În Berlin, Mohammad stă liniștit, ghemuit pe vine și scuipă pe jos printr-o gaură dintre dinți.
Dintr-o dată apare o zână și spune:
– Sunt zâna social-liberal socialistă! Am venit la tine, ca să-ți îndeplinesc trei dorințe!
– Uite, ce dinți am în gură! Vreau să-i am pe toți și reparați!
Nici n-a terminat bine Mohammad să rostească aceste cuvinte, că imediat a fost promulgată Legea privind „tratamentul şi protecţiile gratuite pentru străinii asistați social” și gura lui a început să fie albă şi să strălucească ca zăpada, cu un zâmbet ca de Hollywood.
– Mi-e dor de cele patru neveste și cei cincisprezece copii, precum și de părinți, frați și surori și în plus încă de părinții, frații și surorile soțiilor mele! Vreau ca noi toți să locuim într-o vilă de lux și să avem o mulțime de bani!
Nici n-a terminat bine de zis, că Mohammad s-a pomenit intr-o vila frumoasa! Pe masă era textul Legii cu privire la „reîntregirea familiei pentru străinii asistați social” și multe chitanțe bancare cu informații despre beneficiile primite. Casa era complet mobilată și utilată cu aparatura electrică necesară, în conformitate cu Legea privind „ajutorul acordat pentru achiziționarea de mobilier și aparate de uz casnic, străinilor asistați social”.
Fericit, Mohammad aproape că nu știa ce să mai ceară zânei pentru ultima dorință şi a rugat-o:
– Vreau să fiu un german adevărat și nu numai de cetățenie. Vreau să fiu blond cu ochi albaștri și ca numele meu să fie Fritz Schultz!
Înainte de a termina de spus, toate au dispărut, iar el s-a pomenit din nou ghemuit și scuipând pe jos, printre dinții găuriți.
– Ce s-a întâmplat? – a întrebat-o el pe zână.
– Nu ți-e rușine să cerşeşti de la stat, domnule Schultz! Trebuie să-ţi porţi singur de grijă! Du-te și căută-ți un loc de muncă!

a consemnat: Gil Braghină