În cursul anului 1883, la inițiativa unui grup de jurnaliști, având în frunte pe B. P. Hașdeu, a luat fiinţă Societatea Presei, cuprinzând inițial doar 31 de membri. Comitetul de conducere, prezidat de însuși inițiatorul societății, era format din următorii jurnaliști: B. P. Hasdeu, președinte; Dim. A. Laurian, vicepreşedinte; iar ca membri: Mihai Eminescu, Alexandru Ciurcu, M. Minovici, I.G. Bibicescu și Barbu Constantinescu.
C.A. Rosetti ar fi dorit să ajungă liderul acestei organizații, stârnind însă nemulțumirea lui M. Eminescu (C. Bacalbașa, „Bucureştii de altădată”, vol. II, pag. 326), fapt care a făcut ca, încă de la început, Societatea Presei să aibă o existență efemeră, încât, după numai doi ani, are loc o reorganizare a acesteia, în luna februarie 1885.
Dar nici ea nu va putea intra în normalitate, fiindcă C. A. Rosetti a murit chiar în acel an, determinând întreruperea activității acestei ghinioniste societăți. Totuși, la 22 iulie 1890, un număr de 117 ziariști au decis reluarea activității Societății Presei, care va funcționa până la finele anului 1899.
Învățând din erorile trecutului, membrii săi au decis să pornească la drum cu o comandă colectivă, cu un Comitet de Conducere format din: Dim. A. Laurian (fiul lui Treboniu), I. Bibicescu, Frédéric Damé, Constantin Bacalbaşa şi G. Ionescu-Gion. Decan al ziariştilor din România a fost proclamat același B.P. Hașdeu iar Titu Maiorescu, membru de onoare.
Desigur, a fost adoptat și Statutul Asociației Presei, cu un conținut extrem de interesant. Redăm în continuare maniera „en fanfare” prin care această organizație și-a făcut remarcată existența, încă din primul moment, așa cum s-a mediatizat în principalele ziare ale vremii.
Prin urmare, reproducem mai jos un text extrem de suculent, apărut în ziarul „Adevărul”, din data de 15 septembrie 1890, p. 1, sub titlul: „Mari Serbări Populare” date de Societatea „Presei“ la Coloseul Oppler, în zilele de Vineri, Sâmbătă şi Duminică 14, 15 şi 16 Septembre.
Textul are însemnătatea sa, fiind nu doar o mărturie a ceea ce însemna mentalitatea societății bucureștene a vremii, vis-a-vis de distracție, de petrecerea unui sfârșit de săptămână dar și modalitatea de promovare a imaginii publice a tinerei prese a acelor timpuri. Anunțul, lapidar și plin de șarm, pare a fi calchiat din scrisul lui I.L. Caragiale:
„Serbări de zi şi de noapte
Cofetărie – Cârciumă populară – Bufet – Berărie – Carusel – Drum de fier – Leagăn – Cântare automate – Căluşei – Popici cu premii – Tir cu premii – Baloane de opt metri se vor înălţa în fiecare zi – Bal popular Vineri şi Duminecă – ziua – Mare tombolă, 15.000 obiecte, toate câştigătoare – Kioşcul presei – Kioşcul de flori – Iluminaţiune Veneţiană (1500 lampioane) -Soare electric – Focuri de artificii – Ploaia de aur – Candele romane – Focuri bengale – Break de copil tras de un poney – Exerciţiu de bastoane de fier, executate de 24 elevi de la Turnverein după tactul imnului naţional – Producţiune cu desăvârşire nouă – Loteria presei- 12 obiecte de valoare de la Casa Resch – Tragerea în seara de 16 Septembre – Exerciţii gimnastice – Reprezentaţiuni teatrale în fiecare seară – Kioşcul Iulian (D. Iulian în persoană va vinde un album cu şase fotografii reprezentându-l în rolurile sale principale) – Mare bal Sâmbătă seară în Sala Imperială – Muzici militare – Concert de lăutari”.
Devenite tradiționale, aceste sărbători erau așteptate de bucureșteni cu sufletul la gură. Iată ce spun ziarele vremii despre un eveniment similar, petrecut în anul 1885:
„Serbările Societății Presei
Serbările ce va da Societatea Presei în Cișmegiu, astăzi Sâmbătă și mâine Duminecă, în unire cu direcția expoziției, vor fi d’o strălucire cum nu s’a mai văzut încă. Unele chioșcuri, montate de doamne din societate, vor fi splendid iluminate cu electricitate, ornamentate cu lux. Cursa de velocipede a doamnelor provoacă mari curiozități, iar bătaia de flori va fi foarte originală. Fiindcă în Cișmegiu trăsurile nu pot intra, va circula o singură trăsură a Presei, foarte nostimă și comică. În tot timpul, va fi bătaie de flori, confetti și serpentine. O mulțime de doamne și domnișoare din societate s’au grăbit să ofere prețiosul lor concurs sărbătorilor și putem spune, fără teamă de a primi desmințiri, că vînzătoare mai nostime nu sunt și nu pot fi. Pirotehnia armatei a ținut să se întreacă de rândul acesta: vor fi o mulțime de bucăți noi și de toată frumusețea. Pe lîngă tot soiul de jocuri și petreceri, comitetele au organizat o tombolă, unică în felul ei, cu câștiguri de obiecte scumpe a 200 și 300 lei unul, așa cum n’a mai fost încă tombolă în București. Aceasta se explică prin faptul că în Cișmegiu mai sunt actualmente încă vre-o 5 tombole cu care tombola organizatorilor serbărilor va avea să lupte. Prevedem că petrecerea va fi extraordinar de reușită la întrecerea cu velocipede și barci în Cișmegiu. Toți velocipediștii și velocipedistele care vor vor să ia parte la alergarea ce va avea loc azi, sâmbătă, în Cișmegiu, la serbările Societății Presei, sunt rugați a se înscrie chiar azi, la direcția expoziției societății cooperatorilor, sau la administrația ziarului Universul, sau la sediul societății Presei, Calea Victoriei No. 76. De asemenea sunt rugați a se înscrie amatorii care vreau să ia parte la întrecerea cu bărci, ce va avea loc duminecă pe lacul Cișmegiu. Atât la concursul cu velocipede cât și la întrecerea cu bărci, se vor împărți învingătorilor premii frumoase”. („Universul”, 25 Iunie, 1895, p.3)
Din textul de mai sus reținem faptul că sediul Societății Presei se afla pe Calea Victoriei nr. 76 dar, așa cum vom vedea în continuare, în cadrul acestor serbări ale presei românești aflăm despre o inedită pasiune a tânărului Cincinat Pavelescu: ciclismul sportiv!
„Între cele l’alte atracțiuni ale serbărilor presei care se dau azi și mâine în Cișmegiu recomandăm în special un foarte interesant match cu velocipedele între d. Mihăiescu, învingătorul în cursele de la șosea, și d-nii Cantili, Danielopulo, Cincinat Pavelescu, etc.
Procesiunea de măști, lucru cu totul nou la noi, va fi o distracțiune neîntrecută. ” („Universul”, 25 Iunie 1895, p.3) .
Să ne întrebăm cu nostalgie: „Où sont les neiges dʿantan?”
Tanța Tănăsescu,
(Revista UZP, nr.31/2023)
(preluat de pe site-ul UZPR)