Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

Tabăra de vară pentru copiii cu vârste între 6 și 14 ani, la Biblioteca județeană


Secția pentru copii și tineret a Bibliotecii Județene ,,Gheorghe Șincai’’ în parteneriat cu Fundația Culturală de pe lângă Biblioteca ,,Gheorghe Șincai’’ organizează Tabăra de vară pentru copiii cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani.
Perioada de desfășurare este 2 iulie – 27 iulie 2018, de luni până vineri, între orele 10-12, în Ludoteca Secției pentru copii și tineret a Bibliotecii.
Activitățile vor fi diverse, de tipul: cluburilor de lectură, ateliere de creație, educație cetățenească și rutieră, jocuri creative și recreative, îndeletniciri practice, astronomie, terapie educațională, cunoașterea tradițiilor populare.
Pentru desfășurarea acestor activități am invitat personal de specialitate: d-na Miorița Săteanu, cetățean de onoare al municipiului Oradea și membru al Fundației Culturale de pe lângă Biblioteca ,,Gheorghe Șincai’’, prof. Angelica Șandor, prof. Ecaterina Grecu, prof. Pazmany Nicoleta, psiholog Alin Crețu, inspector Indrieș Ioana, prof. Dobran Viorica, prof. Doina Iliescu, profesori de la Universitatea din Oradea, bibliotecari de la Secția pentru copii și tineret și din bibliotecă și lista rămâne deschisă.
Săptămânal vor fi anunțate temele, tabelul activităților va fi expus la avizierul Secției pentru copii și tineret.
Biroul de presă al BJ Oradea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *