Unicul complex balnear de 5 stele din România, „Lotus Therm”, la Felix
Oct 28, 2016, 0 Comentarii
Lotus Therm Spa&Luxury Resort din Băile Felix, unicul complex balnear de 5 stele din România, a fost inagurat.
Complex spectaculos
Investiţia a fost realizată prin efortul susţinut de cei cinci acţionari – SIF Transilvania Braşov, SIF Oltenia Craiova, SC Turism Felix SA, SIF Muntenia Bucureşti şi SIF Moldova Bacău – şi se ridică la 29,3 milioane euro. Lucrările au durat mai bine de trei ani, astfel că în prezent complexul e total diferit de vechiul Hotel Lotus, închis în 2006.
Întinsă pe aproximativ 47.000 mp, clădirea este cea mai spectaculoasă din Băile Felix. Complexul impune încă de la intrare. Lumina reflectată în pereţii de sticlă, spoturile bine amplasate şi un fundal muzical cu Frank Sinatra ori Vivaldi dau oaspetelui senzaţia că a păşit într-un hotel dintr-o capitală europeană.
Lotus Therm este compus din 4 părţi, cea hotelieră, baza de tratament ultramodernă, zona de agrement (aquaparkul Felixarium), plus parcarea cu 210 locuri.
Având o capacitate de 262 locuri de cazare, în 180 camere (79 camere single, 37 duble, 3 pentru persoane cu dizabilităţi, 39 apartamente, 8 suite şi 6 apartamente speciale – VIP, Honeymoon, Gold, Blue), plus 3 săli de conferinţe, complexul este descris de proprietari ca fiind „cel mai spectaculos hotel din regiunea de vest a ţării”.
Distracţie şi lux
Cei care intră într-unul dintre apartamentele VIP, de pildă, vor rămâne impresionaţi cum clasicul se îmbină cu luxul şi cu pragmatismul. Atenţia la detalii se vede peste tot. Oglinzi dichisite, de diverse dimensiuni, noptiere cu compartimente pentru doamnele cu multe cosmetice ori bijuterii, modul în care sunt aranjate băile – par toate desprinse din filme, iar mirosul de mobilier nou şi de parchet se împleteşte cu parfumurile exotice din baie. Cireaşa de pe tort e pe terasă: un jacuzzi sub cer liber!
Dintre toate, zona aquapark-ului, denumit Felixarium, pare cea mai atractivă pentru publicul larg. Având 14 bazine interioare şi exterioare, cu apă termală şi apă normală recirculată, aquapark-ul se adresează atât oaspeţilor din hotel, cât şi „outsiderilor” care vor să îşi petreacă weekend-urile la relaxare. Bazine cu bule, pentru cei care iubesc hidromasajul, jacuzzi, „ciupercuţe” cu apă, peşteri, cascade şi tobogane se asortează frumos cu plantele exotice, inclusiv palmieri, care colorează peisajul.
Inedită este şi „cascada” care se prelinge pe unul dintre geamurile barului de zi, dar „atracţia principală”, cum spun proprietarii, este cupola retractabilă, care vara lasă cerul liber, iar iarna închide incinta. Tot în această zonă sunt sectoare pentru luat masa (Cascada Bar, Yammi Grill, Tiki Bar), teren de beach volley şi centrul Gold SPA, cu trei tipuri de saună, uscată, umedă sau cu infraroşu, şi chiar cameră de gheaţă.
Lotus Therm pune la dispoziţia doritorilor şi săli de evenimente, care se pot adapta cu ușurință unor evenimente diverse, de la conferințe, traininguri, simpozioane, până la nunți, banchete, botezuri ori aniversări. Salonul Topaz are o capacitate de 100 locuri, Salon Opal – 150 locuri, iar Salonul Onix – 200 locuri. În câteva ore, şi restaurantul complexului, Salonul Ambra (180 de locuri), poate fi adaptat pentru diverse evenimente, după cerinţele clienţilor. Aici, oaspeţii pot gusta preparate culinare pregătite de bucătari cu experiență certificată în gastronomie.
Investiţie în sănătate
Un alt detaliu foarte important în Lotus Therm Spa&Luxury Resort este sănătatea. Centrul de tratament balnear şi SPA Nelumbo Med-SPA este perfect conectat cu hotelul de 5 stele, pentru intimitatea oaspeţilor. Profitând că „apele termale din Băile Felix sunt şi curative şi cele mai apreciate din regiune, având proprietăţi miraculoase pentru majoritatea afecţiunilor aparatului locomotor”, investitorii au creat un soi de spital privat, unde se pune accent inclusiv pe cure de prevenţie.
Hidroterapie, împachetări şi băi cu namol, împachetări cu parafină, electroterapie, hidrokinetoterapie, kinetoterapie, cosmetică şi diverse tipuri de masaje şi saune stau la dispoziţia celor care vor să se trateze. Personalul care lucrează aici se mândreşte cu „un aparat unic în partea de nord-vest a ţării”, Tecar Terapia, cu tehnologie de ultimă generaţie, pentru recuperare.
„Acest complex de 5 stele este singurul din România la acest nivel. S-au mai făcut investiţii, însă nu la o asemenea anvergură. Aici încercăm să dezvoltăm un concept nou, de prevenţie şi conservare a stării de sănătate, astfel încât clienţii să nu vină doar când ies la pensie, ci în calitate de turişti, să îşi conserve starea de sănătate, iar după ce împlinesc 50-60 de ani să vină în continuare ca turişti, nu ca să se trateze. Eu, personal, nu cunosc o bază de tratament mai mare în România”, a declarat Mihai Fercală, preşedintele SIF Transilvania, prezent la conferinţa de presă.
Un alt aspect subliniat de acesta este că Lotus Therm Spa&Luxury Resort „este singurul din Uniunea Europeană acreditat de ESPAS (European Strategy Policy Analysis System)”. „Un activ acreditat ESPAS permite unui cetăţean din Uniunea Europeană să aleagă unde se tratează. Dacă nu eşti acreditat, nu vine nimeni”, a spus Fercală.
Start la scaldă!
Lotus Therm Spa&Luxury Resort are deja primii clienţi, iar aquapark-ul se va deschide, inclusiv pentru persoanele care nu sunt cazate aici, duminică dimineaţă.
„Zona exterioară (n.r. – a aquapark-ului) va fi foarte puţin frecventată acum, din cauza temperaturilor scăzute, dar când vom avea solicitare îi vom da drumul. Sunt două intrări. Intrarea din hotel şi intrarea de afară, din parcare, cu două case, una pe stânga, una pe dreapta. Sistemul de acces va fi cu brăţări. Nu se va umbla cu bani nicunde, doar se va contoriza pe fiecare POS de la locurile respective de servire şi de consumaţie, iar la final se va plăti. Inclusiv parcarea este concepută pe două părţi: parcarea hotelului şi partea care îi va deservi pe cei care nu sunt cazaţi”, a precizat managerul SCT Felix, Florian Serac.
Acesta a mai precizat că tariful de intrare în aquapark va fi 35 de lei, un preţ promoţional, până la vară, indiferent de numărul de ore petrecut.
Invitaţi de seamă
Festivităţile de inaugurare a Lotus Therm au fost gândite să se întindă pe parcursul întregii zile. După ceremonia de tăiere a paglicii, ora 17, seara, oaspeţii au fost invitaţi la un dineu oficial, la un festin cu preparate create şi pregătite de celebrul bucătar Florin Dumitrescu.
Pentru atmosferă, proprietarii hotelului i-au adus pe „prinţesa naiului”, Oana Lianu, pe cei din trupa JukeBox, una dintre cele mai populare trupe de pop, rock and roll și fusion, şi pe Natalia Selegean, finalistă la X Factor. Punctul culminant al serii este un recital Loredana şi trupa Agurida, care vor urca, duminică, şi pe scena festivalului Toamna Orădeană. Pentru finalul dineului a fost programat un somptuos foc de artificii.
sursa: eBihoreanul