Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

„Profu` de franceză”, a doua premieră orădeană în stagiunea 2017-2018


Teatrul Regina Maria are deosebita plăcere de a anunța a doua premieră din această stagiune a Trupei Iosif Vulcan: „Profu` de franceză”, adaptare de Matei Mircioane după Tudor Mușatescu, regia artistică și scenografia Dan Mirea, spectacol organizat care va avea loc joi, 19 octombrie, de la ora 12, la Sala Mare a Teatrului.

Autorul piesei „Profu` de franceză”, Tudor Mușatescu, absolvent atât al facultății de litere și filozofie, cât și al facultății de drept, a fost un scriitor pluri-talentat. Și-a îndreptat atenția cu precădere spre opera dramatică, iar criticii l-au definit ca fiind un continuator al comediei de moravuri caragialiane.

Regizorul Dan Mirea nu este la prima întâlnire cu trupa orădeană, montând în anul 2010 una dintre cele mai cunoscute și iubite povești pentru copii, „Vrăjitorul din Oz”. Revine după șapte ani cu un spectacol care se adresează de data aceasta adolescenților. Textul „Profesorul de franceză”, scris de Tudor Mușatescu în anul 1948, dobândește prin adaptarea realizată de Matei Mircioane și prin viziunea regizorală a lui Dan Mirea, un caracter actual. Iubirile adolescentine, farmecul imaturității, distracțiile specifice anilor de liceu și pasiunea colectivă a elevelor pentru nou-venitul profesor înalt, brunet, cu ochi căprui și care vorbeşte cu „r” sunt reformulate în termeni proprii gândirii adolescentine din prezent, pornind de la vestimentație, tehnologie, muzică, până la comportament și raporturi sociale.

Acțiunea este declanșată de venirea profesorului de franceză, elevele clasei a douăsprezecea devenind mai preocupate să îi capteze atenția decât de examenul de bacalaureat. Această turnură de evenimente dă naștere unor situații conflictuale, pentru aplanarea cărora e necesar să intervină chiar diriginta, al cărei interes este, de asemenea, îndreptat spre tânărul profesor.

Naivitatea din care izbucnesc neînțelegerile creează comicul de situație, dând naștere unui spectacol original, vesel și plin de viață.

Echipa artistică este formată din entuziaștii și talentații actori: Georgia Căprărin (Antonia Panait), Anca Sigmirean (Tania Popescu), Denisa Vlad (Anca), Sorin Ionescu (Profu’), Corina Cernea (Cosâmbăcescu), Alexandru Rusu ( Gigi), Alin Stanciu (Anibal), Eugen Neag (Heruvim),  Anda Tămășanu (Iunona).

Premiera spectacolului „Profu` de franceză” este organizată pentru elevii orădeni, însă așteptăm publicul în data de 2 decembrie, de la ora 11, la Sala Mare pentru a se bucura de spectacol.

 

Florina Dometi, Teatrul Regina Maria

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *