Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

În Ungaria, Laboncz Nikolet e cea mai bună jucătoare de polo pe apă a României


Jucătoarea orădeană de polo Laboncz Nikolett părăsește echipa Crișul pentru a evolua în campionatul Ungariei. Astfel, sportiva care a fost aleasă cea mai bună jucătoare din campionatul României de polo pe apă feminin se va transfera în Ungaria, urmând a evolua în sezonul 2017-2018 la formația Szentes, ocupanta locului al V-lea în ultima ediție a primei ligi maghiare.

Sportiva orădeană a început polo-ul în clasa a șaptea la clubul Crișul, avându-l ca antrenor pe Orban Zoltan. După cum declară însă, cariera ei de sportiva a debutat „ca un hobby, dar pe parcurs s-a schimbat în performanță”. Astfel, începând cu anul 2014 este și componentă a lotului național de polo feminin.

În Campionatul Național a obținut locul I de mai multe ori, la fel și în Cupa României, iar în ultimii doi ani, în 2015 și 2016 a fost alesa cea mai bună jucătoare din România.

Sportiva va pleca duminică la Szentes, unde va începe pregătirile cu noua formație.

Florin Mihalca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *