Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

În 2017, poloista Johanna Toth joacă în echipa ungară Eger


Sportiva orădeană Johanna Toth, una dintre cele mai bune jucătoare de polo din România, a decis să facă un nou pas spre performanță și s-a transferat în această vară în Ungaria, la echipa din Eger, într-un campionat mult mai puternic și mai urmărit.
După perioada de pregătire, sâmbătă, fosta jucătoare a echipei Crișul Oradea, a debutat la Eger, pentru care a și marcat.
Meciul oficial de debut pentru Johanna Toth s-a disputat la Szentes, unde formația din Eger a întâlnit echipa locală, în fața căreia, în cele din urmă a trebuit să se recunoască învinsă, cu scorul de 9-14.
„Avem o echipă tânără, cu șase jucătoare sub 18 ani și cu un antrenor nou, care acum a avut și el primul meci cu noua echipă. Am plecat la Szentes și am vrut să câștigăm, dar nu am reușit. Poate din cauză că avem o echipă nouă și nu suntem încă obișnuite. Am marcat un gol în repriza a IV-a, când, în sfârșit a ajuns mingea la mine și când eram deja foarte nervoasă. Astfel, am ajuns pe locul 9 din 28 de jucatoare cu 100%, pentru că am șutat o dată, când am și marcat”, a declarat, după partidă Johanna Toth.
Pentru Johanna vor urma însă și alte jocuri de un nivel ridicat, urmând a avea în fiecare sfârșit de săptămână câteo partidă în campionatul Ungariei. Ea se gândește și la echipa națională însă, unde speră să fie prezentă în luna noiembrie, atunci când este programată următoarea acțiune a lotului României.

Florin Mihalca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *