Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Starea Uniunii și a presei, în dezbaterea Consiliului Național Consultativ al UZPR


O primă ediție a unei reuniunii-maraton a conducerii Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România cu șefii și coordonatorii de filiale din toată țara, reuniți în cadrul Consiliului Consultativ Național al UZPR, a avut loc online, vineri, 30 octombrie 2020.

Agenda complexă a reuniunii a debutat cu cuvântul președintelui UZPR, Doru Dinu Glăvan, care a reiterat necesitatea sporirii vizibilității UZPR, prin stimularea comunicării pe toate canalele și cu frecvență sporită a tuturor acțiunilor care fac din UZPR tot mai mult un for de dezbatere a presei profesioniste și o organizație de certă utilitate publică. Consiliul Director al UZPR a participat în formație completă la ședința extinsă, fiecare dintre cei prezenți aducându-și propria contribuție la elaborarea unui plan de acțiune pentru perioada următoare, luându-se în discuție și evoluția presei în condițiile sociale excepționale prezente.

Vicepreședintele Roxana Istudor a punctat câteva dintre reperele activității Uniunii. Astfel, s-a propus o intensificare a popularizării pe toate canalele a acțiunilor UZPR, în cadrul vastei rețele de comunicare deja formate, cu atât mai mult cu cât condițiile de restricționare a mobilității imprimă un alt ritm activității online, care se cere mult amplificată. De asemenea, s-a propus șefilor și coordonatorilor de filiale o întărire a legăturilor cu colegii de la publicații din străinătate, pentru o extindere a cooperării jurnalistice peste hotarele României. În același timp, în legătură cu realizarea viitorului număr al Revistei UZP, s-a făcut un apel la o coagulare, în ediția print, a vocii conducătorilor de filiale pe marginea temelor asumate de Uniune în cadrul Codului Deontologic al jurnalistului profesionist, recent publicat. Membrii UZPR sunt invitați să detalieze, prin experiență profesională personală, aplicarea normelor și comandamentelor profesiei în actualul peisaj media și în condițiile contemporane ale exercitării acestei nobile meserii. Totodată, s-a anunțat componenta în limba engleză a revistei, care va sintetiza, pe ultimele pagini, cuprinsul materialelor ce vor alcătui viitoarele ediții.

Claudius Dociu, membru al Consiliului Director și coordinator al Filialei Prahova, a detaliat realizarea de noi parteneriate ale UZPR, cu instituții culturale și academice prestigioase, precum și cu alte instituții de primă vizibilitate, cum este Hipodromul din Ploiești, unitate sportivă etalon, de tradiție, din România. S-a propus extinderea variantei ca membrii UZPR să aibă gratuitate la manifestările organizate de instituțiile partenere, care are un precedent în parteneriatul dintre UZPR Prahova și Filarmonica din Ploiești.

Reuniunea, la care au participat coordonatorii de filiale din Galați, Vrancea, Mureș, Iași, Vâlcea, Bistrița, Sibiu, Alba, Cluj, Timișoara, Caraș-Severin, precum și Agerpres și MAI, a luat în discuție propunerea de a se realiza site-uri proprii ale fiecărei filiale în parte, astfel încât informația, corectă, completă și integrală, să aibă o sursă avizată, cu conținut profesionist, ca o contrapondere la afluența informațiilor nu întotdeauna veridice sau suficient verificate vehiculate pe rețelele de socializare.

Secretarul General al UZPR, Mădălina Corina Diaconu, a adus în discuție promovarea concursului UZPR pe anul 2020, cu tema „Sens și contrasens în mass-media”. „Cred că toți colegii noștri, pot realiza materiale de prezentare a concursului UZPR, în așa fel încât această manifestare de tradiție să-și continue parcursul care a evidențiat atât de multe valori ale jurnalismului contemporan”, a punctat secretarul general al Uniunii, adăugând că în premieră, concursul este adresat și jurnaliștilor profesioniști care nu sunt membri ai UZPR. De asemenea, purtătorul de cuvânt al UZPR, jurnalistul Miron Manega, a propus creșterea în filiale a numărului de abonamente la ziarul pe care l-a înființat și îl conduce, „Certitudinea”, a cărui apariție este afectată de perioada dificilă prin care trece întreaga presă print din țară.

Alte teme abordate în cadrul reuniunii au fost creșterea prezenței caricaturii și fotoreportajului de presă în organismele media coordonate de Uniune, creionarea unui set de reguli care să fixeze reperele profesionale ale jurnaliștilor și publicațiilor online din perspectiva UZPR, reacția organizației la declinul accentuat al numărului abonamentelor, generat de modul de lucru al Poștei Române. „Ce n-au reușit crizele succesive care au lovit presa, de la pierderea publicității la restrângerile pandemiei, va reuși serviciul public de poștă, care dus la pierderea unui număr enorm de abonamente”, a atras atenția Dragoș Bako, de la Sibiu. În acest context, peședintele Doru Dinu Glăvan a reafirmat sprijinul solid al Uniunii pentru aducerea temei în atenția opiniei publice și, de asemenea, a subliniat eforturile prezente care se fac la nivelul UZPR pentru elaborarea unei propuneri legislative prin care să se acorde bani de la Guvern pentru anumite entități ale mass-media private, așa cum se practică în numeroase democrații occidentale.

Dezbaterile pe marginea aspectelor principale ale Uniunii și ale presei profesioniste vor continua cu alte ediții online ale reuniunii cu membrii Consiliului Consultativ al UZPR.

Departamentul Comunicare

(Preluat de pe site-ul UZPR)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *