Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Reluarea pregătirii jucătorilor de la Luceafărul, pentru noul campionat


Fotbaliștii de la Luceafărul Oradea s-au reunit joi după-amiază, la Baza Sportivă Luceafărul din Sânmartin, unde au susținut prima ședință de pregătire în vederea abordării următorului sezon competițional.

La prima strigare a antrenorului Cristian Lupuț au răspuns prezent 15 jucători.

Astfel, tehnicienii Cristian Lupuţ, Viorel Domocoş şi Ioan Pap-Deac i-au avut la dispoziție pe: Alin Goia și Alex Gudea – portari, Alin Mutu, Cristian Oros, Cătălin Torişte, Alex Luduşan, Marius Feher, Alex Chiorean, Claudiu Codoban, Ionuţ Ban, Adrian Balea, Vasile Pop și Sergiu Moga – jucători de câmp. Aceștia au efectuat primul antrenament, în timp ce ceilalți doi, prezenți la reunire, Constantin Roșu și Daniel Ciobanu nu s-au pregătit, atacantul Roşu aflându-se în recuperare după intervenţia chirurgicală suferită, iar Daniel Ciobanu are şanse minime să mai continue la Luceafărul.

În ceea ce-l privește pe golgheterul Vlad Rusu, acesta a sosit joi seara, de vineri intrând și el în programul echipei.

De menționat că jucătorii Andrei Tînc, Alin Ţegle, Bruno Rocha, Andrei Antohi, Răzvan Trif și Alex Neacşa se află la final de înțelegere cu Luceafărul, iar, după cum declară reprezentanții clubului bihorean, Calvin Valies urmează să ajungă zilele următoare din Olanda.

Prezentă la reunirea echipei, Lucia Vladimirescu, președintele clubului orădean, a precizat că deocamdată sunt sigure plecările lui Ţegle şi Trif, precum și faptul că se negociază cu diverşi jucători, pentru completarea lotului. Totodată, aceasta a dat asigurări că Luceafărul va rămâne la Sînmartin, deși a recunoscut că „nu este uşor, pentru că nu avem alături autorităţile locale sau judeţene, dar vom continua în Bihor cu fonduri proprii”.

Florin Mihalca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *