Desigur, cu toții știm  că limba este o creație a poporului, mai degrabă, a nației. Dar ce limbă mai face azi nația devenită popor cu adaosuri etnice extrem de diverse, de la albanezi la zairezi trecând peste unguri sau greci ? Să vedem cum și poate și ce se vorbește astăzi în România:

Un român nu este surprins… lui „i-a picat faţa” , el nu-şi pierde cumpătul… lui „îi sare muştarul”, nu a stricat o combinație, ci „a dat cu mucii în fasole”, nu va încerca să te prostească… el doar  „te abureşte”, nu te va minţi…  „îţi va vinde gogoşi”, iar dacă nu pricepe dintr-o dată… apoi lui „îi pică fisa” , nu înnebuneşti un român… îl „scoţi din pepeni”, nu va avea „sindromul impostorului”… dar „se va simţi cu musca pe căciulă”, înainte vreme spunea că este mișto, acum este „beton sau cool ”,  precis nu este prost… el este „tufă de Veneția”,  românul nu are idei neobişnuite… ci are o „minte creaţă”.

Creață de tot, ca  varza de Bruxelles. Și asta este doar încrețirea mai veche, bazată pe folclor, acum a căpătat pliuri noi, prin pierderea unor  bune obiceiuri de a învăța temeinic gramatică încă din școlile secundare, prin trecerea studiului limbii și literaturii române la lecții de comunicare ( ha !) …și alte neajunsuri.

„În ciuda faptului că, aparent, românii sunt preocupaţi să se exprime corect – asta spun căutările SEO şi moda lansată de cunoscutul «mă-ta are cratimă» – puţini sunt cei dispuşi să facă eforturi reale pentru a se corecta”, concluzionează un cercetător academic, pe care-l voi mai cita. Iată și unele greșeli frecvente care provin din topica deficitară în anunțuri:

„Confecţionăm haine din pielea clientului”, „Vindem scaune pentru copii cu trei picioare”,  „Fustele se ridică zilnic între orele 10.00 şi 14.00”, „De vânzare birou de epocă pentru doamnă cu picioare subţiri şi sertare lungi”, „Vând câine care mănâncă orice şi îi plac foarte mult copiii”, „Castron pe placul oricărei gospodine cu fund rotund pentru batere eficientă”, „Căutăm un om să aibă grijă de o cireadă  de vaci care nu fumează şi nici nu bea”  etc.

La simularea examenului de bacalaureat, unii copii de la licee cu tradiție au făcut astfel de observații:

”Arghezi a scris poezii triste că nu avea prieteni cu care să iasă la bere”, sau  un tânăr scrie despre cratimă :” care-i e cu cratimă ca să nu se confunde cu orașul Carei unde am eu o rudă care se scrie cu literă mare ”; despre raportul roman – ecranizare , opiniile se îndreaptă spre” trebuie să vezi întâi filmul, înainte să citești cartea, că e un fel de rezumat mai ușor de citit. Dacă nu s-a făcut film după carte nici n-ar trebui să se dea la examen”. Prostii ? Simpatice? Poate, dar triste pentru că reflectă lene și concepții greșite. Cine i-o fi învățat așa ? Nu cred că profesorii lor.

Iar unii dintre copiii aceștia ajung oameni politici de tipul celor doi deveniți  clasici în viață  pentru gugumăniile scoase pe gură:

„Poți să ai şi eşecuri, poți să ai şi succesuri. Pot să fie oameni care nu vor să vorbesc cu tine”. Ca europarlamentar s-a vrut în comisia de politică  externă, pentru că „toate fetele sunt atrase de politica externă”; „Diferenţa între mine şi partide e că eu nu sunt o listă. Eu trebuie să vin printre oameni pentru că numai aşa pot să devin vizibilă. Am venit la această sărbatoare la invitaţia domnului primar, pentru că, astfel  am ocazia să mă întâlnesc direct cu lumea, să comunic nemijlocit cu oamenii. Toţi vor să te atingă, asta e cel mai important pentru ei, vor să pună mâna pe tine, vor un autograf, toată lumea spune parcă eşti mai drăguţă decât la televizor” sau „Am dus un cărucior cu rotile electric unei persoane cu dizabilităţi, pe certificat scria scaun cu rotile electric, dar eu, emoţionată, m-am exprimat vorbind de scaun electric” și „Poate că nu sunt o intelectuală, dar am unele calităţi care mă recomandă mai mult decât pe doamna Alina Mungiu, eu ştiu să fac politică în partid. Bărbatul cu care mă voi căsători va trebui să înţeleagă că sunt fata lui tata”.

Iar domnul ne spunea :„Voi demonstra societăţii româneşti şi bucureştenilor exact pregătirea fiecărui primar la un număr de 100 de oraşe din Europa şi exact fiecare câte limbi străine ştiu, ce ştiu şi aşa mai departe.” „E adevărat că nu am studiile primarului Parisului şi poate nici ale domnului primar Căldărescu care aţi spus dumneavoastră . (Era vorba de scriitorul Mircea Cărtărescu – n.r.) Pot să conduc poate chiar mai bun ca amândoi la un loc”. „La PNA  am primit neurmărirea începerii penale. S-a definitivat dosarul definitiv”. „Nu cu asemenea formule, de a spune ce trebuie să-nveţe românii şi unde găsesc pe Goagăl, Goagăl, Gagăl… Google, Google, Gulgăl… Google, Google… aşa, unde găsim păpădia, unde găsim nu ştiu ce şi unde ne interesăm de Herodot. Deci ăsta este un circ.”  Și astea-s distractive , dar numai atât?!

Lingvistul Alexandru Nicolae de la Institutul de Lingvistică al Academiei Române, citat și mai sus , a explicat că incidenţa greşelilor gramaticale este mai mare în română fiindcă este o limbă cu „acord bogat”, adică există mai multe forme flexionare ale cuvintelor. El a explicat că în toate limbile vorbite există abateri de la limba standard sau dialectul dominant , însă specificul cultural e diferit de la caz la caz, iar normele lingvistice sunt, în general, dictate de către Academii .

Unele greşeli gramaticale sunt frecvente în limba română, ca de pildă : „aşază”, nu „aşează”, mulţi români nu ştiu că verbul «a aşeza» se scrie, la persoana a treia, «aşază», nu «aşează»”, sunt  persoane care spun «i-ar place» în loc de «i-ar plăcea», românii au o problemă cu ştiinţă/conştiinţă, pe care le mai scriu cu un singur «i»”, nu prea se ştie că «eu însumi» la feminin este «eu însămi», iar «noi înşine» este «noi însene»”, de asemenea, «servici» este greşit , cuvântul acceptat de norma literară este «serviciu», unii spun «suntem la restaurant, servim ceva», deşi nu servesc nimic, doar mănâncă și ospătarul este singurul care «serveşte». Adverbul ”decât“  este folosit în loc de „numai“/„doar“ de  cei care folosesc greşit aceste cuvinte. Deseori auzim: „Am decât o carte“, formulare total greşită. Corect este „Nu am decât o carte“, pentru că „decât“ se foloseşte în construcţii negative. Pleonasmul poate fi definit ca „o eroare de exprimare care constă în folosirea alăturată a unor cuvinte, expresii, propoziţii care repetă în mod inutil aceeaşi idee“,de exemplu „Mă pregătesc să cobor jos“ este o formulă pe care o auzim deseori din gura bucureştenilor. Este greşit să spui şi „cobor“ şi „jos“. Nimeni nu poate să coboare sus. Sau „Vizavi“, întâlnim deseori: „L-am auzit discutând vizavi de această problemă“. Este greşit pentru că „vizavi“ se foloseşte doar în context spaţial. O altă exprimare greșită : „Îmi cer scuze“. În primul rând, dacă spui „îmi cer scuze“ înseamnă că îţi ceri singur. În momentul în care te adresezi altei persoane ar trebui să spui „îţi cer scuze“. Dar, scuzele nu se cer, ele se prezintă. Mai bine folosiţi „îţi cer iertare“. În ultimii ani toată lumea caută o „Locaţie“. „Locaţie“ nu înseamnă loc. De fapt  „locaţie“ înseamnă chirie plătită pentru anumite lucruri, potrivit Dicţionarului Explicativ Român.

O veche învățătură românească spune că ” Scaunul pe care stai să nu fie niciodată mai înalt decât teancul de cărți pe care le-ai citit ” . Din păcate mulți au uitat-o și s-au suit pe scaune, adevărate tronuri uneori, de unde se uită de sus la noi, cei care i-am trimis acolo cu votul. Limba vorbită de ei a devenit,  prin umplerea de neologisme – de multe ori cu sens nepătruns de către vorbitori – o păsărească,  ca la prețioasele ridicole din comediile cunoscute. Râdem, râdem dar nu e deajuns. Pe astfel de oameni, poetul Eminescu îi blestema, desigur nu numai pentru limba stâlciată, ci și pentru înjosirea în fața străinilor :

”Cine-au îndrăgit străinii
Mânca-i-ar inima cânii,
Mânca-i-ar casa pustia
Și neamul nemernicia.

…………………………….

Toți dușmanii or să piară
Din hotară în hotară,
Îndrăgi-i-ar ciorile
Și spânzurătorile!”

Iar jurnalistul Eminescu scria :

”Aroganţi în cuvinte, când a fost vorba de fapte aţi îngenuncheat înaintea străinului şi i-aţi oferit faţa fără să vă gândiţi că palma aplicată pe dânsa o resimţea ţara pe obrazul ei…Aceia din voi cari au rămas oneşti au devenit complicii lor, căci n-au avut niciodată destul curaj patriotic spre a-i denunţa naţiunii indignate. Acum vă uitaţi fără voie în urma drumului parcurs şi ca femeia lui Loth, rămâneţi împietriţi de groază. Ah! răspunderea vă este teribilă, căci o naţiune coruptă este o naţiune pierdută. Lumea v-a văzut cu mirare transformându-vă de azi pe mâine în milionari, fără să poată a-şi explica secretul acestei extraordinare schimbări. Cetăţeanul onest şi-a zis atunci cu descurajare că secretul avuţiei nu e în muncă, ci aiurea: îndoiala s-a introdus în sufletul lui … Exemplul pornind de la cap, contagiunea s-a lăţit, cangrena a coprins parte din corpul social şi astăzi ameninţă să prăvălească naţiunea în prăpastie. Vă trebuie satirici ca Juvenal şi ca Barbier spre a vă descrie, cu vii culori, opera voastră, de care singuri vă spăimântaţi. Aţi batjocorit întotdeauna libertăţile publice, cari sunt patrimoniul poporului, iar nu al vostru, căci aţi introdus tirania mediocrităţilor patente, aţi înfiinţat o sumă de satrapi în miniatură, cari au căzut ca lăcustele pe spinarea judeţelor, spre a le exploata şi jefui.”

Șaizeci de ani mai târziu, Nicolae Iorga , îngrijorat de certurile politice și dezinteresul afișat pentru istorie, cultură și limbă , pentru dragostea de ce-i cu adevărat românesc, perora în parlament :

”Moralizarea unei societăţi  se face nu coborând pe oamenii trecutului după interesele zilei de astăzi, ci silind pe oamenii de astăzi să muncească pentru a se ridica la înălţimea oamenilor trecutului… Partidele se ceartă pentru că fiecare voieşte să stea la putere şi să se ghiftuiască cât mai mult timp, dar se înţeleg de minune când e vorba să ţină poporul în robie politică şi economică !”

Am recurs în final la astfel de exemple politice pentru eu cred că numai prin voință politică se poate impune , în primul rând în școli de toate gradele , apoi în administrație și în cele din urmă chiar în parlament, respectul pentru  limba română.

Academia română ar trebui să fie de drept reprezentată în acest for iar hotărîrile ei în privința limbii, istoriei, culturii naționale să fie adoptate ca legi.

Și pentru că eu nu sunt decât un oarecare filolog, în final aduc un blestem pentru stricătorii  limbii române, chiar dacă poetul, Miron Radu Paraschivescu, a avut în vedere … altceva :

”Când ţi-o fi lumea mai dragă,
să-ţi pice dreapta beteagă
şi s-ajungi, la cap de pod,
cerşetor, slut şi nărod.
… să rămâi sfrijit ca paiul,
urle-ţi versul ca buhaiul,
limba să ţi se-mpletească,
să vorbeşti pe păsărească,
să te topeşti de-a-n picioare,
galbin, ca o lumânare!”

Aferim !

(PS: Că tot mai luăm câte ceva de la turci…cârpușoare la schimb de… fotbaliști !)

Mihai Miron