Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Salonul Artelor Decorative 2019, la Muzeul Cetății Oradea


Muzeul Orașului Oradea – Complex Cultural, în parteneriat cu Muzeul Naţional Cotroceni, vă invită vineri, 15 noiembrie, la ora 15, la vernisajul Salonului Artelor Decorative 2019.

Proiectul „Salonul Artelor Decorative 2019” a fost prezentat în cadrul Muzeului Național Cotroceni, în perioada 12 aprilie – 12 iunie a.c. Tema ediției a fost  „Coeziune“, selecția artiștilor și a lucrărilor realizându-se în jurul acestui concept deschis și provocator.

Pentru ediția din 2019, Salonul Artelor Decorative își păstrează și continuă structura pe secțiunile: Famous – artişti consacraţi, New Blood – artişti tineri, History – Restituirea unei generații, Portfolio Room – o selecţie a artiştilor activi în domeniul artelor decorative din România.

La Oradea vor fi prezentate secțiunea „Famous” – Ileana Dana Marinescu, cu o proaspătă serie de „Goange”, secțiunea „New Blood” – Anca Vintila Dragu, cu „#Antropociberneticus”, avataruri ale omului contemporan realizate din porțelan și Oana Mihaela Opinca, cu o lucrare ceramică inspirată din cultura și societatea de consum, intitulată „American Dream”, respectiv secțiunea „History ” – Arina Ailincăi, Gheorghe Crăciun, Judith Crăciun, Márta Jakobovits, Eugenia Pop şi Elena Minodora Tulcan, care s-au format împreună la Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu“ din Cluj.

Curatorii Salonului Artelor Decorative sunt Cosmin Năsui și Georgiana Cozma.

Cristina Liana Pușcaș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *