Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Pentru prima dată în România s-a deschis Muzeul Fotografiei


Muzeul Cetății și al orașului Oradea a găzduit un eveniment care s-a constituit într-o acţiune unică la nivel național: inaugurarea spațiilor aferente Istoriei Fotografiei orădene, respectiv a Colecției de Tehnică și Artă Fotografică „Ștefan Tóth István” din cadrul Secției de Istorie a orașului Oradea. În definitiv, la Oradea a fost inaugurat primul „Muzeu de Fotografie” din România.

Evenimentul a fost organizat de Muzeul cetății și orașului Oradea, Primăria Municipiului Oradea, în parteneriat cu artistul fotograf Ștefan Tóth István și a avut loc în corpul B (Bastion B-C), etaj I, în spațiul aferent Secției de Istorie a orașului Oradea.
muzeu foto2 Ideea înființării la Oradea a unui „Muzeu de Fotografie”, a unui spațiu expozițional dedicat acestei arte, a fost un vis mai vechi al cunoscutului artist fotograf Ștefan Tóth István AFIAP. Iată, acest vis s-a împlinit în momentul în care pe aceeași lungime de undă, fără a se cunoaște acest lucru, a fost invitat de către personalul Muzeului Cetății și Orașului Oradea la colaborare spre beneficiul comunității orădene și nu numai. În sălile dedicate Istoriei Fotografiei orădene/Colecției de Tehnică și Artă fotografică „Ștefan Tóth István” din cadrul secției de Istorie a Muzeului Cetății și orașului Oradea sunt prezentate publicului vizitator peste 500 de exponate originale. Majoritatea obiectelor expuse au făcut parte din colecția personală a cunoscutului artist fotograf orădean, care de peste patru decenii a adunat diferite obiecte fotografice, care între timp, grație evoluției tehnice, dar și nepăsării umane au dispărut cu desăvârșire.
Este de apreciat faptul că a adunat și a păstrat atâta timp aceste obiecte muzeale de valoare,- dar și mai lăudabil este faptul că aceste exponate de o valoare spirituală inestimabilă pentru istoria fotografiei orădene ,- a căror valoare fizică este apreciată la câteva zeci de mii de euro, au fost donate în totalitate Muzeului Cetății și orașului Oradea. Acestei donații i se adaugă și cele peste 2.000 de cărți de specialitate, albume foto din 5 continente ale lumii, cataloage și caiete program din cadrul bibliotecii personale, estimate la alte mii de euro care, la rândul lor, au fost donate Bibliotecii Muzeului Cetății și orașului Oradea, fiind constituită astfel poate cea mai complexă și completă colecție de carte de fotografie din țară.
Colecția de Tehnică și Artă fotografică Ștefan Tóth István a fost amenajată de cunoscutul artist fotograf orădean cu sprijinul personalului Muzeului Cetății și orașului Oradea, după un concept clasic/modern (neexistând precedente locale sau naționale în acest sens, urmărindu-se atât firul istoric, cât și o organizare logico-tehnică), ea prezintă evoluția fotografiei din Oradea, de la apariția primelor fotografii realizate de primul fotograf orădean, Mezey Lajos, până la apariția fotografiei digitale.
muzeu foto4 Publicul vizitator este primit în sala care poartă numele primului fotograf orădean, într-un decor de epocă. În această sală sunt expuse peste 40 de fotografii originale realizate în urmă cu peste 150 de ani, care au fost puse la dispoziția Muzeului de nepotul acestuia, av. Mezey András din Budapesta, respectiv documente personale ale reputatului artist fotograf aflate în proprietatea doamnei Kiss Anna din Debrecen. Tot în această sală sunt expuse documente personale ale doamnei Gyenge Rozália, primul artist fotograf femeie din Oradea, puse la dispoziția Muzeului de către băiatul acesteia, Adalbert Arany.
În continuare sunt prezentate în ordine cronologică aparatele de fotografiat și anexele acestora, cărți reviste de specialitate, unele din ele având o vechime de peste 100 de ani. În acest context este de apreciat faptul că, în biblioteca Muzeului Cetății orașului Oradea, cei interesați pot consulta cel mai valoros fond de carte de specialitate în domeniul fotografiei din România.
Sala următoare prezintă publicului imaginile realizate pe suport de sticlă și pe rolfilme, dozele de developare, soluții pentru developarea și fixarea acestora, respectiv substanţele chimice folosite la prepararea soluțiilor. Un stand aparte a fost consacrat prezentării hârtiilor fotografice produse în România și peste granițele țării.
Un atelier de epocă, cu decorurile aferente folosite de un fotograf profesionist în relativ recentele vremuri, acoperă un alt spațiu expozițional, care prezintă teatralitatea creatorilor de fotografie din perioada respectivă. În a treia sală sunt prezentate aparatele de copiere din lemn și varianta modernă ale acestora, precum și mai multe aparatele de uscat fotografii. Tot în această sală sunt expuse aparatele de proiecție diafilme și diapozitive. În cea de-a patra sală sunt prezentate 15 aparate de mărit electrice muzeu foto3 folosite de fotografii amatori și profesioniști la mărirea fotografiilor. Cel mai vechi aparat de mărit expus are o vechime de peste 65 de ani. În holul de la intrare sunt expuse documente care prezintă evoluția fotografiei în Oradea, în ultimele patru decenii. Cele două săli de expoziții temporare din cadrul spațiului alocat istoriei fotografiei orădene găzduiesc, în semn de recunoștință pentru tot efortul depus, expoziția retrospectivă a artistului fotograf Ștefan Tóth AFIAP, formată din peste 120 de fotografii alb-negru și color, organizată sub patronajul Asociației Internaționale „Euro Foto Art”, cu ocazia aniversării a 65 de ani de viață a acestuia.

Biroul de presă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *