Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

În urma concursului, Radu Fortiș este noul arhitect șef al municipiului Oradea


Începând de săptămâna trecută, Instituția Arhitectului Șef din Primăria Oradea este condusă de arhitectul Radu Fortiș.

Acesta a fost numit în data de 3 octombrie 2018, în urma câștigării concursului desfășurat la București în perioada 20 – 24 august de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici.

Radu Fortiș a absolvit Institutul de Arhitectură Ion Mincu din București în anul 1985, a lucrat în domeniul privat, dar și în domeniul universitar, la Facultatea de Arhitectură din cadrul Universității Oradea. A fost pentru o perioadă și președintele Filialei Bihor a Ordinului Arhitecților din România (OAR).

În prezent, Radu Fortiș este doctorand la Universitatea Tehnică Cluj.

În ceea ce privește planul de lucru avut în vedere, arhitectul șef al Primăriei Oradea, Radu Fortiș, a declarat: ”Îmi doresc în primul rând o simplificare a părții birocratice a muncii. Astfel, voi urmări implementarea unor mijloace moderne de acces la actele pe care le eliberăm, respectiv certificate de urbanism online, eventual și răspunsuri online la solicitările din Comisia Municipală de Urbanism. E evident că în acest moment există o sprasolicitare a structurilor din compartimentul de urbanism, prin urmare îmi doresc o restructurare a modului de desfășurare a ședințelor CMUAT. Avem în schimb o platformă GIS foarte bine pusă la punct, care ar putea fi mai ușor folosită de specialiști. Astfel, va fi foarte utilă crearea unei platforme online cu acces pentru specialiști, care vor putea astfel să-și descarce informațiile digitale, după modelul obținerii online a unui certificat de carte funciară”.

2 Responses “În urma concursului, Radu Fortiș este noul arhitect șef al municipiului Oradea”

  1. GHITA SEMICURSA
    octombrie 9, 2018 at 9:08 am

    in urma unui concurs bine regizat :)))))) romani sunt cei mai doctoranzi oameni din lume se iau diplome ca si tichetele de masa !!!! hai traim in Oradea cea Corupta si plina de inculti si scursuri ale umanitatii !!! oradea cea corupta voteaza!!!

  2. Dinicu Braghina
    octombrie 9, 2018 at 9:56 am

    Detest pe acei care se ascund sub diverse pseudonime și care sunt în permanență „Gică Contra” până când nu văd efectul vreunei schimbări, în bine sau rău a situației, venind cu propuneri și soluții constructive. Ghiță semicursă ești unul dintre acei Gheorghe care cârcotești necontenit în loc să ieși la lumină și să-ți asumi puncte de vedere pertinente cu adevărat, bune de aplicat pentru comunitate dacă chiar atât de mult te doare de prezent și viitor. Numai că te doare în cot de noi și nu e bine ce gândești și cum demolezi. Odată ți se va întoarce împotrivă și nu-ți recomand să vezi atunci cum e. Fii mai puțin cârcotaș și mai implicat în viața de fiecare zi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *