Du-te la …
UZP Bihor on YouTubeFeed RSS

A III-a ediție a Târgului de Crăciun, în Piața Unirii și la Cetatea Oradea


Ediția a treia a Târgului de Crăciun Oradea își va deschide porțile la sfârșitul lunii noiembrie, în Piața Unirii, într-un decor de poveste care aduce magia sărbătorilor de iarnă în sufletele celor ce îi trec pragul. În două locuri orădenii, dar și turiștii, sunt așteptați în acest an:  Piața Unirii și Cetatea Oradea.

Piața Unirii va reprezenta punctul de distracție al sărbătorilor de iarnă, atât prin decor cât și prin activități. Programul evenimentului va include o serie de activități și momente specifice sărbătorilor de iarnă, de la concerte de colinde la ateliere pentru copii sau căsuțele cu cadouri pentru cei dragi. O roată gigantică va ridica vizitatorii deasupra oraşului, de unde vor putea să vadă proiecțiile magice de pe clădiri, căsuțele cu bunătăți, bradul de Crăciun și patinoarul.

Cei mici dar și cei mari vor avea parte de multă distracție și creativitate în cele 3 zone de distracție și veselie: Atelierul lui Moș Crăciun (atelierul de manufactură ceramică), Carusel Roată și simulator 3 D și Patinoar.

Piața Unirii va găzdui anul acesta magia Crăciunului, începând cu data de 30 noiembrie, ora 18, când toate clădirile se vor lumina, introducând vizitatorii în lumea de poveste a Sărbătorilor de Iarnă din Oradea.

Lângă bradul de Crăciun copiii îl vor întâlni pe Moș Crăciun în zilele de 8, 9, 10, 16, 17, 20, 21, 22, 23 decembrie, între orele 18-20.

Vor fi amenajate 5 zone: căsuțe cu cadouri, zonă de food, zonă de copii, zonă de distracții și scenă. Deschidere oficială cu aprinderea miilor de beculețe a Sărbătorilor de Iarnă se va face pe 30 noiembrie – ora 18 Piața Unirii. Orădenii se vor putea bucura de tot ce le oferă Piața Unirii de luni până joi 14-21 cu program prelungit vineri sâmbătă și duminică (12-22).

Pe scenă urcă: Nicu Alifantis & Zan (joi, 30 noiembrie – ora 19), Jazzapella (sâmbătă, 2 decembrie – ora 20), Ducu Bertzi & Friends (duminică, 3 decembrie – ora 20), Cornelia Tihon & Invitați – ocolul pământului în 80 de colinde (vineri, 8 decembrie – ora 19), Narcisa Suciu (sâmbătă, 9 decembrie – ora 20), Bolyki Balázs Soul&Gospel din Ungaria (duminică, 10 decembrie – ora 19), Ansamblul Icoane – Teatrul Regina Maria (marți, 12 decembrie – ora 19), Ianna Novac – Colinde Pop Opera (vineri, 15 decembrie – ora 20), Nicola (sâmbătă, 16 decembrie – ora 20),  Boney M (Liz Mitchell) – Christmas Songs (duminică, 17 decembrie – ora 20),  Ștefan Bănică Junior – Concert de Crăciun (joi, 21 decembrie – ora 20), Concert de colinde – Ansamblul Artistic Profesionist Crișana (sâmbătă, 23 decembrie – ora 19), Colindători orădeni pe scenă (din 11 și până pe 23 decembrie, între ora 17-19).

Atelierul lui Moș Crăciun va fi deschis de luni până joi între 14-20 iar de vineri până duminică, între 12-20. Patinoarul – Roata Carusel și Simulatorul 3D vor fi deschise de luni până joi între 14-21 iar de vineri până duminică între 12-22.

Bunătăți culinare cu Horia Vârlan și Antonio Passarelli

Vechile tradiții românești de Crăciun, bucatele bunicii și mesteșugurile vor cuceri Cetatea Oradea din 8 până în 17 decembrie. Meșteri populari, producători locali, dar și spectacole de colinzi vor purta Cetatea Oradea într-o atmosferă magică. Casa Vinului, Casa cu Bunătăți, Cina Porcului, atelierele handmade, ornamentele de Crăciun și Târgul Vintage sunt doar câteva din surprizele Cetății. Cei mici se vor putea bucura de ateliere  în care să-și producă propriile globuri de sticlă sau ornamente de Crăciun.

Tradițiile culinare și bucatele după rețetele bunicii vor fi aduse de doi masterchefi renumiți: Horia Vârlan și Antonio Passarelli. La fiecare sfârșit de săptămână, un maestru-bucătar renumit participă și prezintă cina porcului și pregătește după rețete unice cele mai bune mâncăruri. Compania Andromin, în calitate de partener principal, pune la dispoziția celor doi bucătari mai mult de 4 porci, care vor fi folosiți pentru evenimentul dedicat cinei porcului. Participanții la eveniment vor putea cumpăra produse proaspete din carne sau preparatele care vor fi pregătite acolo.

Pe aleea meșteșugarilor, copiii se pot bucura de Atelierul podoabelor de Crăciun, în care își vor putea crea propriile ornamente de Crăciun în cele două sâmbete și duminici între orele 17-21.

PROGRAMUL TÂRGULUI:

Vineri,  8 decembrie

Corpul G: Târg Vintage – Clubul Lions 22, între orele 17–20

Corp J: Casa cu bunătăți , între orele 12-21

Corp J: Casa Vinului, între orele 12-21

Grota Roșie: Târg de obiecte crate cu mâna (handmade)– Asociația Cultură pentru viață, între orele 12–21

Corpul I: Asociația „Astroclub Meridian O”, între orele 17–22

sâmbătă și duminică, 9-10 decembrie

Corpul G: Târg de obiecte vechi (vintage) – Clubul Lions 22, între orele 12–20

Corp J: Casa cu bunătăți , între orele 12-20

Corp J: Casa Vinului, între orele 12-20

Grota Roșie: Târg de obiecte lucrate manual (handmade) – Asociația Cultură pentru viață, între orele 12–21

Curtea Cetății: Cina Porcului – cu maestru bucătar Horia Vârlan, între orele 14–16

Strada Breslelor: Atelierul podoabelor de Crăciun, orele 17-21; Atelier de olărit, între orele 17-20

Corp M subsol: Tragere cu arcul, Expoziție Medievală, Jocuri de Societate, Realitate Virtuală – Asociația Deus Vult, între orele 10-20

11-14 decembrie

Corp J: Casa cu bunătăți , între orele 12-21

Corp J: Casa Vinului, între orele 12-21

vineri, 15 decembrie  

Corpul G: Târg de obiecte vechi (vintage) – Clubul Lions 22, între orele 17–19

Corp J: Casa cu bunătăți , între orele 12-21

Corp J: Casa Vinului, între orele 12-21

Grota Roșie: Târg Handmade – Asociația Cultură pentru viață, între orele 12–21

sâmbătă și duminică, 16-17 decembrie

Corpul G: Târg Vintage – Clubul Lions 22, între orele 12–20

Corp J: Casa cu bunătăți, între orele 12-21

Corp J: Casa Vinului, între orele 12-21

Corp I: Atelier de creație de podoabe de Crăciun, felicitări cu specific astronomic, între orele 10-13

Grota Roșie: Târg de produse create cu mâna (handmade) – Asociația Cultură pentru viață, între orele 12–21

Curtea Cetății: Cina Porcului – maestro bucătar Antonio Passarelli, între orele 14–16

Strada Breslelor: Atelierul podoabelor de Crăciun, între orele 16-21; Atelier de olărit, între orele 16-21

Corp M subsol: Tragere cu arcul, Expoziție Medievală, Jocuri de Societate, Realitate Virtuală – Asociația Deus Vult, între orele 10-20

Târgul de Crăciun Oradea este organizat de Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune și finanțat de Primăria Municipiului Oradea.

Vasilică Ichim

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *