nu mai fii.

*

Despre soții……

Un autobuz plin cu femei a fost implicat intr-un teribil accident fără supravietuitori.

La locul accidentului s-a format un   adevarat altar de flori si lumanari aduse de sotii femeilor decedate.

Bărbații și-au jelit femeile o săptămână întreagă.

Dupa doua saptamani, unul singur mai statea in genunchi plangand indurerat. Intrebat de un   reporter cum de el este inca aici dupa atat de mult timp, acesta raspunde   plangand:

– Sotia mea a pierdut autobuzul…

*

13 MOTIVE PENTRU CARE ÎI SUNTEM DATORI SOȚIEI

1. Nevasta te învaţă despre fericire: „să te duci la mă-ta. Sigur se va bucura când te-o vedea…”

2. Nevasta te învaţă despre nudism: „plec de aici şi te las în curul gol..”

3. Nevasta te învaţă despre nulitate: „tu fără mine eşti un nimeni..”

4. Nevasta te învaţă despre procreere: „eu te-am făcut… bărbat”

5. Nevasta te învaţă despre mobilitate: „ce-ţi mai fug ochii după curu lu’ aia…

6. Nevasta te învaţă despre oţet: „ce acră poate fi mă-ta!”

7. Nevasta te învaţă despre jurământ: „zi să mori tu că n-ai băut nimic?!”

8. Nevasta te învaţă despre munca în exces: „cam multe şedinţe peste   program ai tu…”

9. Nevasta te învaţă despre transformare: „când te-am luat erai slab ca o  aşchie, acum eşti gras ca un porc…”

10. Nevasta te învaţă despre raţiune: „când îţi vine să mă înşeli, să te gândeşti bine la ce pierzi…”

11. Nevasta te învaţă despre dicţie: „vorbesti exact ca mă-ta…”

12. Nevasta te învaţă despre sărbători: „vezi că vine ziua mea, poate nu-mi cumperi ceva…”

13. Nevasta te învaţă despre shopping:

„Nu, nu ţi-am luat ciorapi, dar hai să vezi ce grozavi pantaloni mi-am cumpărat…”

a consemnat: Dan Secreiru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *