Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

La Sibiu, voleibalistele de la CSU Oradea, o nouă victorie în Divizia A2


Voleibalistele de la CSU Oradea au repurtat o nouă victorie în cadrul campionatului Diviziei A2 și se ală la egalitate de puncte cu echipa de pe locul secund, având un bilanț pozitiv de 7 victorii și doar 2 înfrangeri în acest sezon.

Orădencele au evoluat, sâmbătă, în deplasare, la Sibiu, pe terenul celor de la CSM, unde s-au impus cu scorul de 3-0. Cu toate acestea, meciul a fost unul disputat, mai ales în primele două seturi, când gazdele au avut o evoluție foarte bună, însă experiența jucătoarelor de la CSU Oradea le-a permis acestora să gestioneze mult mai eficient finalurile de set și să-și adjudece victoria în trei seturi.

Finalul ambelor seturi a fost echilibrat, echipele fiind la egalitate, 22-22 și 23-23, însă orădencele și-au păstrat luciditatea și au știut să strângă rândurile în momentele cheie și să se mobilizeze pentru a-și respecta statutul de favorite.

„Mă bucur foarte mult că am început returul cu victorii și că am reușit să avem o evoluție pozitivă, sunt foarte mulțumită de toate jucătoarele componente ale echipei. Le mulțumesc și le felicit pentru dăruire și implicare, iar anul viitor ne dorim să avem rezultate cel putin la fel de bune”, a declarat, Mariana Szabo-Alexi, antrenoarea echipei CSU Oradea.

Pentru voleibaliste urmează acum o pauză competițională, campionatul urmând a se relua în data de 20 ianuarie, când CSU Oradea va evolua pe teren propriu, în compania echipei ACS Transilvania Brașov.

 

Florin Mihalca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *