Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Papa Francisc și efectele schimbărilor climatice: „Omul este neghiob”


Un pasaj din Vechiul Testament al Bibliei care îi sancționează pe oameni drept ”neghiobi” este cel mai bun mod de a-i descrie pe cei care neagă schimbările climatice, potrivit papei Francisc.

„De ce așteptăm să recunoaștem efectele schimbărilor climatice?” — i-a întrebat Francisc pe reporteri în timpul zborului de întoarcere din Columbia. ”Mi-am amintit o frază din Vechiul Testament, din Psalmi: Omul este un neghiob și un încăpățânat care nu vede (”Omul prost nu cunoaște lucrul acesta și cel nebun nu ia seama la el”)”, a spus Suveranul pontif, referindu-se la distrugerea mediului și la lipsa de conștientizare a acestui lucru, conform EFE.

Citate din conferința de presă a papei din avion, care a încheiat călătoria sa din perioada 6-11 septembrie în țara latino-americană, au fost publicate de agenția de știri ANSA din Italia și de alte mass-media, relatează DPA.

„Cei care neagă (schimbările climatice) ar trebui să meargă la oamenii de știință și să-i întrebe”, a spus Francisc. „Ei vorbesc foarte clar, oamenii de știință sunt preciși. Putem vedea efectele schimbărilor climatice și oamenii de știință spun în mod clar ce cale trebuie să urmăm”.

Chemându-i pe „toți […] de la politicieni în jos” să-și asume responsabilitatea și să acționeze, papa Francisc a spus că schimbările climatice „sunt ceva cu care nu ne putem juca, ceva foarte serios”, relatează DPA.

sursa: 24 de ore

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *