Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Schiţe umoristice (III) de Prof. Mircea Miheş


Caietul de teme

Intru în clasă. Elevii mă aşteaptă disciplinaţi şi în linişte. Le dau „bună dimineaţa” şi toată clasa răspunde în cor.

– Lipseşte cineva?

Elevul de serviciu se ridică în picioare:

– Nu lipseşte nimeni.

– Bine, zic eu. Deschideţi caietele de temă.

Verific cantitativ, deocamdată. Ajung la Ioanea, care nu are caiet de temă. Copil problemă în sensul că nu-i plăcea deloc cartea.

– Unde-i caietul, Ioane?

– Nu l-am aflat, nu ştiu unde-i!

– Deci n-ai făcut tema…

– Nu.

Termin cu verificarea temelor şi-l scot pe Ioane la tablă. Tămâie!

Ora următoare…

– Ioane, ţi-ai găsit caietul?

– Nu l-am găsit.

– Pentru ora viitoare să-ţi cumperi caiet, că altfel…

Fusese vinerea. Sâmbăta n-aveam oră la clasa respectivă, aşa că s-a încheiat săptămâna. Lunea clasa mă întâmpină cu noutatea:

– Ioane şi-a găsit caietul!…

– Dar unde-a fost, Ioane?

– Sub pat.

– Bate-i Doamne bunu’, zice Catiţa din prima bancă, da’ des mai măturaţi prin casă!

– Dar tema ai făcut-o?

– Ba!

– De ce?

– Mi-o picat peniţa-n cerneală!

– Măi copile, dar n-ai putut turna cerneala într-o sticlă goală şi să scoţi peniţa de acolo?

Mă priveşte holbat, de parcă l-aş fi surprins în pielea goală, în plină lumină. Apoi se luminează la faţă.

– Aşa oi face!…

La următoarea oră:

– Ai rezolvat cu cerneala, Ioane?

– Da.

– Înseamnă că acum ţi-ai făcut tema!

– Nu.

– De ce?…

– Când am început să scriu s-o crăcăcit peniţa!…

Din păcate pentru el şi anul şcolar al lui Ioane „s-a crăcăcit” până în cel următor…

                                                 Ligamentarea cu bucluc

Erau tineri şi îi unea aceeaşi pasiune: ieşitul la iarbă verde la sfârşit de săptămână, dacă vremea le permitea. Îşi luau cu ei de-ale gurii, o ţuică de deschidere, iar după mâncare – bere sau vin, după preferinţe. Toţi erau punctuali la întâlnire, la locul ştiut pe malul Crişului Repede. Numai Nicu făcea excepţie, el fiind întotdeauna ultimul. Dar întârzierea lui era benefică pentru grup: se trezeau că au uitat câte ceva, îi telefonau lui Nicu şi-i spuneau ce să mai aducă. Ajunsese omul de-şi făcea listă cu cele trebuitoare, ca să nu uite nimic.

Într-o zi una din fete vine cu o întâmpinare, vizavi de preferinţele băieţilor:

– De fiecare dată am adus ţuică, pe care noi, fetele, nu prea o bem. Nu credeţi că ar fi cazul să mai schimbăm câte ceva?

– Fie cum zici, dar ce să bem?

– Gin, zice una dintre ele.

– Bine, suntem de acord, dar de unde gin…?

– Păi să-l sunăm pe Nicu, să aducă el!

  L-au sunat şi i-au cerut să aducă gin.

– De care să fie? întreabă acesta.

– De care o fi, numai gin să fie…

Nicu a terminat cu împachetatul şi, înainte de a porni cu bicicleta, cum făcea de obicei, intră într-un magazin care ţinea băuturi şi o întreabă pe o vânzătoare:

– Ceva gin aveţi?

– Obraznicule! Nu ţi-e ruşine?! Cum îţi permiţi să mă întrebi aşa ceva?!…

Cum credeţi că a înţeles vânzătoarea întrebarea lui Nicu?…

 Şi încă o ligamentare

Un poliţist de frontieră îşi serbează ziua de naştere la serviciu. Vine la slujbă cu portbagajul maşinii burduşit cu bunătăţi, urmând ca la ieşirea din tură să-şi cinstească prietenii, acolo, în clădirea postului de poliţie. Printre altele a adus şi o damigeană cu vin de casă, o damigeană de sticlă protejată în împletitură de nuiele şi cu cep.

Descarcă omul bunătăţile şi le aşează într-un loc anume, până li se termină tura, după care îşi ia postul în primire.

Toţi colegii abia aşteptau să fie liberi cât mai repede. Şeful, curios să vadă ce vin a adus subordonatul, scoate cepul, duce damigeana la gură şi gustă. Bun vin! Înfundă damigeana la loc şi pleacă şi el pe la treburi. Întâmplarea face ca să nu pună bine cepul şi, plecând, să atingă uşor damigeana cu piciorul. Asta, protejată de nuiele, se răstoarnă silenţios pe o parte, iar vinul, respectând legea gravitaţiei, curge, curge, până când rămâne mai puţin de jumătate în vas.

Când se adună oamenii – jale mare, văzând cum li s-a împuţinat  tainul, fără nici o ordonanţă de urgenţă dată de Boc! Sărbătoritul e nedumerit şi furios, dar şeful le spune tuturor că numai a lui e vina, că a gustat vinul şi că probabil nu l-a înfundat cum trebuie, de unde şi dezastrul. Unul, mai şugubăţ, în cel mai neaoş grai ardelenesc, concluzionează:

– Şefu’ nost’ cepu’ l-o scos

                   Şi tăt vinu-o curs pă jos!

ProfseroMircea

Tags: , , ,