Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

In memoriam – jurnalistul Neacşu Neacşu


Tata Neacşu a plecat dintre noi, spre o lume mai bună şi mai dreaptă, un personaj aparte al presei româneşti.S-a dus înapoi la Cer, de unde venise cu o barză în urmă cu 83 de ani, un coleg şi prieten de o înaltă ţinută morală şi profesională.Filolog împătimit şi jurnalist înnăscut, a servit scrisului şi adevărului mai bine de 60 de ani. SfiinţiiPetru şi Mihai îl aşteptau pentru hebdomadarul Primul pas spre bine pe care, iată, îl va scrie acolo sus.Era o figură legendară a presei noastre, reunite de Uniunea Ziariştilor Profesionişti, de la ale cărei manifestări ne va lipsi, aşa cum, cu siguranţă, va lipsi colegilor de condei din domeniul pe care l-a slujit cu un devotament şi un ataşament exemplare.Neacşu A. NEACŞU, cunoscut multora şi sub apelativul de Tata Neacşu, a fost o figură aparte a breslei gazetarilor. Viaţa de boem şi talentul de scriitor i-au adus probabil mii de bucurii, dar şi boala care l-a răpus.Istoria lui oficială începe în 1932, la Băleştii din judeţul Buzău, undeva lângă Râmnicu Sărat. În vara acelui an se năştea, pe 2 iulie, primul dintre băieţii familiei Neacşu, botezat dintr-o neclară comunicare, sau poate din consecvenţă, tot Neacşu.  După copilăria din comuna natală, petrecută în perioada războiului, dar departe de acesta, în 1945 tânărul Neacşu a plecat la liceu în Râmnicu-Sărat, unde a început şi activitatea publicistică.Primele manifestări au fost la concursurile şcolare de limba şi literatura română, unde în 1948 a câştigat un loc I pe ţară la secţiunea gazete şi texte literare. Tot atunci a început să publice în Revista elevilor primele sale texte publicistice despre viaţa tinerilor.

După absolvirea liceului nu a fost primit la facultate, căci familia sa de ţărani râmniceni deţinea încă nişte pământ în proprietate. Astfel a fost nevoit să intre în rândurle celebrei clase muncitoare, ca mecanic-ajustor la întreprinderea Semănătoarea din Bucureşti, perioadă despre care povestea cu umor şi detaşare. De aici a fost recrutat şi trimis la şcoala de redactori, după absolvirea căreia în 1959 a fost repartizat la editura ESPLA, ca redactor debutant.Aşa începea lungul drum printre litere al lui Neacşu A. Neacşu, absolvent câţiva ani mai târziu alFacultăţii de limba şi literatura română a Universităţii Bucureşti.În 1967, după o bogată experienţă editorială, a plecat la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci – OSIM, unde a contribuit activ la apariţia primei reviste de invenţii şi inovaţii. Aici a tipărit şi primele descrieri de invenţii româneşti, după o perioadă de organizare şi dezvoltare revista devenind o publicaţie periodică, în apariţie şi astăzi.Tot în această perioadă a susţinut o colaborare permanentă cu Flacăra lui Adrian Păunescu şi revista Forum, la rubrica de învăţământ şi cercetare, făcând cunoscute publicului larg activitatea de invenţii şi inovaţii şi remarcabilele realizări ale inventatori români.În 1976 gazetarul Neacşu A. Neacşu şi-a pus din nou traista în băţ şi s-a mutat la redacţia Revistei pompierilor, denumită pe atunci Paza contra incendiilor. Şi aici neobositul Neacşu2 a făcut cât 2, contribuind la dezvoltarea redacţiei şi a paginilor revistei, la completarea acestora curubrici şi tematici noi.Fiind cucerit pe deplin, aşa cum o declara neobosit, de frumoasa profesie a pompierilor, a bătut toată ţara şi a văzut şi cunoscut activităţile acestora, despre care a scris cu bune cu rele: despretragediile produse de incendii şi calamităţi, dar şi despre faptele de zi cu zi ale pompierilor şi satisfacţia aparte a salvatorilor de vieţi omeneşti.

Aici a contribuit la dezvoltarea şi cunoaşterea revistei, dar şi la susţinerea frumoasei profesii de pompier profesionist şi, deopotrivă, la sprijinirea pompierilor voluntari şi a tradiţiei acestora.În aceeaşi perioadă a participat, ca membru fondator, la reactivarea organizaţiei profesionale a jurnaliştilor, înfiinţând împreună cu un grup de mari gazetari entuziaşti Uniunea Ziariştilor Profesionişti, organizaţie emblematică a presei române de azi. A fost un membru activ al uniunii,membru în Consiliul Naţional şi reprezentant al publicaţiilor profesionale.

Din redacţia revistei pompierilor s-a pensionat în 1994, continuând colaborarea cu aceasta şi preocupările gazetăreşti până în ultima clipă a vieţii.În 1996 Tata Neacşu a înfiinţat o editură denumită după numele celor pe care i-a apreciat atât demult, editura Service Pompieri, al cărui director a fost până la sfârşit. Aici au văzut lumina tiparului numeroase lucrări de specialitate, între care seria de volume Protecţia împotriva incendiului, reunind materiale de specialitate semnate de recunoscuţi specialişti în domeniu, sauSă învăţăm să prevenim incendiile, dedicată copiilor şi ocrotirii lor de accidente neprevăzute.Şi tot aici a publicat monografia dedicată satului natal, pe care l-a iubit şi de care era atât de mândru – Băleşti, o istorie eternă.La aniversarea a 80 de ani de apariţie a revistei Pompierii Români a tipărit monografia acesteia, însumând o muncă asiduă şi titanică de documentare, din care a rezultat o lucrare de excepţie în peisajul presei de specialitate.Pe coperta cărţii, un fost coleg şi prieten îl descria: “brunet, de statură medie, cu ochi iscoditori şi urechi ciulite la tot ce mişcă în jur, umbla cu legendara-i pălărie cu boruri largi, pus mereu pe glume şi şotii.” Aşa ni-l vom aminti, cu aerul său sfătos şi blajin, cu vorba blândă şi aşezată: “măibăieţi, ascultaţi-l pe Tata Neacşu, că a văzut şi auzit multe!”Avea dreptate, umbla neobosit peste tot, văzuse şi auzise multe, de unde şi dorinţa de a povesti mereu câte ceva. Aşa cum îşi amintea cineva nu demult: “Eram asa de obisnuit să-l întâlnesc la evenimente, încât simt că a lăsat un gol greu de umplut pentru cei ce l-am cunoscut.”Da, este un gol care nu poate fi umplut decât de memoria celui care a scos la lumină numeroase manuscrise de scriitori şi gazetari, a publicat şi tipărit zeci şi sute de cărţi, a scris şi publicat sute şi mii de articole.Dar care a publicat, în ultimii ani, şi un volum de versuri proprii, antologie a unor scrieri adunate în decursul anilor şi care ne dezvăluie, dincolo de personajul hâtru şi bonom, un om de o sensibilitate aparte.

Învăluit în veşnicul fum de ţigară care-l însoţea pretutindeni, Tata Neacşu rămâne o amintire vie pentru cei care l-au cunoscut îndeaproape, ca pe un om onest şi sincer, dedicat profesiei pe care a slujit-o toată viaţa şi familiei pe care a îndrăgit-o şi ocrotit-o atât de mult. Căci după toate peripeţiile şi escapadele gazetăreşti sufletul lui se întorcea neabătut acasă, la soţia şi fiica pe care le-a iubit fără măsură.Un om deosebit, o figură aparte a presei româneşti postbelice, citat şi descris în ghidurile şi enciclopediile de specialitate, prof. Neacşu A. Neacşu rămâne o legendă vie a presei căreia i-a dedicat întreaga viaţă. Să ni-l amintim aşa cum a fost mereu, vesel şi vorbăreţ, incisiv şi prietenos, dornic de comuniune şi progres.Tată Neacşule, te aşteptăm să ne mai dai câte un semn atunci când condeiul se mai opreşte în drumul său pe pagina de ziar, ori când seara coboară peste redactorii adunaţi peste paginile calde ale tiparului.Dumnezeu să te odihnească şi să te aşeze în lumea celor drepţi!În numele multor confraţi gazetari,Redacţia Revistei Pompierilor.

  Valentin Uban – jurnalistNeacsu Neacsu 1932 - 2015 (2)

Neacsu1

 

 

Neacsu Neacsu 1932 - 2015 (1)

Tags: , , ,