Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Se modifică orarul agenților economici, din centrul orașului Oradea


Primăria Oradea aduce la cunoştinţa publicului faptul că, potrivit Regulamentului pentru stimularea dezvoltării Centrului Istoric al Municipiului Oradea, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local Oradea nr. 827 din 28 septembrie 2017, începând cu 1 ianuarie 2018 sunt în vigoare o serie de măsuri de reglementare a activităților economice.

Aria teritorială de aplicare o reprezintă zona centrală din cadrul Centrului Istoric, reprezentată de str. Republicii (tronson de la Magazinul Crișul – str. Iosif Vulcan), str. Iosif Vulcan (tronson cuprins în str. Republicii şi Piaţa Ferdinand), Piața Ferdinand, str. Madách Imre, str. Patrioţilor, str. Moscovei (tronsonul cuprins între str. Republicii şi str. Patrioţilor), Piața Unirii, str. Vasile Alecsandri, str. Independenței (troson între Piața Unirii și Piaţa 1 Decembrie).

Conform regulamentului aprobat, orarul minim obligatoriu de funcționare pentru activitățile economice de la parterul imobilelor cu front la străzile cuprinse în zona centrală va cuprinde cel puțin:

  1. În perioada 15 aprilie – 15 octombrie : intervalul orar 10 – 21.
  2. În perioada 16 octombrie – 14 aprilie : intervalul orar 10 – 19.

Orarul minim obligatoriu de funcționare se aplică gradual, pe baza CAEN-ului menționat în certificatul de la ONRC, astfel:

– începând cu 1 ianuarie 2018: CAEN 561, 563 (alimentație publică)

– începând cu 1 iunie 2018: CAEN comerț și servicii, altele decât 561 și 563

– începând cu 1 ianuarie 2020: tuturor operatorilor economici care desfășoară activitate în zona centrală.

Pentru a evita aplicarea de sancţiuni contravenţionale, cei care deţin societăţi comerciale trebuie să solicite modificarea orarului de funcţionare corespunzător nivelului minim obligatoriu menționat anterior. Precizăm faptul că modificarea orarului impusă prin prezenta măsură este scutită de plata taxei speciale de modificare a orarului.

Biroul de presă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *