Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Noutăţile echipei de baschet masculin CSM Oradea, în noul sezon


După polo, conducerea Clubului Sportiv Municipal Oradea și-a prezentat vineri noutățile de la echipa de baschet.
Conferința de presă, organizată la Arena „Antonio Alexe”, a fost programată după ce echipa de baschet și-a încheiat o primă etapă a pregătirilor, este vorba despre cantonamentul din Ungaria, de la care abia s-a întors.
Președintele clubului, Șerban Sere, a fost însoțit de antrenorul Cristian Achim, precum și de trei dintre jucătorii transferați în această vară. Este vorba despre Titus Nicoară, Sean Denison și Zarko Comagic, cu toții reveniți la echipa orădeană.
După ce președintele Șerban Sere și-a exprimat dorințele și așteptările de la noul sezon, precizând și faptul că obiectivul pentru noul sezon este câștigarea campionatului, a cupei și o bună evoluție în cupele europene, s-a trecut la prezentarea celor trei jucători reveniți la CSM CSU.
Precum Nicolae Diaconu la polo, Titus Nicoară a revenit la formația orădeană, după ce a trecut pe la Steaua. „A fost cea mai bună opțiune pentru mine, din toate punctele de vedere. Oradea a făcut performanță în ultimii ani, a urcat în fiecare an. A fost un pas firesc să câștige titlul național și a meritat pe deplin acest lucru. În ceea ce mă privește, consider că a fost o decizie înțeleaptă să mă întorc la Oradea”, a declarat Titus Nicoară, care a făcut o referire și la „bătăliile” care vor veni în sezonul următor. „Cred că aceleași echipe se vor lupta pentru titlu. Oradea, fiind campioana în exercițiu, pornește din postură de favorită. Din punctul meu de vedere lotul s-a întărit și acest lucru permite să pornească cu acest statut. Sunt și alte echipe valoroare. Clujul, Mureșul și Steaua consider că se situează la același nivel, oricare având potențial necesar să facă performanță”, după cum a mai precizat acesta.
Pivotul Sean Denison şi-a explicat şi el motivele reîntoarcerii la Oradea. „Echipa este în continuu progres. A devenit campioană și a crescut foarte mult. Îl cunosc pe antrenor, pe jucători, managementul și mediul. Mă întorc într-un loc în care mă simt confortabil. Este foarte plăcut pentru un jucător să aibă toate aceste aspecte la îndemână. Sunt mulțumit și fericit cu decizia de a mă întoarce la Oradea. Cred că știu la ce mă înham, nu va fi nevoie de timp de readaptare. Sunt familiarizat cu tot ce înseamnă clubul, orașul și mediul. Singurul lucru care necesită timp este legat de acomodarea cu jucătorii cu care nu am mai colaborat. Din acest punct de vedere facem deja progrese, dar ele vor fi vizibile mai târziu”, a precizat canadianul.
De asemenea, și Zarko Comagic, jucător care evoluează pe postul de extrema s-a reîntors la CSM CSU Oradea, tot după doi ani.
„Oradea este recunoscută pentru faptul că face selecții foarte inspirate în ceea ce privește construirea lotului de jucători. Este o etichetă a acestei echipe. De asemenea, este cunoscut faptul că CSM-ul efectuează puține modificări în lotul de jucători de la un sezon la altul. Exista un sistem foarte bine la punct. Știam care este modul de operare la Oradea, întrucât am petrecut aproape doi ani aici în trecut. E un sentiment plăcut să mă aflu aici, să revin”, a declarat Zarko, baschetbalist originar din Serbia.

Florin Mihalca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *