
Cristina Jurcuțiu, studenta U.O, premiul I la concursul național de traduceri
Iun 18, 2017, 0 Comentarii
Studenta Cristina Jurcuțiu, în anul al treilea la specializarea franceză-română la Facultatea de Litere a Universității Oradea a obținut premiul I la etapa națională a concursului de traduceri dintr-un autor francofon, ”Mot a Monde” organizat de Institutul Francez Cluj-Napoca, în colaborare cu Ambasada Franței, Agenția Universitară a Francofoniei și Universitatea ”Babeș Bolyai”, concurs aflat la cea de-a XI-a ediție, la care participă anual numeroase universități din țară și din Republica Moldova.
Anul acesta fragmentul propus pentru traducere în limba română a fost extras din romanul ”Le corps de ma mère” al scriitoarei Fawzia Zouari. Din juriu au făcut parte cadre universitare și traducători la Universitățile ”Babeș Bolyai” și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, precum și de la „Al. I. Cuza” Iași.
Ceremonia de premiere are loc la Cluj.Napoca în luna noiembrie, în prezenţa scriitoarei.
Cristina Jurcuţiu aduce Facultăţii de Litere din Oradea cel de-al cincilea premiu I la acest concurs. Frumos palmares, care include şi două premii II naţionale obţinute de studenţii orădeni la ediţiile anterioare.
Biroul de Comunicare al Universității Oradea