Primul joc amical al handbaliștilor de la CSM Oradea, pe teren propriu
Sep 11, 2018, 0 Comentarii
Handbaliștii de la CSM Oradea au disputat sâmbătă primul joc amical pe teren propriu din acest prersezon. Elevii antrenorului George Tăutu au primit, la Arena Anonio Alexe, replica formației maghiare Fehergyarmat, pe care au reușit s-o învingă la o diferență de 11 goluri, cu scorul de 40-29.
După cum arată și scorul, jocul a fost controlat în totalitate de handbaliștii orădeni, care au început foarte bine, conducând în primele minute cu 4-0, apoi cu 10-2, în minutul 10. La pauză, „roș-albaștrii” conduceau deja cu zece goluri, scor 25-15.
În partea a doua a disputei, jocul a devenit mai echilibrat, dar tot orădenii au marcat mai mult, 15 goluri, față de cele 14 primite. Astfel, rezultatul final a fost 40-29, ceea ce reprezentat și o victorie de moral pentru tânăra echipă bihoreană în perspectiva abordării noului sezon.
Pentru handbaliștii de la CSM Oradea urmează în această săptămână o dublă amicală în deplasare, la Reșița, în compania formației locale, urmând ca primul meci oficial din noul sezon să îl susțină pe 20 septembrie, de ora 16, pe teren propriu, la Arena Antonio Alexe, în compania celor de la HC Szekje Odorhei.
Florin Mihalca



























