Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

De Ziua Culturii Naţionale, concurs de eseuri, recital de poezie și muzică


Luni, 15 ianuarie 2018, cu ocazia Zilei Culturii Naţionale și a lui Eminescu,  la Muzeul Memorial „Iosif Vulcan”, are loc o conferință de presă, de la ora 10, iar la Baroul de Avocați Oradea, un recital de poezie și muzică.

Reprezentanţii Direcţiei Judeţene pentru Cultură Bihor, Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, Revistei lunare de cultură „Familia” din Oradea şi Complexului “Muzeul Ţării Crişurilor” vă vor oferi detalii în legătură cu organizarea Concursului şcolar judeţean de eseuri „Ce-ţi dorim noi ţie, dulce Românie”. Poezia lui Mihai Eminescu „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie” a fost publicată la 14 aprilie 1867, în Revista de cultură „Familia” (An III, Nr. 14, 2/14 aprilie 1867).

Acest concurs are ca obiectiv realizarea unor eseuri din care să reiasă ce gânduri, ce sentimente, ce proiecte inspiră elevilor de azi, după mai bine de 150 de ani, versurile poetului Mihai Eminescu, el însuşi în vârstă de 17 ani în momentul publicării acestei poezii, în revista în care de altfel debutase la 9 martie 1866. Cu ocazia debutului, redactorul, editorul şi proprietarul Revistei „Familia”, bihoreanul Iosif Vulcan devine naşul său literar, schimbându-i numele din Eminovici în Eminescu, nume pe care poetul îl acceptă şi cu care intră în eternitate.

Scopul Concursului este desăvârşirea cunoaşterii de către elevi a operei eminesciene şi implicit a biografiei poetului şi a legăturilor sale cu Revista “Familia”, cu Iosif Vulcan. Ne dorim ca opțiunile exprimate cu talent, candoare şi bună credinţă, de către tinerii participanţi, să aibă un impact emoţional benefic asupra publicului larg, în anul Centenarului Marii Uniri. Credem că sentimentele patriotice nu sunt desuete ci doar abordările în această zonă sunt uneori neinspirate sau lipsite de naturaleţe.

Concursul şcolar judeţean de eseuri „Ce-ţi dorim noi ţie, dulce Românie” se adresează elevilor de liceu.

Acest concurs se desfăşoară în perioada 15 ianuarie – 14 aprilie 2018.

Programul manifestărilor de luni, 15 ianuarie 2018, continuă după terminarea conferinţei de presă, la ora 10,30, cu depunerea unor buchete de flori la bustul lui Iosif Vulcan.

De la ora 11, la statuia lui Mihai Eminescu, programul va cuprinde rostirea unor alocuţiuni, interpretarea unor cântece pe versuri din lirica eminesciană de către grupul vocal „Lioara”, al Şcolii de Arte “Francisc Hubic” – Profesor coordonator Antonela Ferche-Buţiu şi o dramatizare a poemului eminescian „Luceafărul”, interpretată de elevi din clasa a IX-a, de la Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu” – Profesor coordonator Carmen Andrei. În final se recită cunoscutul poem eminescian „Doina” şi se depun buchete de flori.

Lucian Silaghi, Director executiv al  Direcţiei Judeţene pentru Cultură Bihor

*

Și pentru că începutul de an stă sub semnul culturii, prin cele două mari sărbători din 15 ianuarie: Ziua Culturii Naționale și Ziua Poetului Mihai Eminescu, vă invit, prin intermediul Asociației Culturale PRO LIRICA ORADEA, pe care o conduc, la un eveniment cultural organizat în parteneriat cu Cenaclul Literar „Barbu Ștefănescu Delavrancea”.
Evenimentul, intitulat sugestiv ZIUA CULTURII NAȚIONALE ȘI A LUI EMINESCUse desfășoară în 15 ianuarie 2018, de la ora 17, în Sala Festivă a Baroului de Avocați Bihor,  cu participarea poeților bihoreni membri ai cenaclului, personalități ale vieții culturale bihorene, invitați din domeniul educațional, precum și public iubitor de poezie și muzică. Recită din lirica poetului Mihai Eminescu actorii Emil Sauciuc și Sebastian Bărbălan, precum și poeții bihoreni prezenți. De asemenea, vor fi prezentate creațiile proprii ale poeților care au dedicat versuri acestui eveniment. Spectacolul muzical va fi susținut de duetul acustico-vocal format din Călin Pop (Celelalte Cuvinte) și Raul Silaghi, interpreta de folk Liliana Ioniță Budău și artista Maria Haiduc, cu un grupaj de romanțe pe versurile clasicilor români.
Poeta Mihaela Dindelegan
*

„Meditând la… Scrisoarea a III-a”– spectacol omagial dedicat poetului Mihai Eminescu –

Teatrul Regina Maria marchează 168 de ani de la nașterea poetului cu geniu liric, Mihai Eminescu: „Meditând la… Scrisoarea a III-a”. Evenimentul va avea loc luni, 15 ianuarie, de la ora 19, la Sala Arcadia.

Cel care ne va călăuzi pașii prin universul liric eminescian este actorul Eugen Țugulea, care prin extraordinara sa apreciere și dragoste față de geniul iubitor de slovă și țară, reușește aproape în fiecare an să aducă opera sa atât în atenția iubitorilor de teatru, poezie și cultură, cât și a publicului larg.

Călătoria lirică va fi armonios acompaniată de grațioasele voci ale solistelor Ansamblului Artistic Profesionist Crișana: Felicia Costin, Otilia Haragoş Seghedi și Cornelia Covaciu.

Ramona Nemeş, Teatrul Regina Maria

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *