Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Luceafărul Oradea, debut greșit în Campionatul Ligii a II-a de fotbal, 2017-2018


Formația Luceafărul Oradea a mai făcut un pas greșit în începutul de campionat al Ligii a II-a, ediția 2017-2018. Astfel, deși a evoluat din nou pe teren propriu și în compania unui adversar în fața căruia pornea cu prima șansă, formația bihoreană nu numai că nu a reușit victoria sâmbătă, ci chiar a pierdut meciul cu Ripensia Timișara, din cadrul etapei a II-a.

Jocul, care s-a desfășurat pe Stadionul Iuliu Bodola, în prezența a aproximativ 400 de spectatori, s-a încheiat cu scorul de 1-2, după ce la pauză tabela de marcaj a indicat egalitate, 0-0.

Partida s-a desfășurat aproximativ după același registru ca și în prima etapă, când bihorenii au remizat cu cei de la Sportul Snagov. Orădenii au dominat, au atacat mai mult și-au și creat cele mai multe ocazii, doar că au înscris o singură dată, pe când oaspeți, de această dată, de două ori. Totuși, echipa timișoreană, deși este nou-promovată, s-a prezentat bine la Oradea, cu o bună așezare în teren, închizând bine spațiile de joc și speculând orice situație pe care a avut-o.

Prima ocazie de poartă a apărut în minutul 9, când orădeanul Țegle a șutat de la 25 de metri, pe lângă bară. În minutul 17, atacantul orădean Marius Matei s-a accidentat însă serios și a fost înlocuit cu Herghelegiu.

Luceafărul a continuat să fie „vioara întâi”, iar în minutul 23, Cl. Codoban a șutat frumos, de la 22 metri, la colţul lung, dar pe lângă poartă. Apoi, atacurile la poarta timișoareană s-au intensificat, iar în minutul 28, Bedea a șutat pe jos, de la 16 metri, dar a reţinut portarul Gakos.

Oaspeții au ripostat în minutul 30, printr-o lovitură liberă, care a fost executată de Ad. Ungureanu, de la 38 de metri. Acesta a încercat să surprindă portarul, dar balonul s-a dus puțin peste transversală.

În minutul 35, la cealaltă poartă, Claudiu Codoban a șutat, de la 18 metri, puțin pe lângă bară, pentru ca în minutul 43, același Codoban să execute o lovitură liberă, de la 23 de metri, pe poartă, dar goalkeeper-ul bănățean a fost la post. Ultima ocazie a primei reprize s-a petrecut în minutul 45 și l-a avut în centru tot pe decarul orădenilor, Cl. Codoban, care, de la 16 metri, a reluat pe jos, la colțul lung, dar a scos portarul în corner.

Repriza a doua a început furtunos, cu ocazii de ambele părți. Astfel, în minutul 48, după un contraatac al timișorenilor, Ndiaye a trimis din 10 metri într-un apărător bihorean, pentru ca în minutul 50, Paul Păcurar, de la Luceafărul, să prindă un șut bun, de la marginea careului mare, scos de lângă bară de portarul Gakos însă. Nu a trecut decât un minut și orădenii au deschis scorul. După o incursiune pe stânga în care a lui I. Ban, acesta i-a trimis din lateral în fața porții lui Herghelegiu, care din 4 metri a îndeplinit o simplă formalitate, înscriind pentru 1-0.

Atacurile gazdelor au mai continuat până prin minutul 65, timp în care Feher, nou-intrat pe teren, a prins un șut de la 25 de metri, pe lângă poartă, în minutul 61, după care, oaspeții au ieșit mai hotărâți la atac, iar în minutul 67, după o lovitură de colț, executată de pe partea stângă, portarul Poiană a boxat, mingea a ajuns la A. Dumiter, care din poziție centrală, de la 10-11 metri de poartă a trimis în plasă. Deși Luceafărul a încercat să preia conducerea din nou, s-a văzut surpinsă încă o dată tot la o fază fixă și tot la o lovitură de colț, dar de această dată de pe partea dreaptă. Din nou mingea a fost respinsă, până la marginea careului mare, de unde, din vole, S. Bobină a trimis puternic lângă bară, ducând echipa timișoreană în avantaj, scor 1-2.

Din păcate pentru bihoreni, la acest scor, ei nu au mai reușit să revină, tot oaspeții rămânând mai periculoși până la final, iar în minutul 84, Ndiaye putea face 3-1, doar că lobul său de la 8 metri, a trecut peste portar, dar și peste poartă.

Luceafărul a pierdut astfel jocul cu echipa Ripensia și rămâne cu un singur punct în clasament, deși pornea mare favorită în primele două jocuri din această ediție de campionat.

În etapa viitoare, Luceafărul Oradea va evolua sâmbătă, 19 august, în deplasare, la Tg. Mureș, cu ASA.

Florin Mihalca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *