Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Luceafărul Oradea – C.S. Balotești 4-1, la Sânmartin


După două înfrângeri consecutive, fotbaliștii de la Luceafărul Oradea s-au mobilizat exemplar și sâmbătă au câștigat clar, cu scorul de 4-1, jocul de pe teren propriu, cu CS Balotești.

Partida, care a contat pentru etapa a 30-a a Ligii a II-a a fost dominată cu autoritate de bihoreni, care la pauză conduceau deja cu scorul de 2-0. O dublă în acest joc a reușit-o golghetrul Vlad Rusu, care ajunge astfel pe locul II în ierarhia celor mai buni marcatori din liga secundă. Celelalte goluri ale orădenilor au fost reușite de Al. Dulca și A. Țegle, în timp ce golul de onoare al ilfovenilor l-a marcat, la scorul de 3-0, C. Mihai.

Partida a început cu un singur jucător bihorean în lotul Luceafărului, portarul Alin Goia, care a fost titular, în timp ce Balea, I. Ban și Cl. Codoban au stat în tribună, nefiind incluși în lot pentru această dispută, „după evoluțiile mai slabe de la ultimele două jocuri”, după cum avea să declare, la final, antrenorul Cristian Lupuț. Acesta a precizat că a fost strict decizia lui aceasta, în timp ce „gurile rele” suțin că a fost ordinul patronului de a-i lăsa în afara lotului pentru acest joc pe cei trei jucători bihoreni. „Și portarul Goia trebuia să rămână pe dinafară, însă rămâneam într-un singur portar”, a declarat pentru Bihoreanul o sursă din cadrul clubului.

Interesant este însă că, în acest context, a revenit în lot Andrei Antohi, cel care după jocul de la Clinceni a fost exclus. „Și-a cerut scuze, a înțeles că a greșit și l-am reprimit în lot”, a comentat revenirea lui în lot antrenorul Cristian Lupuț.

„Este o victorie pe delin meritată a echipei noastre. Știam de la începutul săptămâni că ne așteaptă un joc de șase puncte. Eu sunt foarte mulțumit de atitudinea și determinarea jucătorilor. Pentru aceasta eu îi felicit pe toți, pentru jocul de astăzi. Nu pot să zic că mi-era teamă de joc, având în vedere că veneam după două eșecuri. M-am bazat pe lotul de jucători, pe valoarea lor. Nu m-am înșelat și ca drept dovadă sunt foarte mulțumit de prestația băieților, iar asta trebuie să determine jocul echipei Luceafărul”, a declarat, la finalul partidei, antrenorul echipei orădene, Cristian Lupuț.

După acest succes, Luceafărul Oradea a revenit pe poziția a X-a a clasamentului, cu 37 de puncte.

Florin Mihalca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *