Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Metodele de manipulare folosite de Moscova, preluate de țările ”prietene”


Explicate amănunțit în ultima perioadă de multe dintre mijloacele media din România, metodele de propagandă folosite de Rusia sunt din ce în ce mai vizibile în modul în care acționează Ungaria pe plan extern. Două exemple clare în acest sens sunt declarațiile ministrului ungar de Externe, Peter Szijjarto și a premierului Viktor Orban, legate de migrație, făcute în această săptămână.

Afirmarea ca adevărate a unor concluzii bazate pe premise probabile, nedovedite sau dovedite ca fiind neadevărate, este una din metodele de manipulare favorite folosite de Moscova și preluate de țările care par „prietene”.

„Migrația ilegală a generat deja riscuri extreme de securitate pentru Europa, cu 27 de atacuri teroriste în urma cărora 330 de persoane au murit și alte 1.300 au fost rănite în ultimii doi ani în Europa”

a spus Szijjarto în cadrul Conferinței Mediteraneene a OSCE care se desfășoară în perioada 23-25 octombrie 2017, la Palermo în Italia.

Faptul că migrația ilegală poate genera riscuri este o posibilitate care se va confirma sau nu. Depinde de modul în care țările vor manageria această problemă. Este însă fals să spui că cele „27 de atacuri teroriste în urma cărora 330 de persoane au murit și alte 1.300 au fost rănite în ultimii doi ani în Europa” au vre-o legătură cu migrația din ultimii ani. Alăturarea celor două informații este o manipulare voită propagată cu scopul de a crea panică, și de a-i determina pe europeni să se opună migrației.

Marți, 24 octombrie, premierul ungar Viktor Orban a spus că o țară nu poate fi obligată să accepte noi grupuri de cetățeni dacă populația se opune.

„Trebuie să fie acceptat faptul că poporul ungar nu vrea să primească oameni care sunt diferiți de ei. Și este misiunea mea să pun în aplicare voința poporului, aceasta este esența democrației. Zeci de milioane de oameni ar putea să-și părăsească patriile în viitor.”, a spus Orban.

Afirmația lui Orban se bazează pe faptul că Ungaria nu ar fi de acord cu imigranții, dar nu există nimic care să sprijine concret această afirmație. În 2 octombrie 2016 s-a organizat un referendum în țara vecină, care a fost invalidat pentru că prezența la vot nu a atins pragul necesar de 50 % plus unu. Au participat 39,8% dintre maghiari din care s-au pronunțat pentru respingerea cotei de imigranți 98,3%.

 

Nimeni nu știe cum gândește peste 60% din populația din Ungaria. În concluzie, este sigur că doar 40% din poporul ungar „nu vrea să primească oameni care sunt diferiți de ei” așa că Orban nu are nicio misiune clară în problema imigranților. Ar trebui să fie o jignire la adresa celor cca 60% dintre maghiari în numele cărora pretinde că vorbește și care, probabil, vor plăti din taxele și impozitele lor, sancțiunile pe care UE le va impune.

Curtea Europeană de Justiție a decis la 6 septembrie 2017 că statele membre UE au obligația de a accepta relocarea imigranților pe teritoriul lor, respingând contestațiile depuse de Slovacia și Ungaria. Prin urmare, regimul de la Budapesta riscă sancțiuni din partea instituțiilor comunitare, inclusiv reducerea alocării de fonduri europene.

Vasilică Ichim

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *