Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Președintele UZPR, Doru Dinu Glăvan,s-a întâlnit joi cu membrii filialei Bihor


 

 

În cursul zilei de joi, 13 februarie, conducerea Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România s-a aflat într-o vizită de lucru la filiala Bihor. Cu această ocazie, președintele Doru Dinu Glăvan și purtătorul de cuvânt Miron Manega s-au întâlnit cu membrii uneia dintre cele mai numeroase filiale județene, după cum a mărturisit însuşi preşedintele.

În cadrul întâlnirii, care a avut loc la sediul filialei din Oradea, au fost abordate mai multe subiecte care țin de bunul mers al organizației. Pe lângă promovarea valorilor uniunii, care au în centru spritul de românism, au fost dezbătute și situațiile mai puțin plăcute, care au dus la anumite animozități, care însă au fost clarificate de ambele părţi.

S-a pus accentul pe unitate și conlucrare, astfel încât imaginea uniunii să nu fie afectată. Președintele Doru Dinu Glăvan a apreciat importanța filialei Bihor în cadrul uniunii, care „este una dintre cele mai numeroase din țară și printre puținele cu personalitate juridică”.

 

Au fost acordate și câteva diplome de merit, pentru doi membrii seniori și doi aflați în activitate. Astfel, Derer Ferenc, prof. Blaga Mihoc, Mircea Chirilă și Florin Mihalca au primit „Distincția Credință și Loialitate”.

 

Vizita la Oradea a președintelui UZP România și a purtătorului de cuvânt se înscrie într-un turneu național pe care reprezentanții conducerii uniunii l-au avut în acest an.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *