Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Școala de vară a studenților economiști orădeni, ediția I


Facultatea de Științe Economice a Universității Oradea a organizat în perioada 17-21 iulie, prima ediție a Școlii de vară  denumită ”Companii, studenți, facultăți conectați pentru o mai bună absorbție pe piața muncii” (Companies, Students, Faculties connected together for a better absorbtion on the labor marke)

Pe parcursul celor cinci zile ale Școlii de vară, studenții participanți au avut posibilitatea de a descoperi noi oportunități, de a participa la seminarii și workshop-uri interactive și, totodată, de a lua contact cu mediul de business bihorean.

Astfel, în prima zi de activitate, participanții au fost intâmpinați de prof. univ. dr. Diana Sabău – Popa, prodecan al Facultății, cărora le-a adresat un mesaj de bun venit.

Declarându-se economiști în formare, studenții au fost captivați de prezentarea unei radiografii a mediului de business local, prezentată de Asociația Firmelor Bihorene. Aceștia au participat la o dezbatere privind perspectivele de dezvoltare economică ale municipiului Oradea și oportunitățile pregătite pentru ei, viitori absolvenți de Științe Economice.

Pentru cea de-a doua zi, cadre didactice și voluntari deopotrivă, au muncit cot la cot pentru  a pune în aplicare “Gala Antreprenorilor FSE”, un eveniment menit să-i învețe pe studenții participanți că pentru a atinge succesul în afaceri nu trebuie să te oprești nicio secundă din a învăța. Astfel, în desfășurătorul galei și-au făcut simțită prezența cinci antreprenori, în același timp absolvenți ai Facultății de Științe Economice, care și-au prezentat modelul de business și istoria din spatele acestuia. Din cele prezentate, învățăceii au tras concluzia că în viață vei întâmpina și obstacole, însă cu un management bun poți să le depășești.

Cea de-a treia zi a fost dedicată conturării unei conduite corecte, astfel lector univ. dr. Remus Roșca și asist. univ. dr. Teodora Tarța le-a prezentat studenților “Codul omului de business”, un material special creat pentru ca fiecare dintre cei prezenți să-și formeze o conduită adecvată oricărei situații pe care o vor întâmpina. Într-o atmosferă aparte, în incinta localului ReWine Bar, cei prezenți au urmărit cu interes materialul prezentat și au au fost inițiați în cultura și civilizația vinului și legătura vinului cu managementul afacerilor, fiind organizată inclusiv o degustare.  

În aceeași zi a fost organizată o vizită la compania Celestica, pentru a afla modul în care aici se măsoară performanța organizației, subiectul principal de discuție fiind KPI-ul Celestica. În acest fel, studenții au avut posibilitatea de a-și dezvolta gândirea managerială aplicată.

Ziua a patra a adus o notă de adrenalină necesară, fiind organizată o excursie în județul Bihor. Primul popas al studenților, însoțiți de lector univ.dr. Remus Roșca,  a fost în satul Colești, unde tinerii au avut ocazia de a interacționa cu un antreprenor spaniol, stabilit în România în urmă cu mai bine de 6 ani. Modelul său de afaceri este de antreprenoriat social, studenții aflând principiile și valorile după care se ghidează și despre faptul că este necesar să aducă un beneficiu societății, prin activitățile pe care le întreprinde în viitor.

Următoarea oprire a fost la Peștera Urșilor din Chișcău, iar în cele din urmă, pe drumul de întoarcere, participanții au făcut o oprire în livada lui Francesco Tommasi, singurul posesor de livadă în sistem superintensiv din Bihor.

Școala de vară s-a încheiat într-o notă optimistă, studenții primind diplome de participare. Aruncând o privire de ansamblu, participanții s-au declarat pe deplin mulțumiți de programul și cunoștințele acumulate pe parcursul celor cinci zile, așteptând, de pe acum, organizarea celei de-a doua ediții a Școlii de Vară.

Paula Lele, studentă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *