Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Obiecte pirotehnice interzise, confiscate de polițiștii bihoreni


Sâmbătă, 28 decembrie, în jurul orei 11, pe strada Plevnei din municipiul Oradea, polițiștii orădeni de ordine publică au depistat un tânăr de 19 ani, din Oradea, care avea asupra sa cinci pachete de petarde, conținând 540 de petarde și alte 41 de artificii și baterii de artificii, toate fiind materiale pirotehnice interzise, pe care ar fi intenționat să le comercializeze.

De asemenea, duminică, 29 decembrie, la ora 13, în parcarea unui supermarket din Oradea, polițiștii de ordine publică orădeni au depistat o femeie de 40 de ani, din Oradea, în timp ce oferea spre vânzare un set de artificii compus din 12 bucăți, categoria F2, fără a îndeplini condițiile legale.

Tot duminică, 29 decembrie, la ora prânzului, pe strada Ion Luca Caragiale din municipiul Marghita, polițiștii de ordine publică din Marghita au amendat un localnic de 47 de ani, care avea asupra sa 600 de petarde, obiecte pirotehnice interzise, pe care le oferea spre comercializare.

În fiecare dintre cazuri, materialele pirotehnice interzise au fost confiscate și a fost întocmit dosar de cercetare penală. Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

Alina Fărcuța, IPJ Bihor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *