Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Premieră orădeană, în prag de festival internațional, la Teatrul ”Regina Maria”


Teatrul Regina Maria îi invită pe iubitorii Thaliei, duminică, 24 septembrie, de la ora 19, la Sala Mare pentru a sărbători împreună două mari evenimente teatrale: deschiderea oficială a celei de-a V-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru Oradea și premiera spectacolului „Regele Cerb”, după Carlo Gozzi, regia artistică Alexandru Colpacci.

A devenit deja o tradiție ca festivalul de teatru orădean să fie deschis cu o premieră a Teatrului Regina Maria, iar anul acesta nu este o excepție. „Regele cerb”, unul dintre cele zece basme teatrale scrise de Carlo Gozzi, va da gongul de început și ne va introduce în universul extraordinar al fanteziei.

Piesa de teatru gravitează în jurul imaginii regelui Deramo, care este convins de către prim ministrul Trataglia că trebuie să se căsătorească pentru a lăsa un moștenitor la tron. Organizează în acest sens o serie de întrevederi cu fete din întreg regatul, fără să țină cont de statutul lor social. Cu ajutorul unor trucuri magice, reușește să-și găsească aleasa. Însă, acesta nu este un final fericit, ci chiar începutul unor serii de încurcături din ce în mai bizare.

Spectacolul orădean păstrează firul povestirii clasice, însă sub îndrumarea atentă a regizorului Alexandru Colpacci, basmul teatral al lui Carlo Gozzi se metamorfozează într-o poveste inedită, care îmbină ingenios gândirea de tip clasic, cu elemente contemporane. Magie, ştiinţă, tehnologie, poveşti de dragoste, intrigi politice, transformări miraculoase, toate acestea se vor întâlni pe acelaşi plan: al scenei de teatru, pentru a recrea o lume mitică şi fascinantă, cu nuanţe comice şi dramatice totodată.

Alexandru Colpacci este un regizor renumit, care nu are nevoie de prea multe prezentări pentru publicul orădean. A debutat la teatrul orădean cu spectacolul „Dispariţia lui Galy Gay (Un Om = Un Om)”, de Bertolt Brecht în 1970. A montat la Oradea 20 de spectacole, dintre care cel mai recent „La grande magia”, de Eduardo de Filippo în anul 2010, iar acum se întoarce după șapte ani cu forțe proaspete și cu mult entuziasm cu „Regele Cerb”, propunând un alt proiect îndrăzneț care va cuceri cu siguranță inimile spectatorilor.

Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Andrian Locovei, Răzvan Vicoveanu, Angela Tanko, Richard Balint, Petre Ghimbășan, Emil Sauciuc, Alina Leonte, Ciprian Ciuciu, Sebastian Lupu, Adela Lazăr, George Dometi, George Voinese, Tiberiu Covaci, Armanca Serac, Zentania Lupșe, Alexandru Pop, Andrei Fazecaș, Florin Stan și Igor Lungu. Scenografia este semnată de Vioara Bara,  coregrafia de Dimény Levente și ilustrația muzicală de Delia Serban.

 

Florina Dometi, Teatrul Regina Maria Oradea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *