Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

În ce localitate va juca, anul viitor, Luceafărul Oradea ?


După ce în toamnă, echipa de fotbal Luceafărul Oradea era dată ca și mutată la Motru și Petroșani, iar în această vară, încă înainte de încheierea campionatului, ca fuzionată cu ACS Șirneasa, formație care a promovat în această lună în Liga a II-a și care este susținută tot de omul de afaceri gorjean Nicolae Sarcină, de această dată, miercuri a mai apărut o variantă pentru destinația singurei echipe ce a reprezentat județul Bihor în ligile naționale în sezonul recent încheiat. Este vorba despre Reșița. Dacă e să ne luăm după presa din Reșița, Luceafărul e ca și mutată în Caraș-Severin.

„Consilierii locali reșițeni și-au dat  în urmă cu doar câteva minute acordul de principiu privind asocierea municipalității cu clubul de fotbal Luceafărul Oradea, controlat de omul de afaceri Nicu Sarcină, astfel că e tot mai sigur faptul că în Valea Domanului se vor juca din nou meciuri din al doilea eșalon al țării!

Într-o Ligă a II-a parcă mai interesantă decât prima, datorită faptului că aici se regăsesc multe din echipele de tradiție ale fotbalului românesc, cum ar fi U Cluj, UTA Arad, Farul Constanța, FC Argeș Pitești, Petrolul Ploiești sau Poli Timișoara, are toate șansele să se afle din viitoarea ediție de campionat și CSM Reșița. Aleșii locali au votat aproape în unanimitate, cu abținerea lui Ion Pîrvănescu, ca Municipiul Reșița, prin Asociația Reșița Europeană, să se asocieze cu clubul Luceafărul Oradea, controlat de omul de afaceri Nicu Sarcină, cel care finanțează și nou-promovata ACS Șirineasa, echipă cu care rosso-nerii n-ar reușit să țină ritmul”, a notat miercuri, în jurul orei 14, expressdebanat.ro.

Potrivit sursei citate, asocierea „presupune mutarea Luceafărului în Valea Domanului și transformarea ei în CSM Reșița. Finanțarea echipei va fi asigurată de omul de afaceri, în timp ce Consiliul Local Reșița se va ocupa de întreținerea bazei sportive și de echipele de juniori. Obiectivele despre care s-a discutat sunt mai mult decât îndrăznețe. În scurt timp, pe „Mircea Chivu” ar putea ajunge o instalație de nocturnă, iar lui Daniel Oprița, pentru că e foarte probabil ca acesta să rămână pe banca tehnică a rosso-nerilor, i se va asigura un lot de jucători valoros, cu care să poată ataca promovarea în prima ligă”.

Presa reșițeană precizează și faptul că omul de afaceri Nicu Sarcină a fost în mai multe rânduri la Reșița, unde „s-a întâlnit cu autoritățile locale, a dat mâna și cu Daniel Oprița după schimbul mai dur de replici din iarnă și s-a arătat foarte încântat de baza sportivă și de condițiile pe care le poate oferi capitala Banatului Montan”.

Florin Mihalca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *