Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Gala premiilor UZPR, 2016, transmisă de 4 canale ale Televiziunii Române


Televiziunea Română, în calitate de coproducător, a onorat evenimentul Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, desfăşurat recent în Studioul al II-lea al TVR, prin difuzarea acestuia, pe mai multe canale –TVR 2, TVR 3, TVR Internaţional, TVR Moldova.

Motiv pentru a mulţumi, încă odată, conducerii TVR şi tuturor celor implicaţi în realizarea Galei, desfăşurată pentru prima dată într-un studio de televiziune.
În continuare vă prezentăm premiile speciale de Televiziune – UZPR 2016

EMISIUNEA “ÎN PREMIERĂ”- ANTENA 3

„În premieră” a fost mai întâi visul unor profesioniști de televiziune, care adunaseră multă experiență în presa și care simțeau nevoia să treacă la un nivel superior, jurnalismul în forma cinematografică. Adică informație, plus poveste, plus imagine impecabilă.
Pe atunci, eram cu toții împrăștiați pe la diverse televiziuni și visam, fiecare în parte, la un proiect care să exploateze tot ce adunaserăm în acești ani.

Și într-o zi, s-a întâmplat. Ne-am întâlnit la Antena 3, o televiziune care deja excela în știri livrate în timp real. Și care își dorea o emisiune de reportaj.
N-am avut mult timp să respirăm după ce ne-am întâlnit. În două luni a trebuit să gândim, să filmăm și să construim grafic și conceptual noua emisiune. Ne-am bazat mult pe brain-storming și facem asta în continuare. Ne adunăm, zi de zi, ore în șir, în redacția noastră și discutăm despre cum ar trebui să arate “În premieră” și ce ar trebui să oferim publicului nostru. Așa, stând mereu împreună, cunoscându-ne, apropiindu-ne, am început să ne simțim ca acasă. Așa a venit canapeaua roșie, pe care filmăm uneori reconstituirile pentru diverse materiale și pe care mai dorm, uneori, editorii de imagine care lucrează până târziu în noapte, espressorul fără de care nu am putea trăi, souvenirurile pe care le aducem din deplasări, tabela pe care ne scriem mesaje, ceștile de cafea inscripționate cu numele fiecăruia și tot felul de obiecte construite de noi, pentru filmări complicate, pe care alții, în Occident, le fac cu bani mulți și tehnică de ultima oră.
Când am lansat emisiunea, ne-am temut ca reportajul serios nu va fi bine primit pe o piață pe care, aparent, nu mai e loc decât de divertisment facil. Din fericire, ne-am înșelat. Există un public numeros în România care are nevoie de calitate. În numai două sezoane, emisiunea “În premieră” a reușit să își creeze un public fidel, pe care îl sporește de la o ediție la alta, care caută, cum ne arată mesajele de pe pagina noastră de Facebook, “altceva”.
Iar noi ne străduim să rămânem, în continuare, la standardul pe care ni l-am impus și pe care ni-l cer telespectatorii. Sute de materiale realizate în 13 sezoane de echipa “În premieră” sunt singulare: zeci de subiecte diferite, zeci de anchete noi, zeci de personaje inedite, din toate domeniile posibile. Le căutam și le alegem astfel încât să fie de interes și, mai ales, nemaivăzute până acum în peisajul media românesc. Am dorit ca tocmai prin prezentarea unor personaje să arătăm povești de succes ale unor oameni deosebiți, care pot constitui un model pentru generațiile tinere care urmăresc emisiunea “În premieră”, a declarat la premiere, Carmen Avram.
Antena 3 –„ În premieră”, echipă alcătuită din: Carmen Avram realizator, Carmen Moise – reporter, Andrei Ciurcanu – reporter, Denisa Morariu – reporter, Yevgeniya Kironaki – reporter, Alex Nedea – reporter, Mihai Dină – operator imagine, Liviu Dochița – operator imagine, Cristian Tamaș – operator imagine, Mihai Buzduga – operator imagine, Lenard Zsolt – editor imagine, Ana Iorga – reporter, Magda Bucur – reporter, Sabin Ciornea – reporter

EXCLUSIV IN ROMÂNIA – TVR 1

Cristian Tabara – realizator
Cristina Madgearu – producător
Marin Gabudean – producător

Exclusiv in Romania “este o emisiune saptamanala de turism de gen “travel and discover”. Un serial TV în care fiecare episod urmăreşte prezentarea unei Românii multiculturale şi multietnice, de care românii să fie mândri şi pe care străinii să nu o mai judece prin prisma unor şabloane învechite.
Exclusiv în România este de călătorii şi obiective turistice. În fiecare episod “Exclusiv în România”, Cristian Tabără călătoreşte, descoperă şi prezintă istorie, cultură, credinţă, arhitectură, tradiţii, gastronomie, facilităţi turistice şi, mai ales, unicate europene şi mondiale din România, dintre care unele sunt încă necunoscute şi neexploatate turistic care sunt sau care pot deveni destinatii turistice.
Dacă vă doriţi, de exemplu, o emisiune despre destinaţii unice, mondiale şi europene, ale României, ceva cu totul neobişnuit, cu poveşti extraordinare şi cu tot felul de sugestii şi alte informaţii care v-ar putea fi de folos, înseamnă că aţi ajuns unde trebuie”, îşi asigură Cristian Tabără viitorii telespectatori.
Emisiunea întâlneşte telespectatorul cu destinaţii spectaculoase, cu povestea şi istoria locului, cu facilităţi locale (acces, cazare, distracţii, costuri), cu trasee de încercat, specific local, gastronomie, tradiţii şi atracţii locale.
Alături de prezentarea locurilor, cei interesaţi vor primi numeroase „ponturi”, de recomandat să le ai în buzunar, atunci când pleci la drum, de la „ajutoarele” lui Cristian Tabără: Denisa Anghel, Daniel Georgescu şi Lorelei Mihală.
În fiecare săptămână, câte unul dintre jurnaliştii TVR enumeraţi îl va însoţi pe Cristian Tabără în regiunea în care se află unicatul european sau mondial, devenind „turist cu acte în regulă” şi testând pe propria piele atracţiile turistice ale zonei.
“Exclusiv in Romania” prezinta o Romanie pozitiva si competitiva, cu unicate mondiale, europene si regionale, o Romanie multiculturala si multietnica, de care romanii sa fie mandri si pe care strainii sa nu o mai judece prin prisma unor sabloane invechite. Emisiunea are o durata de 40 min, se difuzeaza in fiecare sambata seara pe TVR1 de la ora 18.

EMISIUNEA “ROMÂNIA, TE IUBESC!” – PRO TV

Emisiunea „Romania, te iubesc!” tocmai a incheiat sezonul nr 18. In total 290 de episoade in care am facut dezvaluiri, am schimbat legi, am demonstrat ca in Romania se poate face jurnalism de calitate, am schimbat mentalitati.

Munca la “Romania, te iubesc!” inseamna o mare bucurie dar si o raspundere uriasa. Fiecare material bun ne obliga la realizarea altuia si mai bun. Urcam o scara si nu avem nici dreptul si nici voie sa coboram. Un material de 40 de minute inseamna uneori si doua luni de munca, multe nopti nedormite, filmari in zapada, ploaie sau pe arsita, urmariri ca in filme, adrenalina, contactul cu indivizi mai putin prietenosi, dar si zeci de ore de vizionat, scris si montat.

EchipaPRO TV – România te iubesc:
Cristian Leonte – realizator
Paula Herlo – corespondent
Cosmin Savu – corespondent
Rareș Năstase – corespondent
Paul Angelescu – corespondent
Alex Dima – corespondent
Anca Nastasi – corespondent

sursa: Site-ul UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *