Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

„Rapsodii pe teme românești” în primă audiție absolută la Oradea


Muzica devine liantul dintre comunitate și patrimoniu

Rapsodiile pe teme românești răsună în primă audiție absolută la Oradea! Timp de o seară, minunata Sinagogă Neologă Sion devine gazdă pentru un eveniment de mare clasă: un concert deosebit susținut de Orchestra de Cameră din Toulouse, alături de artiști de renume internațional, Clara Cernat (solistă, vioară) și Thierry Huillet (compozitor, dirijor).

„Rapsodii pe teme românești pentru vioară și orchestră” – 28 august, Sinagoga Neologă Sion (Strada Independenței, Nr. 22), ora 18.00

Program muzical propus publicului orădean se articulează în jurul „Rapsodiilor pe teme românești pentru vioară și orchestră” compuse de Thierry Huillet, prezentate în primă audiție în România. Lucrările redau, printr-o privire sincretică și contemporană, rădăcinile multiculturale ale muzicii românești.

Concert explicativ pentru copii, 28 august, ora 11.00

Muzica este un tărâm fabulos plin de povești fermecătoare ce merită să fie descoperite de la o vârstă fragedă. Clara Cernat și Thierry Huillet, acompaniați de Orchestra de Cameră din Toulouse, susțin un concert explicativ al cărui program deosebit îmbină, într-o manieră ludică și interactivă, explicațiile cu intermezzo-uri muzicale, prezentări de instrumente și întrebări adresate artiștilor.

*Durata concertului este de 60 de minute, iar participarea se face pe bază de înscriere. Detalii pe pagina evenimentului.

Intrarea la eveniment este liberă în limita locurilor disponibile, pe bază de vaccin anti-COVID sau test PCR negativ. 

 

 

Organizator: Asociația Pantograf

Parteneri: Oradea Heritage, Asociația Culori cu suflet, Orchestra de Cameră din Toulouse, Institutul Francez Timisoara, Comunitatea Evreilor din Arad

Finanțatori: Ministerul Culturii, AFCN, Primăria Municipiului Arad, Centrul Municipal de Cultura Arad 

Giorgia Harasim 

Responsabil PR Asociația Pantograf

+40 755 410 756

www.facebook.com/asociatiapantograf

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *